Cum să nu te superi?

Nu mă pot abţine să nu comentez! 
Mi s-a povestit şi mie zilele trecute de o prietenă a unui prieten care avea un prieten....Dar situaţia e aşa de comună că nu mai contează cui i s-a întâmplat. Sigur cunoaşteţi si voi!
El este prietenul meu de cătăramă, care sare în foc să mă ajute şi eu la fel pentru el.
El o întâlneşte pe ea. Dragoste mare la amândoi! Ea este prezentată prietenilor lui, el prietenilor ei! Ea este foarte bucuroasă de noile prietenii. E veselă, sociabilă, săritoare ori de câte ori îi întâlneşte pe toţi prietenii lui. El este vesel în faţa tuturor prietenilor ei.
Toate bune şi frumoase. Dragostea creşte şi fiecare câştigă tot mai mult încrederea celuilalt. Pasul următor: căsătoria. Stabilesc detalii, ce şi cum să fie, unde să stea ai ei, unde să stea ai lui şi toate cele. Doar ştiţi cât de stresante pot fi uneori nunţile. Şi se ajunge la lista de prieteni invitaţi la nuntă. "Păi pe ăştia nu i-aş vrea la nuntă!"- spuse ea. " Dar de ce scumpete?" -întreabă el confuz. " Păi mai ştii tu când ne-am întâlnit ocazional cu ei acolo, el s-a uitat urât la mine?" " Eşti sigură? Mie nu mi s-a părut nimic ciudat, că doar îl ştiu de mult.", zise el." Normal, tu eşti bărbat şi nu observi lucrurile acestea! Dar cunosc eu privirea aceea, am mai văzut-o şi când am fost împreună la petrecerea lui X". " Păi nu pot să nu-i invit, ele prietenul meu de scutece." " Da, dar..." " Bine, hai că îi punem cât mai departe de noi! Dar să ştii că ,dacă tot veni vorba, nici mie nu-mi place de prietena aceea a ta care tot timpul mă tachinează cu pantalonii."...  Şi povestea continuă până când unii prieteni vechi nu-şi găsesc loc pe listă sau, în " cel mai bun caz", sunt aşezaţi după un colţ ca să nu i se vadă faţa prea mult.
A trecut nunta! A trecut şi luna de miere şi cei doi şi-au reintrat în cursul normal al vieţii. Pe lângă job omul mai trăieşte diverse experienţe sociale. Prietenii i-au  invitat pe protagoniştii noştri la o nuntă, la un botez, ba o petrecere, ba un cocktail, un fotbal, o bârfă la o cafea, etc. Şi au mers... la cei care nu s-au "uitat" urât la ea sau care nu l-au "tachinat" pe el. Şi, uite aşa, ca să nu se supere unul pe celălalt se distrug  prietenii  vechi şi "grele". Nu mă refer la cele trecătoare, ci la cele veritabile în care ţi-ai pus sufletul la bătaie. Îţi închizi o parte din tine ca să îi faci pe plac celuilalt. Cred că într-o astfel de situaţie ar trebui să te întrebi: " Merită?".
Acum, daţi-mi voie să mă supăr: dacă tu, în deplinătatea tuturor facultăţilor mintale şi nu numai, accepţi să fii prieten  cu mine (oricine aş fi eu) şi declari asta cu gura mare la toată lumea, de ce laşi pe cineva, oricât de mult l-ai iubi, să te întoarcă împotriva mea?
Adică, îmi accepţi şi-mi oferi prietenia pentru ceea ce ştii că sunt eu  sau pentru ceea ce îţi spune cineva că aş putea fi? E chiar aşa de greu să-ţi susţii punctul de vedere legat de prietenia noastră? Sau poţi fi chiar atât de uşor orbit de voinţa altuia? Merită să distrugi o relaţie şi să laşi confuz un fost prieten?(pentru că nu cred că îi vei spune vreodată de ce nu mai vrei să ieşi cu el şi/sau nu-i mai răspunzi la telefoane). 
Şi, uite aşa, multe prietenii strânse se dezleagă, doar pentru că celui de lângă tine nu-i plac ochii mei ciocuşi sau gura mea slobodă!
 

Comentarii

Postări populare