luni, 24 mai 2010

Aventurile bobului de cafea

"La mii de leghe depărtare, dincolo de nesfârşita întindere a oceanului, e ţara mea, iar eu sunt Bobul de Cafea." (vezi aici)
Aşa începe broşurica "Aventurile bobului de cafea" pe care am primit-o într-un supermarket în timp ce mă hilizeam la raftul de cafea. O promoteriţă mi-a întins broşura şi mi-a adus la cunoştinţă noile tipuri de cafea Tchibo. Da, era o promovare a acestui tip de cafea.
Am luat broşura deoarece mi-a plăcut titlul ei şi coperta. Ca şi background are o imagine cu textura unui sac din cânepă. Am răsfoit-o şi mi s-a părut interesantă. E scrisă ca o autobiografie a bobului de cafea prin care acesta te introduce în lumea lui. Are reţete de cafea, mâncăruri cu cafea şi sfaturi de la experţi. Recunosc că nu devii as după ce o citeşti, dar îţi stârneşte pofta de a ştii mai multe despre lumea cafelei şi, de ce nu, de o cafea bună.
Îmi amintesc cu mare plăcere mirosul cafelei proaspăt măcinate, dar recunosc că nu am mai folosit râşniţa de ani buni. Mirosul cafelei dimineaţa e o reală încântare pentru nările mele, căci, da, sunt o băutoare de cafea, nu mare cunoscătoare însă. Reuşesc totuşi să fac diferenţa între câteva tipuri de cafea. Mă refer la cele din comerţ. Prefer expresso-ul şi cafeaua făcută la presa de aragaz (sobă). Îmi place cafeaua tare, plină şi cu aromă pură.
După ce am citit "Confesiunile unui cafengiu", de Gheorghe Florescu, îmi doresc foarte mult să ajung într-o cafenea în care cel din spatele tejghelei să îmi spună povestea cafelei pe care o beau şi să îmi împărtăşească puţin din secretul unei cafele bine făcute. Tu nu?

Deci.... o cafea?

P.s. poza este de aici, unde poţi afla mai multe


4 comentarii: