gânduri pe sofa

De la fereastră

2012-01-25T20:30:00.000+02:00

Ieri oamenii nemulțumiți de viața noastră a tuturora au trecut și pe sub fereastra mea. Recunosc că nu am avut destulă ”vână” să mă alătur lor, deși ei îi încurajau pe toți cei de la geamuri să iasă în stradă. Am rămas doar cu niște imagini.

Pozele nu sunt cele mai bune, dar sper să recompensez cu cele din seara aceasta.
Nu știu pe la voi, dar la noi ninge de azi dimineață.La început mai anemic, dar de pe la 12.00 a început să ningă cu fulgi mari, pufoși, de un alb imaculat. Și a nins, a nins și ninge în continuare.

Aceasta este una din ferestrele cu pricina.:)

Mi-e dor.....

2012-01-15T14:56:00.000+02:00

Nici nu am apucat bine să ma dezmeticesc după zilele nebune din decembrie, că a venit Crăciunul și Anul Nou cu oboseala lor plăcută. Au trecut și acestea și am intrat din nou în pâine. Așa la greu! Cu o deplasare de 14 zile. Mai am o zi. Dar parcă e tot mai greu!
Poftesc nebunește la sofaua mea din living, la păturica de pe fotoliu, o carte bună și o ceașcă de cafea făcută la expresor-ul meu. Visez cu ochii deschiși la cada aburindă cu miresme de lavandă și lumina tremurândă a lumânărilor parfumate de pe margine.
Mai e o zi! Rutina de aici îmi seacă și ultimul strop de vitalitate din mine. Mi-e frig. Îmi plânge carnea de dorul casei. Tânjesc după mirosul pernei și brațele fierbinți ale iubitului meu.
Mai e o zi...

Iarna pe uliță

2012-01-12T18:58:00.000+02:00

După o zi și o dimineață pline de ceață de abia vedeai la 5 metri înaintea ta, am avut parte de o după amiază însorită pe pârtia de la Straja. Așa că am putut să mă bucur de peisajul de poveste din jurul meu.

The last morning coffee in 2011

2011-12-31T09:15:00.002+02:00

So, m-am trezit de dimineață. :) Nu foarte devreme, dar suficient cât să-mi pot permite un răgaz pentru a-mi savura ultima cafea de dimineață. Așa, cu puțin lapte și un cub de ciocolată. My favorite way!

Și cum cafeaua își sporește aroma la o poveste, iată-mă! La ultima poveste a acestui an cu voi.

Final de an fiind, ce face orice om? Deapănă amintiri!

Profesional: A fost un an plin, un an în care am muncit mult alături de echipa mea, dar am cules și roade.Am învățat lucruri noi, am cunoscut oameni deosebiți pe care sper ca într-un fel sau altul să-i țin aproape.

Personal: Ei, aici, cred că puteam da mai mult. Da, cred că puteam să acord mai multă atenție celor dragi, să le fiu mai mult timp aproape.

Regrete: Nu le-aș numi regrete, dar in ultima jumătate a anului mi-am cam neglijat proiectele personale în favoarea sarcinilor de servici, lucru care se vede și aici și pe fărâme de copilărie.

2012: Profesional mi-l doresc un an bun, plin de provocări constructive și de fun. Restul depinde de mine. Nu?! :))

Personal: îmi doresc puțin mai mult timp pentru pasiunile mele: fotografia, călătoriile și gătitul, precum și pentru a mă ocupa mai mult de proiectele mele personale.

În mare îmi doresc un an plin de sănătate, veselie și lucruri bune. Ceea ce vă doresc și dvs.!

2011, mă înclin!

2012, să fie într-un ceas bun!

Cetatea Alba Iulia

2011-12-02T17:24:00.001+02:00

Ieri, de Ziua României, am tot auzit la radio de Alba Iulia. Și brusc mi-am amintit că pe la începutul verii am vizitat Cetatea din Alba Iulia.

Auzisem că se lucrează la renovarea ei de vreun an și ceva. Eram curioasă! Nu mai vizitasem Alba Iulia din ziua în care mi-am primit cravata de pionier. Și e ceva de atunci!
Mi-a plăcut ceea ce am văzut! Mi-au plăcut planurile de renovare, mi-a plăcut cromatica, m-a impresionat faptul că deși era sâmbătă oamenii lucrau de zor. Și când spun lucrau, I really mean it!
Am făcut și poze bineînțeles.:)

Flori, pavaj nou, bănci, felinare toate le-am găsit între ziduri. Simțeam că mă plimb printr-un oraș medieval de prin vest. Și m-am bucurat! M-am bucurat că se vrea și se poate și la noi. Vă recomand cu drag să nu o ocoliți când treceți prin Alba.
Personal, abia aștept să revăd Cetatea când e gata.

P.S: La mulți ani celor cu suflet de român!

Domnul cu porumbeii

2011-11-28T15:37:00.001+02:00

Dacă îți duci traiul prin Cluj Napoca cu siguranță știi de cine vorbesc!
Este acel domn în vârstă care, cred eu, zi de zi hrănește porumbeii din Piața Unirii. Poate și prin altele, dar eu l-am văzut doar aici.
L-am numit domnul cu porumbeii. Nu din lipsă de respect, din contră, ci pentru simplul motiv că nu știu cum se numește.

L-am văzut și azi. Traversa strada prin fața hotelului Melody. O dată cu el traversau și vreo 15 porumbei. Era înconjurat de aceștia, deși nu avea încă punga cu semințe sau miez de pâine în mână. Unul mai îndrăzneț i se așezase pe umăr și stătea acolo liniștit. Domnul nostru îi vorbea ca unui prieten fără a-l deranja prezența lui pe umărul deja împovărat de un rucsac destul de burdușit. Ceilalți porumbei zburau în jurul lui fără a-i încurca pasul. Se îndreptau spre Piața Unirii unde, cu siguranță, alți zeci de porumbei (poate chiar mai mulți) îl așteptau pe binefăcătorul lui.

Până acolo zeci de ochi ai șoferilor opriți la semafor (printre care și eu) îi urmăreau binevoitori pe domnul nostru și prietenii lui porumbeii.

Inspirational

2011-10-27T12:53:00.000+03:00

'if' by rudyard kipling

If you can keep your head when all about you
Are losing theirs and blaming it on you,
If you can trust yourself when all men doubt you,
But make allowance for their doubting too;
If you can wait and not be tired by waiting,
Or being lied about, don't deal in lies,
Or being hated, don't give way to hating,
And yet don't look too good, nor talk too wise:
If you can dream - and not make dreams your master,
If you can think - and not make thoughts your aim;
If you can meet with Triumph and Disaster
And treat those two impostors just the same;
If you can bear to hear the truth you've spoken
Twisted by knaves to make a trap for fools,
Or watch the things you gave your life to, broken,
And stoop and build 'em up with worn-out tools:
If you can make one heap of all your winnings
And risk it all on one turn of pitch-and-toss,
And lose, and start again at your beginnings
And never breathe a word about your loss;
If you can force your heart and nerve and sinew
To serve your turn long after they are gone,
And so hold on when there is nothing in you
Except the Will which says to them: "Hold on!"
If you can talk with crowds and keep your virtue,
Or walk with kings - nor lose the common touch,
If neither foes nor loving friends can hurt you,
If all men count with you, but none too much;
If you can fill the unforgiving minute
With sixty seconds' worth of distance run,
Yours is the Earth and everything that's in it,
And - which is more - you'll be a Man, my son!

Rudyard Kipling (1865-1936)

Fărâme din Suedia

2011-09-28T19:39:00.001+03:00

Azi e ultima zi de concediu. Afară bate vântul rece, aici toamna e mult mai înaintată decât era în România când am plecat. Ne așteptam la o vreme ploioasă și rece, dar nu a fost chiar așa, Nu foarte călduroase, dar am prins niște zile însorite, astfel încât ne-am putut bucura și de niște priveliști frumoase.

Pe care intenționez să vi le împărtășesc și vouă.

De prin Ungaria

2011-09-07T18:03:00.000+03:00

Ieri am făcut o scurtă vizită in Ungaria.... în interes de serviciu, să spunem. :) Normal că am luat și noul Nikon cu noi. Uite ce-am văzut noi pe acolo, printre altele:

Aaaa... ce-am uitat să menționez e că toate pozele le-am făcut în timp ce ne deplasam cu mașina.

Un vis împlinit

2011-09-02T15:23:00.000+03:00

De mult tot plâng acasă și pe unde apuc că îmi trebuie un aparat foto ”ca lumea”. La început voiam neapărat un DSLR. Baby al meu m-a dezarmat: ”Trebuie să prelucrezi fiecare poză. Cam multă știință pentru asta... :-P”.

Ieri visul mi s-a împlinit. Am profitat de oferta celor de la emag și ne-am luat frumusețea aceasta:

Da, ne-am luat un Nikon, Coolpix L120, roșu.

Am fost super încântată de el așa la prima vedere. Îmi place claritatea fotografiilor, îmi place zoom-ul lui (21X), îmi place opțiunea smart portrait, etc..etc. Din câte am observat eu și baby al meu e super încântat de el. Rămâne să îl studiem mai în detaliu și să revin cu amănunte . Asta dacă nu le veți observa si voi din calitatea pozelor pe care le voi posta de acum încolo :-P.

Ștrandul din centru :)

2011-09-01T18:57:00.001+03:00

Am auzit de mai multe ori că fântâna din Piața Unirii, Cluj Napoca, e folosită pe post de ștrand.

Cu toate acestea zilele trecute nu mi-am putut opri uimirea când am văzut o mamă dezbrăcându-și fiica de vreo 5-6 anișori în slip de baie și dându-i drumul să se zbenguie prin apă. Uitându-mă mai cu atenție am văzut mai mulți copii cu bunici și părinți pe margine supravegându-i. Era chiar o fetiță de vreo 10-11 ani care avea costum de baie în toată regula și pe deasupra și prosop de baie ca să se șteargă.

Stați liniștiți! Domnul polițist din imagine era doar în trecere!

Adevărul e că la căldura care era atunci afară mai că îmi venea și mie să mă răcoresc în fântână! Și nu am fost singura!

Înapoi pe tocuri

2011-08-16T18:33:00.000+03:00

După 7 săptămâni de stat pe munte m-am întors la oraș :). Stați liniștiți! Nu am fost în concediu! Am fost cu treabă. Despre o parte din această treabă puteți citi aici.

Azi a fost prima zi de birou: alte haine, alte obligații și responsabilități, alt mediu, saboți cu toc.

Acolo, la Straja, am stat aproape toată ziua în bocanci de munte (drept că tălpile mele se resimt după asta) , altfel spus drumeții, escaladă, tiroliană, aer curat, verde, munte, iarbă. Am uitat de fițe, machiaj, accesorii. M-am simțit bine!

Aici mi-am amintit că nu pot ieși pe stradă cu bocancii, deci trebuie să țin cont de toate cele pe care șapte săptămâni le-am ignorat complet. Așa că de dimineață mi-am căutat în dulap o ținută adecvată, accesoriile de rigoare, puțin machiaj, saboții potriviți! Și m-am simțit bine! Deși nu sunt genul de femeie foarte chic, mai degrabă practică decât cochetă, m-am simțit bine privindu-mă în oglindă la final. Parcă mi-au lipsit toate acestea. Latura mea feminină s-a simțit răsfățată!
Trebuie să recunosc că uneori e bine și pe tocuri! :)

Măriilor!!!

2011-08-15T11:24:00.000+03:00

Cu drag Măriilor și nu numai! :)

Retezatul Mic sau Scorota

2011-08-06T21:29:00.001+03:00

Azi a inceput cea de a treia săptămână și ultima dintr-un program despre care o să vă povestesc pe Fărâme de copilărie după ce mă întorc acasă. E un proiect frumos, dar greu și cu multă muncă. Partea cea mai frumoasă este faptul că mă pot bucura și de astfel de priveliști:

Apus de soare la Straja

Piatră încastrată în rădăcini de copac

Priveliște de pe Vf. Straja

Retezatul Mic

Peșteră la intrare în Scorota

Vă recomand cu drag

2011-07-29T07:53:00.000+03:00

E vară! Vremea concediilor și a bunei dispoziții! Voi pe unde vă petreceți zilele acestea? Dacă sunteți prin Cluj vă invit la o mini vacanță!
Așa cum am declarat și în alte postări îmi place foarte mult Adi Hădean. Tocmai de aceea vă recomand cu drag o o saptamana de vacanta la Camino alături de Adi Hădean.

Îmi pare rău doar că eu, departe de casă fiind, nu o să mă pot bucura de aceste seri. Data viitoare!

De ziua voastră, dragilor!

2011-05-05T14:03:00.000+03:00

Have a nice day!!!

Cronica unei dureri de spate

2011-05-04T16:37:00.000+03:00

A început acum vreo 3 săptămâni, ca urmare a ridicării în brațe a unor copilași. Acum nu știu dacă a fost de la faptul că erau ei mai plinuți așa sau că nu știu eu să-i ridic în brațe (căci da! este o tehnică de ridicare în brațe a copiilor, pe care eu recunosc cu rușine că nu o stăpânesc). Important e că s-a instalat, în partea lombară a spatelui, așa pe lângă coloană. Ușor jenantă, dar suportabilă.

Pentru că de multe ori îmi fac mustrări de conștiință că nu îmi tratez ”problemele de sănătate” așa cum trebuie, joia trecută mi-am făcut programare la medicul de familie. Am stabilit că vineri trec pe la cabinet în vederea unui tratament sau a unei trimiteri către un medic de specialitate.
Vineri

Bun!!! Programarea era dupămasa, iar până atunci aveam de rezolvat alte probleme de servici. Una dintre ele era aceea de a duce o butelie cu heliu dintr-o parte în alta. Nu neapărat sarcina mea, dar așa s-a nimerit. Zis și făcut! Butelia nu mare...are doar 5m3. Mi s-a părut ușoară așa că am ridicat-o. Singură! Ce s-a întâmplat după, lesne de ghicit! Dacă nu aveam un motiv foarte dureros să-mi vizitez doctorul de familie, brusc am făcut rost de unul.

Când am ridicat butelia am simțit o durere ascuțită care mi-a străbătut tot spatele și s-a oprit drept în genunchi. Nu o să vă povestesc despre cum îmi venea să plâng și să turui unele sfinte în momentul acela, clar este că abia așteptam să se facă ora 2. Mă mișcam foarte greu și foarte încet. Nu puteam sta așezată decât în anumite poziții care trebuiau schimbate din 2 în 2 minute. Condusul mașinii era un chin, iar pentru fiecare ambreiaj călcat aveam și câte o vorbă frumoasă.

Am ajuns la medicul de familie datorită lui baby al meu, care s-a oferit să conducă el (nici nu prea avea de ales, dar s-a oferit înainte, destul de imperios). Acolo mi se spune cu o oarecare compasiune că am făcut o sciatică (dar nu sunt convinsă că ăsta e termenul), mi s-a administrat o injecție și mi s-a dat o listă lungă de medicamente. Repaus la pat obligatoriu!

Și uite așa începe povestea!

M-am întins în pat cu gândul să mă uit la televizor. Nu am reușit! După multe foieli în încercarea disperată de a-mi găsi o poziție confortabilă, am adormit până la ora târzie din seara la care baby al meu m-a trezit ușurel ca deh, trebuia să mănânc și să-mi iau pumnul de medicamente. Greu, foarte greu! Și trezitul și ridicatul din pat.

După ce mi-am luat pastilele am adormit din nou.

Sâmbătă

M-am trezit fresh, cu o durere mult mai puțin intensă decât cea de vineri seara. Așa am crezut inițial! După vreo 10 minute de fâțâială prin casă m-am liniștit. Nu s-a întâmplat nici o minune! Durerea era tot acolo, puțin mai moale. Mi-am luat iar medicamentele dinainte și de după mâncare, m-am așezat cât de cât confortabil în fotoliu și am început programul ”Telecomanda”. Un film aici, o reclamă dincolo, zece repoziționări de șezut până când am decretat sus și tare:” Vreau o carte! Dar nu oricare! Vreau ”Mănâncă, roagă-te, iubește!”” de Elizabeth Gilbert.

De ce această carte? Citisem ceva cronici de carte înainte, văzusem un video cu prestația autoarei la o întâlnire TEDx undeva prin California parcă, și mai văzusem un scurt documentar despre filmul cu același nume. Nu știu pe voi, dar mie când mi se pune câte o pată mă mănâncă până în vârful picioarelor să fac acel lucru. Deci, mi-am luat pastilele de amiazi și ne-am îndreptat spre Cărturești. Șontâc, șontâc am ajuns, am luat cartea și ne-am întors acasă la patul care mă aștepta așa cum îl lăsasem. Și am citit, am citit vreo 100 și ceva de pagini pe nerăsuflate. Foamea de a citi ceva nou clocotea în mine de multă vreme. Ei, aveam două zile libere la dispoziție! Baby al meu m-a atenționat că nu mai merge cu mine a doua zi să mai cumpere o carte, așa că să fac bine să-mi împart lectura în așa fel încât să mă țină până luni. :))
Înainte de cină am schimbat sofaua cu cada de baie: sare de baie, apă fierbinte, lumânări, dar parcă lipsea ceva. Ok, am luat și cartea și tot nu era suficient! La un moment dat m-a pălit! Lipsea paharul de Martini! Am ”analizat” rapid compoziția medicamentelor. Nici un antibiotic! Deci nu am nici o restricție! Am comandat un astfel de pahar și în sfârșit m-am relaxat. A, am uitat! Am mai comandat ceva! Un film: acesta.
Deci, după cină și pastilele de seară, am stat până la 2.00 noaptea vizionând filmul.
Duminică
M-am trezit greu, cu o durere mai profundă decât sâmbătă. M-am trezit mohorâtă, și starea asta a ținut toată ziua. Am mai citit, dar nu cu același entuziasm. Cu telecomanda în mână navigam de pe un program pe altul, fără a urmări ceva cu interes. Schimbam poziții, luam medicamente, așteptam cu nerăbdare ziua de luni. Vă vine să credeți?!
Luni
M-am trezit la 6.00 dimineața, ca la 8.00 să fiu la birou. Zis și făcut! Nu conta că simțeam durerea în spate ca un cui, că mă deplasam ca un melc încetinit. Eram la birou! Departe de pat, televizor şi toate celelalte care îmi aminteau de "boala" mea. De carte nici măcar nu m-am apropiat!
Marţi
Când am intrat marţi dimineaţa în birou colegii au început să zâmbească și să îmi spună ” Domnișoara!”. Mai are rost să comentez! Era prima zi după pumni întregi de medicamente (cred că mi-am luat porția pe vreo 3 ani anticipat) și odihnă când durerea era la fel ca joi, adică mai mult decât suportabilă.
Mai am vreo două zile de tratament! Sper să treacă și durerea de tot! Că altă programare la doctor nu-mi fac repede! Că nu vreau să mă ia din nou!

Să fiți sănătoși!

Castelul Banffy în imagini

2011-04-27T19:32:00.000+03:00

Despre castelul Banffy auzisem în mai multe contexte, dar de văzut l-am văzut doar în poze. Asta până ieri, când profitând de vremea frumoasă de afară, ne-am pornit într-o mini excursie: sora mea, cumnatul meu, eu și baby al meu.
Cum a fost?
Voi lăsa pozele realizate de cumnatul meu și sora mea să vorbească.

ceea ce noi credem că au fost pivnițele castelului

exteriorul corpurilor principale ale castelului

grajdurile

interior refăcut parțial

ce a mai rămas din sculpturile de altă dată

adăpătoare pentru cal în formă de scoică

panorame realizate de cumnatul meu din 2 -3 poze, cu ajutorul Microsoft Ice

fațade

interior

Mai multe despre istoria acestei clădiri găsiți aici și aici. Eu am vrut să vă împărtășesc doar câteva imagini ale acestui loc, cu o istorie destul de zbuciumată, care a cunoscut gloria și, din păcate, și decăderea.

De Paște

2011-04-26T20:27:00.000+03:00

Paștele e o sărbătoare de familie. Așa a fost și la noi! Ne-am adunat de pe drumuri acasă și ne-am bucurat de cei dragi.Mulți oameni la un loc înseamnă și multă mâncare gătită. Așa că ne-am împărțit sarcinile și ne-am pus pe treabă.

Ne-am desfătat cu de toate: sarmale, ciorbă de burtă, friptură de vițel, etc, etc.

O să vă povestesc despre friptura de vițel de care m-am ocupat eu că așa s-a nimerit.

Am luat un picior de vițel (nu ne dăm în vânt după friptura de miel), nu foarte mare pe care l-am frecat cu sare și piper și l-am lăsat câteva minute pe masă. Citisem eu undeva că prinde bine. Nu pot să infirm, dar nici să confirm!

L-am încrestat pe ici colo cu cuțitul și i-am ”băgat sub piele”, la propriu, niște creste de slănină, bucăți de usturoi și câteva fire de cuișoare.

L-am așezat într-o tavă pe care am uns-o înainte cu ulei.

L-am asezonat cu bucăți de măr, morcov, păstârnac, câteva frunze de mărar și pătrunjel verde.

Am mai pus o cană de apă și l-am acoperit cu o folie de aluminiu. L-am lăsat în cuptor, la temperatură medie, două ore.

După două ore am înlăturat folia de aluminiu, am mai pus un pahar de vin alb peste și l-am mai lăsat la cuptor încă 30 de minute.
A ieșit o bunătate să te lingi pe degete!

P.S. De ouăle roșii s-au ocupat sora mea și cumnatul meu, cel din urmă responsabil și cu pozele.

Ouă ”trase” la ciorap și decorate cu frunze

Să fiți sănătoși!

Un Paște fericit!

2011-04-24T12:31:00.000+03:00

Sărbători fericite tuturor!

Floriile

2011-04-17T09:24:00.000+03:00

Ieri au fost Floriile. În ultima sâmbătă înaintea Paștilor la mine la țară se sărbătoresc Floriile. Nu este o sărbătoare religioasă, ci mai degrabă una laică. Este o zi în care se comemorează morții. Dar în același timp e o zi plină de veselie pentru copii.
Încă de pe la 10 dimineața copiii din sat încep să tragă clopotele bisericii vechi. E singura zi în care pot face lucrul acesta. Și se bucură de ea din plin. Sunetul clopotului este un semnal pentru oameni că sunt așteptați. Sunt așteptați la mormintele celor dragi lor.
Pe la orele 13,00 oamenii încărcați cu mâțișori împodobiți cu fire de lână colorate și cu desagi plini cu dulciuri pentru copii se îndreaptă spre cimitir. Încă de la intrarea în cimitir grupuri de copii îi întâmpină pe oameni cerându-și ”pomana”, alții așteaptă până când oamenii ajung la morminte.
Pelerinajul acesta continuă până pe la 6 seara, când copiii cu plasele pline de dulciuri și fructe, obosiți probabil de fuga aceasta de pe un deal pe altul (cimitirul se împarte pe fețele a două dealuri foarte apropiate) se retrag către case lăudându-se fiecare cu câte a primit.
Această sărbătoare nu este tristă, din contră e un moment al reîntâlnirii, al amintirii celor dragi plecați dintre noi și al veseliei pentru copii.
Ieri parcă au fost mai mulți copii ca în alți ani. Parcă mă și vedeam pe mine acum vreoșceva ani buni, cum, împreună cu copiii de pe atunci, adulții de acum, mă împingeam să primesc și eu o nucă, un măr, un covrig și ocazional câte o ciocolată. Ce vremuri! :)

Acel ceva care contează

2011-04-15T08:37:00.000+03:00

V-am tot povestit zilele trecute despre mica mea ”excursie” la Budapesta de săptămâna trecută. N-a fost o vizită de mon plaisir, ci una cu scop ”educațional”. Training-ul pe care l-am urmat se desfășura la Petnehazy Club, un loc cu de toate: de la cai pentru călărit până la terenuri de tenis, saună, piscină. E așezat într-un loc retras, liniștit, cu multă verdeață. Așa când privești în ansamblu locul ai impresia că te afli la un fel de ranch montan.

Cazarea se face fie la hotel, fie în cabane de lemn; toate clădirile se întind pe orizontală și sunt ascunse printre arbuști și copăcei decorativi.

Nu știu cum sunt camerele pentru că nu m-am cazat aici, dar văzând pozele de pe site-ul lor, am o vagă bănuială că păstrează același stil rustic.

Holul de la recepție primitor, oamenii la fel, nu-i deranja că stai acolo 8 ore la un capucino și un ceai și te mai folosești și de rețeaua lor de net, doar ca să aștepți pe cineva să iasă de la un curs (cazul lui baby al meu).

Încă de la intrare te întâmpinau vaze mari pline cu crengi înflorite tăiate din arbuștii pe care îi vedeai peste tot afară. Nimic exuberant, totul simplu, culori ”liniștite” care induceau o stare de relax și calm.

După o zi de stat pe acolo, ca tot omul a trebuit să merg și la toaletă. Aici din nou, nimic ieșit din tipar, mă refer la culori și simplitate. Și totuși, un mic detaliu, dădea acelei băi o căldură aparte, o scotea din monotonia băilor de hotel.

Pe blatul chiuvetei era un pahar mic (ca cele de țuică) cu niște crenguțe înflorite în el. Nimic mai mult! Dar a contat! Cel puțin pentru mine! :) Un detaliu atât de mic și insignifiant dar care a schimbat complet atmosfera acelei încăperi.

A fost acel ” ceva ” care, cel puțin pentru mine, a contat! Și nu cred că am fost singura!

De pe la Straja

2011-04-14T17:11:00.000+03:00

Săptămâna trecută am dat o fugă până în Straja (lângă Petroşani). M-am îmbrăcat primăvăratic, că deh, aşa era vremea pe la noi. Dar acolo, zăpada încă mai acoperea bucăţi mari de pământ, concurând din greu cu covoarele mov de brânduşe.

Staţiunea părea goală, faţă de nebunia care a fost acolo iarna aceasta acum am dat doar peste muncitori care mai reparau una, alta. A, şi să nu uit, localnicii muţi...

...care, ca întotdeauna, se bucurau de revederea noastră.

Florile mele

2011-04-12T09:05:00.000+03:00

Așa cum v-ați putut da seama și de aici îmi plac foarte mult florile. Am câteva ghivece prin casă și câteva pe casa scării. Eu spun câteva, baby al meu ar spune că prea multe, mai ales iarna când trebuie să le ținem în casă. Îl contrazic, sunt doar vreo 20, cu cele de pe casa scării ( care stau acolo tot timpul).

Problema este că nu am timp să mă ocup de ele foarte mult, din care cauză unele suferă. :(

Ca de exemplu aceast crin de Paște, pe care ”l-am înfiat”. Vecina de vis-a-vis l-a găsit aruncat la tomberon, l-a adus la noi și a zis că e păcat să fie aruncat. Avea două frunze.

L-am plantat în ghiveci și l-am udat. Într-o zi am remarcat că purecii albi de la florile vecinei de la 1 au urcat și pe el. Am zis că o să-l arunc să nu infecteze și celelalte flori. Nu am făcut-o atunci din comoditate (trebuia dus direct la tomberon), așa că după o lună am văzut că face boboci. Cum să-l mai arunc?

Am decis să-l păstrez și imediat ce îi cad florile să încep să-l tratez. Știu că nu sunt mari șanse de a scăpa de acești purici păcătoși, dar cum să arunc îl arunc acum după ce mi-a arătat splendoarea lui?

Despre orhideea mea vă povesteam aici cum și-a deschis prima floare în noaptea de Anul Nou. Miercurea trecută, când am ajuns acasă din Ungaria am văzut că aceeași floare începe să se ofilească. Așa că mi-am îndeplinit o altă dorință :).

Am primit genul acesta de vaze rotunde, joase, cu gura largă, asemănătoare unor boluri, în care îmi doream de mult să pun flori care să plutească pe apă. Așa, că am luat foarfeca și mi-am îndeplinit dorința. Am tăiat miercuri o floare, joi pe cealaltă și mi-am făcut hatârul.:))

A fost săptămâna trecută și încă sunt aproape la fel de fresh.

Mă întreb peste cât timp va înflori din nou?

Bună dimineața!

2011-04-08T08:35:00.000+03:00

Duminică noaptea am plecat spre Budapesta. Am prins dimineața în Ungaria, pe drum. Nefiind ocupată cu condusul (baby al meu m-a menajat), am putut să mă bucur de răsăritul de soare. Primul pe care l-am văzut anul acesta.

M-am jucat puțin! Imi cer scuze pentru claritatea pozelor și pentru praful de pe geam și oglindă. Am spălat mașina înainte de a pleca la drum, dar se pare că au scăpat câteva locuri. :) Dar nu am putut rezista tentației!

Da, pata aceea mică și portocalie dintre copaci este soarele....

... care se mărește,....

...până când, timid, începe să stăpânească cerul!

A fost o zi foarte caldă și frumoasă! Până pe la 6,30 p.m., când norii și vântul au învins soarele.

Bună dimineața! Să aveți parte de o zi însorită!

Mi-e dor!

2011-03-22T10:46:00.000+02:00

Mi-e dor de-un chef dintr-ăla de grămadă. Grămadă de prieteni, în care toţi se cunosc. În care fiecare fată aduce ceva de mâncare, băieţii vin cu berea şi vinul. Se adună toţi în casa unuia căruia nu-i pasă de dezastrul ce-o să-i rămână după. Se strâng aşa de pe la 8-9 seara şi o ţin într-o voie bună, dans, bancuri până pe la 4-5 dimineaţa. Se împrăştie pe acasă doar pentru a se odihni puţin pentru a doua rundă. Se adună din nou, de data aceasta ca să termine de mâncat şi de băut ce nu au reuşit cu o seară înainte. O felie de pâine cu margarină, un colţ mai tare de prăjitură, vinul cel acru care, după ce a fost fiert, acum e vedeta serii.Toate astea la o rundă de amintiri proaspete despre seara precedentă şi un joc, două de cărţi.
De mult nu am mai fost la un astfel de chef, unde nu contau atât de mult hainele sau freza, la care fiecare venea relaxat, plin de voie bună şi dornic de distracţie. Un chef de prieteni!
Tu când ai fost ultima dată la un astfel de chef?
Care e cea mai haioasă păţanie pe care ţi-o aminteşti dintr-o astfel de noapte?

Un fox, ceva?

Hummus, cheesecake şi promisiune îndeplinită

2011-03-20T16:39:00.001+02:00

Nu prea se leagă între ele cele trei, exceptând faptul că le-am făcut pe toate în ultimele 2 zile.

1. Hummus

De când am văzut finalul emisiunii lui Adi Hădean pe Euforia Tv, în care prezenta o reţetă de hummus, mi-am zis că trebuie să fac şi eu. Nu ştiam ce gust trebuie să aibă, bănuiam doar, aşa că am căutat reţeta, normal că pe blogul lui Adi, şi mi-am făcut lista de cumpărături. Uite aşa vineri seara am făcut şi servit pentru prima dată hummus. A ieşit foarte bun! De asta m-a asigurat şi baby al meu, care a mai mâncat după reţetă originară din Liban. Nu am poze, pentru că până mi-am amintit de aparat, mâncasem deja jumătate. Dar l-am ornat precum Adi, cu seminţe de floarea soarelui neprăjite (mi-au rămas din provizia mea pentru salate), ulei extravirgin de măsline, puţin pătrunjel verde şi pe ici colo nişte praf de boia. Asta aşa ca să vă faceţi o idee!

2. Cheesecake with lemon curd

Cheesecake-ul era o altă curiozitate pentru mine. Am mâncat tot felul de prăjituri cu brânză de vaci, dar nu pot spune că mă dau în vânt după ele. Mai demult, baby m-a întrebat dacă o să fac vreodată cheesecake (văzusem în ceva vitrină, pe undeva). I-am spus că da, aşa din orgoliu, că deh... ce poate fi aşa de greu să fac o astfel deprăjitură, dar nu foarte încântată (altă prăjitură cu brânză).

M-am pus pe răsfoit bloguri după reţete: car' să fie, car' să fie? Într-un final m-am oprit la cea a Mihaelei Simiuc: Cheesecake with lemon curd, pe care v-o recomand călduros. Cred că "lemon curd" mi-a tras cu ochiul în această reţetă.
Adevărul e că după ce am gustat lemon curd-ul, înainte de a-l întinde pe prăjitură, am avut o poftă nebună de a servi o felie de cheesecake cât mai repede posibil. Însă, deşi e o reţetă foarte simplă de făcut, trebuie să te înhămezi cu răbdare multă. După ce că stă mult la cuptor (aproximativ 45-50 de minute la foc mediu), o laşi în cuptor să se răcească, apoi întinzi lemon curd-ul peste şi o bagi la frigider câteva ore. Cum am pus-o în frigider aseară pe la 8.00, azi dimineaţă la 7.00 (şi nu uitaţi că azi e duminică!!!) eram la frigider cu farfuria şi cuţitul. E un răsfăţ! Clar m-am îndrăgostit, şi de cheesecake, dar în special de lemon curd. O să-l testez şi pe alte reţete! I'll keep you posted!
Până atunci, mai serviţi o felie :))!

Sau vreţi mai mult? :))

Gata, gata, că trebuie să mai rămână şi pentru alţii!

3. Promisiune împlinită

Dacă stau bine să mă gândesc e a doua împlinită în weekend-ul acesta: Cheesecake-ul şi ceea ce urmează.
Acum vreun an şi jumătate, baby al meu şi-a cumpărat de la Ikea din Budapesta o ramă pentru un tablou. Nu avea tabloul, dar avea o idee. Îl voia într-unul din fostele lui birouri, ceva cu nişte "poze faine de reclame". Timpul a trecut şi rama s-a tot plimbat pe ici colo, s-a umplut de praf, am şters-o.... Înainte de Crăciun i-am spus că o să mă ocup eu de ea şi o să fac un tablou interesant cu noi. A picat şi ideea aceasta, pentru că nu avea loc nici in living nici în dormitor. Asta până acum 3 zile când "m-a pălit"! Am ştiut exact unde şi cum o să arate.
Locaţia: peretele actualului birou, cum arată... vă las să vă daţi cu părerea:

Mi-a luat vreo două ore să ilustrez o parte din ceea ce îi place foarte mult lui baby să facă (mai puţin să " paste", dar mi-a spus asta după ce eu terminasem de "paste" cuvântul). Aşa că în timpul în care el era la fotbal, eu am făcut mizerie în living, dar când s-a întors era gata sau apropae gata, că mi-au "scăpat" vreo două cuvinţele. Dar le-am adăugat şi pe acelea. Iar baby m-a ajutat şi el. Asta înseamnă că îi place, nu?!
Despre cum l-am făcut (dacă nu v-aţi dat seama şi singuri) aflaţi aici.

O seară plăcută!

Talar du svenska? 2

2011-03-16T15:01:00.002+02:00

Aşa cum vă informam aici, m-am apucat de suedeză. Am început în ianuarie şi m-a ţinut vreo 2 zile, am reluat în februarie vreo două seri şi am reînceput procesul săptămâna aceasta.

Iniţial am zis să studiez seara, dar la cât de târziu şi de cele mai multe ori obosită ajung acasă, adorm cu căştile pe urechi. Aşa că am reconsiderat aspectul timpului ideal de învăţat şi după ce am constatat că în timpul zilei nu prea am cum să pun mâna pe curs, prinsă fiind cu treburile la servici, mă trezesc dimineaţa pe la 6,30, pun de cafea, iau laptopul, caietul, căştile şi celelalte unelte şi încep.

Baby al meu a descoperit un curs electronic de prin 19..., foarte bun, dar făcut pentru tocilari şi nu pentru creaturi aşa ca mine (nu am găsit o etichetă care să mă reprezinte, no). Învăţ mai uşor cu imagini, culori, schiţe, decât după o înşiruire de cuvinte şi expresii pe care 2 tanti mi le tot repetă în căşti. Nu că nu-mi prinde bine faptul că aud cum se pronunţă, doar că înşiruirea în sine e una monotonă, o alternanţă de suedeză-engleză, în raport de 2 la 1. Da, cursul e făcut pentru vorbitori de limba engleză. But that's ok!

Aşa că m-am apucat şi mi-am făcut schiţe şi desene. Că în materie de fişe, liste de cuvinte sau worksheets pentru asimilarea sau aprofundarea limbii suedeze net-ul s..ks big time.

Dar să revenim.:) Vă spuneam că am început să fac desene şi schiţe:

I know, it's childish! But it helps! :)

Voi ce faceţi, când trecuţi de ceva vreme de băncile şcolii, vreţi să învăţaţi ceva nou? Ce trucuri folosiţi ca să învăţaţi mai repede?

V-am spus că urmează să îmi dau lucrare? Să verific ce ştiu şi cum scriu. Că pronunţia ... e verificată de baby al meu!

Primăvară

2011-03-14T09:11:00.001+02:00

Da, în sfârşit, primăvara a venit şi natură şi în sufletul meu!

Ieri, profitând de o binemeritată zi liberă, am petecut-o într-un mod foarte plăcut alături de baby al meu. Fiind o zi însorită şi călduţă, ne-am spus că ar fi păcat să rămânem în casă. Aşa că am vizitat Grădina Botanică "Alexandru Borza".

"Ce anotimp v-aţi ales şi voi să vizitaţi grădina botanică!" ar putea comenta unii, şi probabil că le-aş da dreptate. Dar, ajunşi acolo am remarcat imediat "lupta" primăverii cu iarna cea morocănoasă care nu voia în ruptul capului să plece. Dacă în oraş nu mai este nici un strop de zăpadă, în centrul lui, în această grădină, plapuma de zăpadă stăpânea molcomă pământul. Dacă nu ai fi văzut şi auzit stropii de apă căzând de pe acoperişuri şi "pârâiaşele" ce se formau din topirea zăpezii, ai fi spus că suntem în ianuarie- februarie.

Păsărelele ciripeau vesele şi grăbite. În locurile însorite apărusereă deja năstureii galbeni. Soarele blând te încălzea până în suflet. Mireasma pinilor şi molizilor îţi încântau toate simţurile.

Am intrat şi în sere. Mai puţin înflorite ca în alte anotimpuri, dar totuşi vii colorate, acestea ne aşteptau cu flori de begonii şi nu numai, cu boabe de cafea arabica în proces de maturizare, cu mult verde care mi-a coborât liniştea în suflet.

O primăvară însorită, tuturor!

Cum să nu te superi?

2011-03-10T17:47:00.001+02:00

Nu mă pot abţine să nu comentez!

Mi s-a povestit şi mie zilele trecute de o prietenă a unui prieten care avea un prieten....Dar situaţia e aşa de comună că nu mai contează cui i s-a întâmplat. Sigur cunoaşteţi si voi!
El este prietenul meu de cătăramă, care sare în foc să mă ajute şi eu la fel pentru el.

El o întâlneşte pe ea. Dragoste mare la amândoi! Ea este prezentată prietenilor lui, el prietenilor ei! Ea este foarte bucuroasă de noile prietenii. E veselă, sociabilă, săritoare ori de câte ori îi întâlneşte pe toţi prietenii lui. El este vesel în faţa tuturor prietenilor ei.

Toate bune şi frumoase. Dragostea creşte şi fiecare câştigă tot mai mult încrederea celuilalt. Pasul următor: căsătoria. Stabilesc detalii, ce şi cum să fie, unde să stea ai ei, unde să stea ai lui şi toate cele. Doar ştiţi cât de stresante pot fi uneori nunţile. Şi se ajunge la lista de prieteni invitaţi la nuntă. "Păi pe ăştia nu i-aş vrea la nuntă!"- spuse ea. " Dar de ce scumpete?" -întreabă el confuz. " Păi mai ştii tu când ne-am întâlnit ocazional cu ei acolo, el s-a uitat urât la mine?" " Eşti sigură? Mie nu mi s-a părut nimic ciudat, că doar îl ştiu de mult.", zise el." Normal, tu eşti bărbat şi nu observi lucrurile acestea! Dar cunosc eu privirea aceea, am mai văzut-o şi când am fost împreună la petrecerea lui X". " Păi nu pot să nu-i invit, ele prietenul meu de scutece." " Da, dar..." " Bine, hai că îi punem cât mai departe de noi! Dar să ştii că ,dacă tot veni vorba, nici mie nu-mi place de prietena aceea a ta care tot timpul mă tachinează cu pantalonii."... Şi povestea continuă până când unii prieteni vechi nu-şi găsesc loc pe listă sau, în " cel mai bun caz", sunt aşezaţi după un colţ ca să nu i se vadă faţa prea mult.

A trecut nunta! A trecut şi luna de miere şi cei doi şi-au reintrat în cursul normal al vieţii. Pe lângă job omul mai trăieşte diverse experienţe sociale. Prietenii i-au invitat pe protagoniştii noştri la o nuntă, la un botez, ba o petrecere, ba un cocktail, un fotbal, o bârfă la o cafea, etc. Şi au mers... la cei care nu s-au "uitat" urât la ea sau care nu l-au "tachinat" pe el. Şi, uite aşa, ca să nu se supere unul pe celălalt se distrug prietenii vechi şi "grele". Nu mă refer la cele trecătoare, ci la cele veritabile în care ţi-ai pus sufletul la bătaie. Îţi închizi o parte din tine ca să îi faci pe plac celuilalt. Cred că într-o astfel de situaţie ar trebui să te întrebi: " Merită?".

Acum, daţi-mi voie să mă supăr: dacă tu, în deplinătatea tuturor facultăţilor mintale şi nu numai, accepţi să fii prieten cu mine (oricine aş fi eu) şi declari asta cu gura mare la toată lumea, de ce laşi pe cineva, oricât de mult l-ai iubi, să te întoarcă împotriva mea?

Adică, îmi accepţi şi-mi oferi prietenia pentru ceea ce ştii că sunt eu sau pentru ceea ce îţi spune cineva că aş putea fi? E chiar aşa de greu să-ţi susţii punctul de vedere legat de prietenia noastră? Sau poţi fi chiar atât de uşor orbit de voinţa altuia? Merită să distrugi o relaţie şi să laşi confuz un fost prieten?(pentru că nu cred că îi vei spune vreodată de ce nu mai vrei să ieşi cu el şi/sau nu-i mai răspunzi la telefoane).

Şi, uite aşa, multe prietenii strânse se dezleagă, doar pentru că celui de lângă tine nu-i plac ochii mei ciocuşi sau gura mea slobodă!

Sunt obosită!

2011-03-07T13:02:00.000+02:00

Mi-a intrat oboseala în suflet! Mă simt obosită asemeni unui bâtrân care duce pe umerii sufletului lui ani mulţi cu multe întâmplări mai mult sau mai puţin fericite. Care nu mai vede frumuseţea a ceea ce vine, ci trăieşte în amintirea clipelor trăite.

Poate de vină e iarna aceasta care nu mai vrea să plece; poate e frigul care a fost leit-motivul experienţelor mele de săptămâna trecută; o fi vinerea trecută care m-a copleşit prin şirul lung de evenimente triste şi de neînţeles pentru mine. Începutul lui martie e unul confuz! Mă rup afectiv între bucuria "venirii primăverii" şi durerea morţii tatălui meu.

Mă simt ca o salcie în bătaia vântului. Rămân locului doar pentru că am rădăcinile adânc înfipte în iubirea iubitului meu, dar crengile îmi sunt spulberate de vânt în toate direcţiile, unele spre nord, altele spre sud. Nu mai am forţa şi voinţa de a lupta împotriva lui şi atunci aştept! Aştept nu moartea, ca bătrânul, ci primăvara din sufletul meu. Aştept acea primă mlădiţă înverzită care să-mi redea speranţa.

Mi-e dor de lumina soarelui de primăvară, de căldura şi optimismul lui. Urăsc soarele cu dinţi! Mi-e dor de viaţă, de verde şi de veselie!!!

...foto de aici.

De dragobete

2011-02-24T13:51:00.000+02:00

Iubiţi-vă! Azi, mâine, întotdeauna!

Eu îmi iubesc Bărbatul care îmi stă alături şi care zi de zi îmi suportă toate răbufnirile şi supărările. Baby drag, TE IUBESC, azi mai mult ca ieri şi, cu siguranţă, mâine mai mult ca azi!

Nu ştiu dacă a fost premeditat sau nu, dar tot azi se întâmplă Woktweetmeet3. Aşa că diseară îl scot pe baby al meu la o supă aşa ca la mama ei în Singapore, pe care am să i-o gătesc sub îndrumarea lui Adi Hădean. Normal că totul se va întâmpla la Wok'nRoll. Unde altundeva? :)

Voi? Pe cine iubiţi? Pe unde vă iubiţi de Dragobete?

Vă pup!

Altfel spus.... mi s-ar rupe!

2011-02-23T08:20:00.000+02:00

Dacă ar fi să fac ceva azi, asta aş face:

Altfel spus ... mi s-ar rupe de toţi şi de toate!!! (mă rog, excepţiile întăresc regula :)) )

fărâme de copilărie

2011-02-18T17:51:00.000+02:00

Amintirile mele despre copilărie sunt fragmentare.

Am o fărâmă de amintire de la 3 anişori când am călătorit prima dată cu avionul. Mergeam la mare, la Venus şi ai mei luaseră hotărârea de a călători cu avionul. Nu îmi amintesc mulţimea de bomboane mâncate şi apoi "deversate" în avion, în schimb am o imagine uşor ştearsă a unui gemuleţ oval pe care eu vedeam nişte acoperişuri mici ale unor căsuţe minuscule. "Atolo e tasa noastră?", i-am întrebat pe ai mei (sufeream de un defect de vorbire, înlocuiam "c" cu "t", problemă rezolvată chiar în acel concediu). Şi ai mei mi-au spus "Da, acolo e căsuţa noastră!", noi locuind la ţară în vremea aceea.

În schimb îmi amintesc toate situaţiile în care din diverse motive am primit injecţii. Uram injecţiile şi implicit pe cei care ni le făceau. Nu se puteam să primesc o injecţie (mă refer în special la vaccinurile de la şcoală/ grădiniţă ) fără ca jumate din sat să ştie acest lucru. Şi nu pentru că urlam. Aceasta era partea cea mai uşor acceptabilă pentru ceilalţi, dar strângeam hainele pe mine şi mă adunam în bancă, de trei oameni abia reuşeau să mă desfacă. Cred că acesta era motivul pentru care primeam injecţiile întotdeauna ultima. Le era frică să nu facă şi ceilalţi la fel :)).
După ce ne-am mutat la oraş toate amintirile mele au devenit cenuşii. Cenuşiul oraşului a luat locul culorilor vesele din perioada în care locuiam la ţară. Părinţii mei lucrau, unul în ture, celălalt program de 8-10 ore. Sora mea, mică fiind, era pasată când la bunici, când la mătuşi. În general eram singură acasă. Clar că evadam ori de câte ori se putea, îmi făceam temele în fugă, motiv pentru care seara când se întorceau ai mei le refăceam. Minte de copil, ce mai: băteam mingea cu băieţii, prăjeam cartofi în straturile din spatele blocului, mă băteam ori de câte ori se "impunea" acest lucru, mai făceam vizite pe ascuns la colegii sau copiii din vecini, mă ascundeam pe după dulapuri când părinţii acestora veneau acasă şi stăteam acolo până când se ivea ocazia să o zbughesc pe uşă , etc...
Dar am puţine amintiri de timp calitativ petrecut cu părinţii mei. Şi nu pentru că nu erau genul acesta, mai ales mama mea, dar pentru simplul fapt că atunci când eram cu toţii acasă, fiecare era în colţul lui făcându-şi treaba lui. În afara concediilor şi excursiilor pe care le făceam împreună, se întâmpla mai rar să petrecem timpul împreună făcând toţi acelaşi lucru. Jucam remi de obicei duminica seara, uneori şah eu şi tatăl meu, şi sâmbetele la ţară, când lucram toţi în grădină (asta după revoluţia din '89).
Regret lipsa acestor amintiri mai ales cu tatăl meu, care a plecat dintre noi acum15 ani. În schimb, recuperez uneori acum, cu mama mea, care e o femeie ce se implică emoţional în tot ceea ce face: râde şi plânge în acelaşi timp. Mi-e tare dragă, aşa femeie simplă cum e ea. Mai recuperăm lipsa acestor amintiri şi cu sora mea, atunci când ne întâlnim sau ne petrecem concediile împreună (ea s-a mutat în alt oraş).
În schimb am o mulţime de amintiri extraordinare alături de bunicul meu. În vacanţe plecam la ţară. Bunicul meu bolnav fiind, era în pensie de boală, acasă. Era bunicul tuturor copiilor de pe uliţă. Ne adunam pe un răzor în jurul bunicului şi el ne povestea despre Păcală, ne cânta şi juca precum popa din poveste, ne povestea amintiri din copilăria lui, din mină... se juca cu noi, ne învăţa să facem capcane pentru o familie de veveriţe aciuiată într-o salcie, câte şi mai câte. Şi acum, când mai povestim (eu şi sora mea) cu foştii " copii" de pe uliţă, ne amintim cu mare drag de poveştile şi jocurile bunicului meu.
Simţind şi ştiind cât de important este ca puţinul timp petrecut alături de cei dragi şi mai ales alături de copilul/copiii tăi să fie unul calitativ am început fărâme de copilărie, un blog în care împărtăşesc din experienţă mea de lucru cu copiii. În principal sunt activităţi pe care le puteţi realiza împreună cu copiii voştri, bucurându-vă şi distrându-vă unul cu celălalt. Sunt alternative la jocul pe calculator, la televizor, simple sugestii de ce poţi face astfel încât timpul alături de copilul tău să fie unul petrecut efectiv împreună , chiar dacă este de durată scurtă.
Amintirile viitoare ale copilului vostru, comportamentul lui şi relaţiile lui viitoare sunt puternic influenţate de modul în care vă petreceţi timpul împreună acum cât este copil. Este foarte important să îi acorzi copilului tău atenţie, să îl asculţi, să rezolvaţi sarcini împreună chiar dacă acest lucru înseamnă 10-15 minute din timpul tău. Pentru el (copilul) este foarte important să simtă că în cele 10 minute tu eşti acolo doar pentru el. Că te prosteşti, pictezi, lipeşti, lucrezi, etc cot la cot cu el. În felul acesta îi arăţi cât de important este el pentru tine.

Dacă v-am stârnit cât de cât interesul :), puteţi să mă vizitaţi şi aici

Viciile mele: Televizorul

2011-02-15T17:47:00.000+02:00

Televizorul..... e o mare problemă a mea. Uneori e ca o dependenţă, alteori pot sta ani întregi fără să-i simt lipsa. Săptămâna trecută mă întrebam oare câte lucruri aş putea face în toate orele de "tembelizare". Şi uite aşa mi-am propus să renunţ la televizor o săptămână întreagă.

Programul meu de privit Tv-ul era destul de strâns legat de mâncare. Adică: atunci când mâncam priveam televizorul (da, ştiu, nu face bine la digestie). Dimineaţa, înainte de a merge la birou, îmi serveam cafeaua şi micul dejun în living cu Tv-ul aprins, la fel şi seara, la cină. Normal că după cină mă moleşeam şi "mai stau puţin, încă puţin" şi uite aşa mă lua somnul şi s-a dus ziua.

Poate că ar fi bine să clarificăm o chestie: eu stau pe acasă dimineaţa până pe la 9 .00 şi seara, în cel mai bun caz de pe la 6.00, dar de cele mai multe ori de pe la 7.30. Şi ţinând cont de faptul că 80 % din starea mea de om breaz (adică, treaz :) ) petrecută acasă stăteam în faţa televizorului, am spus că nu se mai poate aşa.

Azi e a doua zi! :)) Recunosc, ieri m-am abătut puţin... aşa vreo 30 de minute cât am servit cina. Şi nu am tras de timp :))!Pe cuvânt de onoare!

Câştigul din tot "efortul" acesta? Foarte mulţumitor: un sentiment de împlinire, multe alte treburi rezolvate prin casă, o lectură plăcută şi relaxantă.

Dar a fost doar prima zi! Şi ca orice dependenţă, aştept fenomenul de "sevraj" :)), atunci să văd cum fac faţă!

P.S. Imaginea e de aici .

O cafea, vă rog

2011-02-13T12:52:00.000+02:00

Anul trecut pe la sfârşitul lui noiembrie am fost plecaţi în Suedia (un mic concediu :) ). În prima zi pe plaiuri suedeze, ne- am oprit pentru o scurtă vizită în Lund, oraşul în care babe al meu a locuit mai mult timp, înainte să mă cunoască :-P. Şi pentru că în Suedia, noiembrie înseamnă ploaie, frig şi uneori zăpadă (cum s-a întâmplat şi pe timpul şederii noastre acolo), am intrat într-o cafenea să ne încălzim şi destindem puţin. Eu am dorit cafea, iar babe al meu un capucino. Până aici nimic special. Distracţia a început când acestea ne-au fost servite:

versus

Vă las pe voi să ghiciţi care a cui este! :)) Pe noi ne-au distrat enorm şi împreună cu gustul lor foarte bun, sigur şi-au atins scopul: ne-au încălzit şi... clar, ne-au destins. Aaaaa ... şi de data aceasta am ales zahărul :)). O să vă mai povestesc!!!

So, care pentru cine?

Despre România

2011-02-11T10:47:00.000+02:00

Despre România.... pot să spun că îmi place enorm ţara asta. Şi fără a mă lăuda că sunt patrioată, pot să spun cu mână pe inimă că îmi plac regiunile acestei ţări, îmi plac oamenii ei, indiferent că sunt ţărani sau "mari domni", îmi place cultura ei, îmi plac tradiţiile ei (atâtea câte se mai respectă). Că nu-mi cade tocmai bine la suflet ceea ce se întâmplă în plan politic şi repercursiunile implicite asupra planului social e altă poveste.

Dar revenind la România, ţara asta de oameni simpli, calzi, iubitori de frumos şi mândri în acelaşi timp, mi-i tare dragă.

Azi venind spre serviciu ascultam în căşti melodia AmericanDrim a lui Puia (nu pot spune că e un preferat de-al meu), dar pentru prima dată i-am ascultat versurile. Şi mi-a trecut prin minte că în spatele comercialului acestei melodii sunt totuşi nişte adevăruri. Cred că undeva la 80% din populaţia cu vârsta între 10 şi 40 de ani foloseşte expresii englezeşti drept limbaj usual, că da, trebuie sa fii în trend, că iubim mai mult sărbătorile celorlalte popoare (americane în special) decât să le serbăm pe ale noastre sau să ne respectăm tradiţiile noastre, etc etc. Cred că ştim mai mult despre cultura sau istoria altor ţări decât despre cultura şi istoria propriei ţări. Drept că în lume sunt mişcări masive de uniformizare, de a trăi toţi după aceleaşi reguli şi legi, şi totuşi consider că ar trebui să ne amintim cine suntem, să ne păstrăm identitatea noastră ca popor.

Vizitând mai multe ţări (nu foarte multe, recunosc) am remarcat că aceste ţări au la baza turismului tocmai identitatea lor, istoria lor şi nu încearcă să vândă ceea ce nu sunt, ci te atrag pe tine ca turist tocmai prin ceea ce sunt ei ca popor diferit de al meu. Cine merge la Roma merge în primul rând pentru încărcătura istorică a acestui oraş şi nu pentru magazinele de marcă deschise aici. La fel şi în alte părţi. Te duci tocmai ca să guşti puţin din cultura lor, din specificul lor.

Atunci, mă întreb, de ce aşa de mulţi români îşi doresc să fie altceva decât ceea ce sunt? Şi, Doamne, ce frumos e ceea ce avem noi, câţi nu ne invidiază pentru zonele, cultura, tradiţile noastre. Câţi nu vin aici tocmai ca să trăiască experienţe cât mai autentice româneşti? Păcat că acestea sunt atât de puţin preţuite de noi.

Eu zic să încercăm să nu uităm cine suntem şi în ciuda tuturor supărărilor zilnice să ne iubim naţia şi rădăcinile şi să rămânem românii aceia mândri de ceea ce sunt, precum erau şi înaintaşii noştri.

De relaxare.....

2011-02-10T14:48:00.000+02:00

Pentru relaxarea nervilor mei, suprasolicitaţi azi ............

Mă refer la muzică ....

Pentru job

2011-02-09T14:17:00.000+02:00

Acesta este "subiectul" pe care îl dau mail-ului cei mai mulţi dintre cei care şi-au trimis cv-ul pentru postul pe care firma mea l-a scos la bătaie. Şi acestea sunt printre cele fericite, căci sunt unele mesaje care au venit fără subiect, fără mesaj doar cu cv-ul ataşat.
Atunci când s-a postat mesajul pe unul din site-urile de rigoare, s-a specificat clar jobul pentru care se caută oameni şi cerinţele acestui post. Când te uiţi pe CV găseşti tot felul: de la poze cu îmbrăcăminte cât mai sumară sau "şmecheră" ( unele mireasă) până la nişte mini interviuri, pe care aceşti aspiranţi şi le fac. Drept că sunt anumite modele de CV-uri care au întrebări de genul: Ce te vezi făcând în 5 ani?, Care este cea mai mare reuşită profesională de până acum?, Cel mai mare eşec? pe care nu am să le comentez, dar mă gândesc că dacă tu care îţi notezi la abilităţi "super cunoştinţe în operarea calculatorului", cum de nu ştii că există şi tasta "Delete". Adică, dacă nu ţi se cere în mod expres un astfel de chestionar, de ce să îl completezi şi să-l trimiţi mai departe? Mai ales cei care nu au nici un fel de experienţă profesională şi notează la fiecare întrebare legată de aceasta: Nu am/ Nu ştiu.
Un aspect despre care cred că are o oarecare importanţă referitoare la cum eşti perceput de cel care îţi citeşte CV-ul, este acea parte în care descrii postul la care aspiri. Păi dacă eu ofer un post de bucătar, de ce îmi trimiţi un CV în care îmi scrii că aspiri să lucrezi într-un post de funcţionar bancar, că îţi doreşti să îţi dezvolţi abilităţile şi competenţele de manager assistant? Dacă te mulţumeşte postul pe care eu îl ofer şi într-adevăr ţi-ar place să prestezi activitatea respectivă, păi atunci, te rog frumos, pune mâna şi tastează lucruri despre tine relevante pentru acest post.
Şi te mai întrebi de ce cei cărora le-ai trimis CV-ul nu te sună? Păi dacă tu nu faci nici un efort în sensul de a-l tenta pe omul care îţi citeşte CV-ul să dorească să te cheme la un interviu, el de ce ar încerca să afle dacă tu ai putea face faţă cerinţelor şi postului lui, nu numai celui la care tu aspiri!

Nevinovat până la proba contrarie!

2011-02-08T08:39:00.000+02:00

Povestea de mai jos este a unui prieten drag, care din nu ştiu ce motive, a trecut în ultimul an prin tot felul de încercări care mai de care mai demoralizatoare. Dar a trecut peste toate pentru a o trăi şi pe aceasta.

Plecat fiind din localitate şi-a lăsat maşina parcată, ca tot omul, lângă bloc. Drept că nu o maşină oarecare, ci un anumit tip de VW, foarte bună pentru un familist cu multă treabă. Când se întoarce omul acasă, descoperă cu stupoare că maşina lui lipseşte din parcare. Ce-i de făcut? Ca orice om de bună credinţă, s-a dus să reclame furtul la poliţie. Şi aici stupoare: cei care ar fi trebuit să îl ajute să-şi recupereze maşina, au început să strige la el şi să-l intimideze pentru a-l face să " recunoască" faptul că el este cel care a înscenat furtul propriei maşini.What?!! Adică în loc să începi să faci nişte cercetări, mai ales dacă ştii că genul acesta de maşini sunt des furate, să încerci să afli cât mai e "cald" ceva, tu arunci cu pietre în victimă??? Pe ce considerente? Pe ce probe?

Nu contează că poate unii chiar şi-au înscenat furtul maşinii, puteau fi mii dintr-ăştia, dar eu , ca cetăţean al unui stat democratic, am dreptul de a fi considerat nevinovat până la proba contrarie, nu?

Drept că acesta este un logo al justiţiei, dar se pare că la noi cel amărât, lovit, furat, victima , altfel spus, este mai vinovată decât vinovatul însuşi.

Viciile altora şi viaţa mea

2011-01-21T10:49:00.001+02:00

Nu, nu am să vorbesc despre viciile mele azi :), în schimb am să vorbesc despre cum viciile altora se răsfrâng în viaţa mea.

Fumatul!!! Nu sunt o fumătoare şi nu am prejudecăţi referitoare la cei care fumează. Atâta timp cât e suficient de matur să înţeleagă riscurile la care se supune singur,consider că e decizia lui şi nu am decât să i-o respect, fie că-mi convine sau nu. Sunt înconjurată de fumători peste tot: la servici, acasă, prieteni.

Ce mă deranjează foarte tare este fumul de ţigară. Nu mă deranjează doar psihic (ştiţi voi toată povestea cu fumatul pasiv, uneori mai periculos decât cel activ ), dar mai ales fizic.

Simt fumul de ţigară de departe. Normal, sunt nefumătoare. Dpă 2-3 minute de inhalat fum de ţigară apar reacţiile: mi se înceţoşează privirea, mă ustură ochii, mă doare mucoasa nazală ( dacă puteţi înţelege această durere surdă şi uscată), iar gâtul mi-l simt ca şi cum un tractor tocmai mi l-a arat. Şi mai e... am capul în ceaţă (şi la propriu... norul de fum:)... şi la figurat) şi parcă nu pot gândi limpede, ca să nu zic că de cele mai multe ori intru într-o stare oarecum depresivă: dispare toată veselia şi buna dispoziţie. Asta ca să nu mă refer la modul în care îmi put hainele după.

Acasă baby al meu, din repect, fumează pe balcon, deci nu prea simt fumul . La job, colegii fumează în cea mai mare parte afară sau în "birou" (una dintre toalete cu geam foarte mare şi larg deschis). Deci, teoretic şi de multe ori practic, evit pauzele de cafea cu colegii (nu că nu mi-ar face plăcere o bârfă) şi evit să ies pe balcon când iubitul meu îşi savurează ţigara.

Problema cea mare e cu ieşitul în oraş la o cafea. Majoritatea cafeneleor/cluburilor/pub-urilor sunt pro-fumat, deşi cu aerisirea stau execrabil. Iar dacă nu sunt pro, de cele mai multe ori le alegem pe acelea care sunt pentru că cel puţin unul sau doi din grup fumează şi altfel nu se simt bine.

Acum intervine dilema morală: să ies sau nu? să îmi impun dorinţa de a merge într-un loc de nefumători pentru că astfel mă voi simţi şi eu bine?,să fiu eu scorpia care să strice cheful tuturor doar ca să (teoretic)mă simt şi eu bine (pentru că, practic, dacă ei sunt frustraţi că nu pot fuma nu se vor simţi în largul lor, deci implicit nici eu)? Nu pot fi categorică în a spune: " Nu merg acolo pentru că e fum de ţigară!". Asta pentru că îi plac, îi accept pe toţi aşa cum sunt şi ei la rândul lor mă acceptă aşa cum sunt, îmi place să ies cu ei , să fiu în preajma lor. Dacă aş fi cea care spune NU! voi fi evitată. Şi-mi ajunge autoizolarea de la birou în timpul pauzei de cafea. Noroc că am colegi faini care mă informează după ce s-a discutat în pauză. :)

Deci ce să aleg: starea mea de bine sau ieşirile cu prietenii? Uneori una , alteori o aleg pe cealaltă. De asta iubesc terasele vara!!!

Tu cum te împaci cu viciile celorlalţi?

P.S. Despre alte vicii, next time!

Talar du svenska?

2011-01-19T15:07:00.000+02:00

De ceva vreme (mai exact de vreo patru ani) îmi stabilesc ca obiectiv să învăţ suedeza. Drept că m-am şi apucat de vreo două ori, dar m-am lăsat la fel de repede. Lipsa profesorului, limba nu foarte uşoară (cel puţin la început), lipsa unei motivaţii suficient de puternice, etc au fost suficiente ca să mă facă să uit de ghidul de conversaţie român-suedez destul de repede.
Anul acesta mi-am trecut din nou pe lista de proiecte " suedeză". Trebuie să trag linie şi peste asta, iar pe de altă parte am şi o motivaţie mai ascunsă, ce ţine aşa mai mult de orgoliu. Zis şi făcut, doar că de data aceasta mi-am luat şi profesor! Ştiţi voi, când e un altul care te verifică şi critică parcă nu-ţi mai vine să arzi gazul degeaba. Aşa că am convocat o şedinţă şi i-am declarat lui baby al meu că trebuie să stabilim nişte zile în care să mă înveţe suedeză. El ştie!
Iniţial era planificat pe luni, dar s-a schimbat planul, şi aseară am avut prima oră de suedeză cu profesor. Cum a fost?
Funny .... în sensul de ciudat şi distractiv la un loc. Ciudat pentru că el nu se simţea poate foarte confortabil în rolul de prof (dar şi-a revenit repede) şi pentru că eu nu sunt tocmai cel mai ascultător elev (critic, întreb.... altfel spus cam fac zile fripte profesorului). Distractiv pentru că la expresiile cu care nu eram familiară (nu le mai auzisem sau nu le văzusem scrise înainte) mi se îmbârliga limba în gură veselie mare. Şi apoi mai sunt toate: ä,å,ë şi mai ştiu eu câte.
Dar nu mă mai las! Mai ales că am şi profesor acum!

Vi ses senare!
Hej då!

Şi iar e luni!

2011-01-17T12:24:00.000+02:00

În fiecare duminică seara, indiferent de activitatea mea din acel weekend, trăiesc o stare de linişte, de calm.
"S-a terminat şi săptămâna aceasta!" E un final de ciclu. Şi de fiecare dată am impresia că urmează o vacanţă. Sau cel puţin aşa ar fi normal, mai ales in weekend-urile în care lucrez.
Dar vine luni! :)

Şi luni dimineaţa se spulberă această impresie. Revin cu picioarele pe pământ! Ajung la birou, unde mă aşteaptă o agendă plină cu o " To Do List" lungă şi care se tot creşte. Dar pentru că speranţa moare ultima, mă apuc conştiincios de treabă, convinsă fiind că o să termin până vineri. De cele mai multe ori reuşesc! Uneori mai las pe lunea viitoare!

Că de, viaţa e ciclică şi de ce aş întrerupe tocmai eu ciclul ei firesc! Deşi ...uneori, luni dimineaţa la ora 7,00 mi-aş dori să fie zi de concediu, fără nimic altceva de făcut decât relaxare. Dar trece repede cu apă rece. :))

O săptămână frumoasă!

Păsăricile mele

2011-01-07T16:40:00.000+02:00

Fiecare dintre noi are câte un fix, meteahnă, păsărică sau, mă rog, aproape fiecare. Şi cum sunt foarte departe de a fi perfectă, normal că le am şi eu pe ale mele. :-P

Unul dintre cele mai repede observate de cei din jur este stinsul luminii. Oriunde mă aflu trebuie să sting lumina dacă mi se pare că arde degeaba. La servici şi acasă sunt luată peste picior din această pricină, dar nu mă deranjează. Din contră devin şi mai îndârjită în privinţa aceasta.

De unde mi se trage? Copilărie. Tatăl meu. Tatăl meu, din dorinţa probabilă de a nu fi luată în râs (prospătură venită de la ţară ) că vorbesc, mă îmbrac, comport ca la ţară avea grijă să mă corecteze ori de câte ori călcam strâmb. Mai cu vorba bună, mai cu pedeapsa, mai cu trasul de ureche îmi arăta că am greşit. Eu, copil deştept :-P, m-am deprins în a băga la scăfârlie şi a mă comporta ca atare, mai ales în prezenţa lui.

La fel şi cu lumina! Tatăl meu m-a şcolat cum e cu lumina risipită: " Draga mea, decât să plătesc lumina pentru becul ăsta care arde degeaba, mai bine vă duc la cofetărie." . Fata a priceput aluzia şi s-a conformat. Atât de bine, încât o face şi acum, cu atât mai mult cu cât banii aceia pleacă din buzunarul ei. Dar nu ajung nici la cofetărie. :)

Astfel învăţată, am rămas foarte şocată când ajunşi o dată la hotel (vara obişnuiam să mergem un weekend la Felix, dacă nu ajungeam la mare) tatăl meu a întrebat:

" Cine tot stinge lumina la baie?"

"Eu! " am răspuns mândră.

" De ce? Că doar nu noi plătim curentul aici, aşa că las-o aprinsă!"

În mintea mea de atunci s-a întâmplat ceva de genul "w.... a f....." de acum. Dar m-am conformat, atunci.

Că "păsărica" asta mi-a rămas! Şi, sincer, nu cred că e un lucru rău. Măcar atât să fac şi eu pentru planeta asta. Nu că ar fi foarte mult, dar ştiţi şi voi: puţin de la mine, puţin de la tine şi se adună.

Că banii oricum îi arunc pe alte prostii.

Tu ce "păsărică" ai?

Ce ţi-e şi cu subconştientul ăsta

2011-01-07T08:03:00.000+02:00

M-am trezit la 2 dimineaţa.

Mi-am spus că e o greşeală şi am încercat să adorm la loc. Foarte grea misiune. M-am răsucit, am aţipit, mi-am schimbat poziţia, am încercat să număr oi, am aţipit din nou, iar la 5:00 m-am dat bătută. M-am ridicat din pat cu un gust amar de vise neînţelese.

Aseară am adormit liniştită, relaxată, fără nici un stress major, dar subconştientul meu s-a hotărât să-mi joace farse. Folosindu-se de vise, mi-a amestecat într-un amalgam de situaţii de neînţeles persoane care n-au nici în clin nici în mânecă una cu alta, exceptând faptul că eu ştiu de ele. Şi le-a amestecat atât de bine şi le-a încâlcit, încât şi acum, conştientă fiind că au fost doar vise, stau şi mă întreb: " Şi totuşi, cum de au ajuns acolo?", " Ce anume macină subconştientul meu, de a scos astfel de vise la iveală?"

Cel mai frustrant este faptul că deşi nu au nici o însemnătate (cel puţin deocamdată) aceste vise mi-au mâncat vreo 4 ore bune de somn şi încă vreo 2 de trezire.

Ca să vezi cum te poate sabota propriul subconştient!

A înflorit!

2011-01-04T12:26:00.000+02:00

Anul trecut pe la sfârşitul lui ianuarie am primit o orhidee: albă, cu două flori şi un boboc. Pe cât de mult m-a bucurat gestul şi darul, tot nu m-am putut abţine "să nu-l caut de dinţi". M-a întristat faptul că e aşa de înflorită şi nu o să mă pot bucura prea mult de florile ei. Dar, n-a fost chiar aşa. Florile au rezistat aproximativ o lună, iar bobocul nu s-a mai deschis niciodată.

După lungi aşteptări am cedat şi mi-am spus, asta e! Am tăiat tija pe care s-au dezvoltat florile, şi am aşteptat să crească o alta. Da, cunosc! Orhideele sunt flori capricioase şi nu înfloresc când vrem noi. Deşi ştiu altele care de trei - patru ani sunt mereu înflorite. Dar na, fiecare cu norocul lui.

În septembrie am achiziţionat o sticluţă cu îngrăşământ chimic special pentru orhidee. Un căpăcel la un litru de apă (sau ceva de genul), şi am udat floarea cu acesta exact cum scria pe prospect: de două ori pe lună până în octombrie şi o dată pe lună din octombrie până în februarie/martie (ceva de genul).

În noiembrie a început minunea. În două săptămâni i-a crescut o nouă tijă de flori cu patru boboci (unul dintre el este la fel de mic ca şi cel din ianuarie anul trecut şi mă îndoiesc că se va mai dezvolta). Înainte de Anul Nou unul din boboci stătea să puşte. Şi s-a deschis exact în noaptea de revelion. Seara şi-a desfăcut timid o petală, iar la 5,30 dimineaţa în noul an floarea era deschisă în toată splendoarea ei.

Nu vă pot descrie bucuria mea. Am aşteptat un an să văd minunea asta!

Azi dimineaţă s-a mai deschis un boboc!

Aho, aho de anu' vechi... si de cel nou!

2010-12-30T13:44:00.001+02:00

Na ca a trecut si anu' asta! Drept ca mai e o zi jumate din el, da e ca gata. Cum fu' cum nu fu', a trecut si cu toate ca a avut si el la fel de multe zile ca ceilalti ani, si culmea am trecut prin toate :), nu-mi amintesc foarte multe lucruri.

Ok, unele din cele mari normal ca mi le amintesc: nunta surorii mele; plecarea de pe asta lume a unor oameni dragi noua; intalnirea cu alti oameni faini care au adaugat un pic de sare si piper vietii de zi cu zi. Uite ca incetiosr amintirile se scutura de praf si ies la iveala.

Una dintre experientele mele noi din acest an este si cea a blogarit-ului. O experienta despre care as vrea sa povestesc putin. Am inceput a scrie acest blog parte din snobism (Ca de tot "prostu'" are!- de ce n-ar avea si "proasta" de mine) si parte din dorinta de a scrie si de a fi citita (lucru greu de satisfacut cu un jurnal clasic :-P). Acum analizand "statisticile" acestui blog, se vede clar ca relatia mea cu el nu a fost una constanta: am avut momente in care postam tot felul, doar de dragul de a posta; momente in care voiam sa scriu din suflet, si ma opream fiindu-mi teama sa-mi dezvalui sufletul (astea nu se vad in statistici, dar mi le amintesc ca niste momente de refulare personala, nu foarte placute); momente in care deschideam blogul cu intentia de a scrie, dar fie nu mi se parea important ceea ce voiam sa scriu, fie nu ma puteam decide despre ce sa scriu.

Drept ca nu am foarte multi cititori. Nici nu ma mira! Ar fi o lipsa de respect pentru cei care imi viziteaza blogul sa le cer sa revina, tinand cont de faptul ca de cele mai multe ori mi-e teama sa "scuip" tot ceea ce simt, ca mi-e frica sa-mi deschid sufletul intru totul, ca azi postez si doua luni pauza, ca modul in care scriu e destul de superficial. Cu toate acestea vreau sa multumesc celor care si-au rapit din timpul lor pretios si au "frunzarit" paginile acestui blog. Sper ca am reusit sa aduc macar un zambet in colturile buzelor voastre si ca nu v-am lasat un gust complet amar.

Cam asta este despre aceasta parte a relatiei mele cu blogul acesta. Insa as vrea sa vorbesc putin si despre bucuriile pe care blogul acesta mi le-a adus in viata de zi cu zi a acestui an (ok, recunosc ca indirect).

In cautarea unei "solutii perfecte" in a fi " un bloger perfect" (bla-bla-bla), am citit mai multe bloguri. In fiecare am gasit cate ceva de patsrat: unele m-au ajutat in a gasi niste raspunsuri, altele m-au uimit prin sinceritatea postarilor, altele m-au lamurit cu privire la aspectele practice din viata cotidiana, altele m-au amuzat. Datorita unora am ajuns sa "intalnesc" (la propriu si la figurat) oameni de la care sa invat, pe care sa-i admir datorita curajului si modului lor de a-si trai viata.

Datorita lor am avut parte de niste seri frumoase si de niste clipe de relaxare deosebite.

Va multumesc tuturor cititori si/sau blogeri pentru ca ati facut parte din viata mea si pentru ca m-ati lasat sa fac si eu parte din a voastra in anul care sta sa treaca.
Va urez un an nou plin cu tot ce va doriti!
Sa ne "vedem" sanatosi la anu'!

Scărpinătorul de cap

2010-11-10T13:20:00.001+02:00

"Scărpinătorul de cap" cum îi spun e ceea ce altii numesc "Head massage tool". Dacă îţi place masajul capilar această unealtă e un must have.

Aşa când te uiţi la el spui că este un tel stricat. Dar după ce îl strecori prima dată prin păr şi începi să-ţi masezi uşor scalpul simţi cum ţi se urcă fiori de plăcere pe coloană. Nu mai spui nimic, te înmoi şi simţi că te topeşti. Dacă îţi găseşti un maseur (în cazul de faţă, baby al meu :-*) plăcerea devine supremă. Torci ca o pisică!

Ca orice lucru care odată inventat se găsesc mulţi alţii care să-i aducă "îmbunătăţiri", probabil că îl veţi găsi în nenumărate feluri şi cu nenumărate adăugiri. Al nostru e cel mai simplu şi cel mai ieftin, dar efectul lui este priceless.

Ps.poza e de aici .

Fragonard - mireasma plăcerii

2010-10-25T15:51:00.000+03:00

De ceva vreme mă tot pregătesc să scriu despre cadourile primite de ziua mea, dar nu găsesc timp. Azi voi vorbi despre unul dintre ele.

Acum vreo două săptămâni am primit cadou de la prietena mea Cristina un gel de duş şi o sticluţă cu sare de baie achiziţionate de ea de la o parfumerie din Franţa. Cum ziua mea e în august, şi toată lumea e plecată în concediu (şi eu de multe ori), se întâmplă să primesc cadouri şi în septembrie, octombrie. Lucru care nu mă deranjează de loc, din contră prelungeşte plăcerea curiozităţii: " Ce-o să fie? Ce-o să fie?". Dar să revenim la cadou.

Nici nu am desfăcut bine hârtia frumos personalizată cu Fragonard- Parfumeur- Grasse-Paris-Eze, că nările mele au şi fost învăluite într-o mireasmă suavă, refreshing şi catifelată în acelaşi timp. Nu ştiu dacă pricepeţi ceva din modul meu de a descrie parfumul acestor două produse, dar acestea sunt senzaţiile pe care le trăiesc eu când mă apropiu de ele.

Sarea de baie are nişte cristale foarte fine şi o culoare uşor verzuie, se dizolvă imediat ce o pui în apă, degajându-şi instant parfumul. Nu e un miros tare, înecăcios, ci e unul suav, care te îmbie.

Gelul de duş e fin, delicat. După ce mă clătesc, pielea îmi miroase extraordinar de bine. Sincer, când fac duş dimineaţa nici nu mă mai dau cu parfum. Mirosul se păstrează întreaga zi, aproape la fel de intens ca dimineaţa. Îl simt eu, îl simt şi cei de lângă mine. Nu-i aşa baby?

Acesta este gelul de duş, Diamant - shower gel parfumee."Bursting with dazzling mistery, Diamant leaves a luminous trail of desire behind all those who wear it. Diamant is a sweet-oriental, with mandarin, orange and pepper as top notes, balanced by rose, jasmin and plum as middle notes, against a background of vanilla, patchouli, musc and caramel." (sursa Fragonard).

Tot la sugestia Cristinei, am intrat pe site-ul lor, ceea ce vă recomand şi vouă. E vorba de o parfumerie de familie, înfiinţată după primul război mondial, de Eugène Fuchs şi transmisă din generaţie în generaţie. Numele de Fragonard vine de la " the famous Grasse-born painter, Jean-Honoré Fragonard (1732-1806), as a tribute to both the town of Grasse and to the refinement of 18th-century arts." Ce să mai? Intraţi aici si vă veţi desfăta privirile. Păcat că nu şi mirosul!

O zi frumoasă!

P. S. Merci Cristina!

Amintiri din săptămâna trecută II

2010-10-05T12:47:00.001+03:00

Gătitul de la Wok'n Roll
Adi Hădean e un om care-mi place mult. Nu mă refer la felul lui de-a fi (nu mă pot lăuda că i-aş fi cunoştinţă, din păcate), ci la felul lui de-a scrie, povesti, găti. Îmi place mult pentru că e omul care şi-a urmat o pasiune şi împarte experienţa acestei pasiunii tuturor celor care vor să afle mai multe.
Citind invitaţia lui de a vedea nişte poze şi de a asculta poveşti întâmplate în proiectul lui Muson, am zis ca trebuie să fiu şi eu acolo. Mai ales că pe urmă se lăsa cu gătit: green curry thai (adică pui cu lapte de cocos, legume şi o pastă de curry verde, adusă taman de la mama ei de acasa, Asia).
Zis şi făcut! În ciuda răcelii, l-am convins şi pe baby al meu că sunt ok şi fac faţă, am purces la locul cu pricina. Am întârziat puţin, recunosc :(, dar totuşi am prins ceva din poveste şi sigur am prins gătitul.
M-am "înscris" şi eu pe lista celor dornici să gătească sub atenta supraveghere a lui Adi, şi când mi-a venit rândul am trecut în spatele tigăii de wok şi m-am distrat.
Cum a ieşit?! Super bun: iute de la pasta de curry, dar am avut şi experienţa unor arome complet noi pentru mine. Aroma de lapte de cocos în mâncare, gustul frunzelor de lămâi (clar lămâiul meu va avea de suferit după această experienţă), sosul de peşte, toate au fost o încântare pentru papilele mele. La fel a spus şi baby al meu, care ar fi preferat un pic mai puţină iuţeală. Dar nu s-a lăsat!

Atmosfera de acolo a fost una plăcută, oarecum intimă, deşi nu cunoşteam foarte mulţi de pe acolo.Ok, ştiam cam jumătate din mulţimea de acolo: fie că le-am citit blogurile, fie că îi recunoşteam din nişte descrieri, fie că ne-am intersectat de vreo câteva ori în viaţă, dar nici o cunoştinţă cu care să legi un dialog de genul: "Ce mai faci?". Pe cei mai mulţi îi cunoşteam din experienţa mea anterioară, dar acest fapt nu a fost nici un impediment. Ne-am simţit bine şi am plecat acasă cu gândul că abia aşteptăm şi data viitoare.

Adi Hădean demonstrând...

tigaia mea...

farfuria noastră (a mea şi a lui baby al meu).Mmmm!

Amintiri din săptămâna trecută I

2010-10-04T18:55:00.000+03:00

Răceala
Laitmotivul săptămânii trecute a fost răceala. O răceală surdă, înceţoşată, spinoasă şi greu de doborât. Începând de marţi am simţit cum îşi înfinge ghearele în gâtul meu, dar am zis: " Las' că îi vin eu de hac cu o gură de ţuică de prune!". M-am strâmbat eu de la ţuică şi m-am schimonosit la faţă de s-au speriat şi florile în balcon, dar răcelii nici că-i păsa. Miercuri m-am răsculat şi am zis:" Ori tu, ori eu!". Dar a fost mai mult Tu decât eu. Joi am trecut la artileria grea: Coldrex, pastile. M-a ameţit că mă lasă, ba că nu mă lasă, până când vineri mi-a râs în faţă:" Cu toate leacurile tale, eşti pe spate!Am venit ca să stau!". Şi nu s-a mulţumit să vină doar să-şi înfingă ghearele în gâtul meu şi să-mi înceţoşeze capul, că a adus-o şi pe prietena ei tusea seacă şi iubitul ei nas curgător în neştire.
Sâmbătă, luptă crâncenă: ea o tuse seacă, eu un Coldrex, ea un taifun nazal, eu un deţ de ţuică, ea o voce de spart asfaltul, eu un pahar de vin alb, un ceai fierbinte cu miere,încă un Coldrex, o baie fierbinte şi un somn dus până duminică. Ha!
Duminică era ca o mâţă blândă, care mai vroia sa zgârâie dar parcă nu-i mai era aşa la îndemână. Eu m-am menţinut pe poziţii. Dă-i cu Coldrex, ceaiuri şi la final un pahar de bere rece, că de .. nu degeaba m-am dus la Ursus Fest.
Acum nu ştiu ce să spun: ori am cheunat-o de cap, ori pune ea ceva la cale, că azi a fost tare blândă cu mine. Parcă nici nu ne cunoşteam: o tuse ici colo, un nas desfundat mai toată ziua. Dar nu mă las păcălită aşa de uşor!
M-am înarmat cu multe ceaiuri fierbinţi.... poate, poate o înmoi de tot şi o fac să plece definitiv!

Dacă te chinuie talentul...

2010-09-30T10:51:00.000+03:00

...arată-ne şi nouă cum!

Nu ştiu voi cum sunteti, dar pe mine mă apucă aşa câteodată o nostalgie dintr-aia de a scrie vrute şi nevrute.Uneori chiar o fac, dar de cele mai multe ori după ce recitesc ceea ce am scris, zâmbesc pe sub mustăţi şi-mi zic: "Ei lasă, poate iese mai bine data viitoare!".

Dacă şi voi aveţi astfel de momente vă recomand să vă înscrieţi la concursul "Incubatorul de condeie". Regulamentul şi tot ce trebuie să ştiţi despre acest proiect puteţi afla aici.

Să ne "citim" cu bine! Succes participanţilor!

De-a moaşa

2010-09-21T10:27:00.000+03:00

Ieri am trăit o experienţă nouă pentru mine. Dimineaţa, când am ajuns la birou, am aflat că Lisa, căţeluşa fiicei colegilor mei e în travaliu de ceva vreme. Normal că ne-am adunat vreo trei în jurul ei şi am "asistat-o" vreo oră, minunaţi de puii nou născuţi şi de efortul căţeluşei. E prima ei experienţă de genul acesta; la fel şi a mea. Am asistat la naştera a doi dintre puii ei şi m-a impresionat extraordinar instinctul matern al Lisei. Modul în care absolut firesc îşi lua fiecare pui nou născut, îi mânca placenta pentru a-i da puiului libertatea şi viaţa în acelaşi timp. Cum îl lingea până când acesta era curat, cum simţea de fiecare dată când vreunul dintre noi îi luam câte un puişor. Ne urmărea atent ce facem cu puiul ei, deşi mai avea câţiva pe lângă ea, şi nu ne abandona cu privirea până când nu puneam puiul din nou lângă ea. Deşi slăbită era foarte atentă la tot ce se întâmpla în jurul ei, mai ales la puii ei.

Iar puii... nişte ghemotoace de blăniţă, care bâjbâiau în căutarea laptelui şi care mai degrabă mieunau atunci când plângeau. Se târau, se împingeau şi se căţărau unii pe alţii poate, poate vor reuşi să ajungă mai repede la căldură şi lapte. Mai rămâne să învingă ceea ce se numeşte selecţie naturală sau legea junglei:" Supravieţuieşte cel mai puternic!".

Lecţii de viaţă

2010-09-20T12:19:00.000+03:00

În ciuda ploii mocăneşti, sâmbătă dimineaţa m-am prezentat la Crosul Hervis unde v-am invitat şi pe voi. Drept că nu am mers să alerg, ci am ajutat şi eu împreună cu colegele mele la desfăşurarea acestui eveniment aşa cum ne pricepem noi mai bine. Dar nu despre asta vreau să vă povestesc, ci despre nişte persoane care m-au emoţionat deosebit de tare.

Au fost două categorii: 5-12 ani şi peste 13 ani. Nu mi-a venit să cred că s-au înscris peste 90 de copii. Aveau de alergat 15 minute continuu, fără oprire. Când i-am văzut pe cei mici de aproximativ 5 ani, mi-am spus în gând: " Cred că vor abandona după vreo două ture de pistă." Dar nu a fost de loc aşa, au alergat neîntrerupt 15 minute alături de ceilalţi, iar la final zâmbeau şi erau încă plini de energie. M-a impresionat, în special, un băieţel de 5 anişori, îmbrăcat într-o pelerină multicoloră lungă până aproape la genunchi şi care părea un pitic printre ceilalţi. Alerga atât de natural, aveai impresia că nu depune nici un efort, că totul e atât de firesc.

La categoria peste 13 ani, am avut parte de o surpriză deosebită. O doamnă în vârstă de 83 de ani, plină de viaţă şi cu zâmbetul pe faţă a alergat 30 de minute fără oprire, cot la cot cu ceilalţi participanţi. La finalul cursei am stat puţin de vorbă cu ea şi stima mea a crescut şi mai mult. A avut 2 accidente de maşină destul de grave în ultimii 4 ani, are grijă de soţul ei bolnav, şi cu toate acestea " Dacă nu aş face mişcare, aş muri!" (din spusele ei). Un model de viaţă !

M-a surprins şi baby al meu, care în ciuda temerii că nu v-a rezista (nu s-a antrenat de loc), a alergat foarte degajat 30 de minute. Nici vorbă de abandon, din contră, s-a mirat că timpul a trecut aşa de repede. Bravo baby drag!

Felicitări tuturor participanţilor! Jos pălăria în faţa voastră!

De-a sercretara 2

2010-09-16T11:01:00.000+03:00

Aşa cum vă povesteam ieri am avut o întâlnire foarte "fructuoasă" cu secretara liceului pe care l-am absolvit şi eu cândva. După ştirea mea aceasta s-a întâmplat în 1997 (ştiu, ştiu fată bătrână), dar mă rog, după cele scrise pe foaia matricolă n-a fost de loc aşa.

Dintr-o joacă de-a " Cine a avut medii mai mari la liceu" am descoperit împreună cu baby al meu că eu am terminat 5 ani de liceu (da, da , am făcut 5 ani şi nu, nu am fost repetentă) în 6. Dar nu oricum:

- clasa a IX-a : 1992-1994

- clasa a X-a: 1994-4995 (da, aşa scrie pe foaia mea matricolă)

- clasa a XI-a: 1995-1996

-clasa a XII-a: 1996-1997

-clasa a XIII-a: 1997-1998.

Acestea fiind scrise vă las pe voi să faceţi calculele. Într-adevăr am făcut 5 ani de liceu, că aşa era specificul, dar se pare că eu încă mai fac clasa a X-a şi culmea între timp am terminat o facultate, lucrez. Veste proastă pentru fostele mele colege de liceu:" Dragelor nu ştiu de ce m-aţi invitat la întâlnirea de 10 ani. Eu încă mai am de terminat clasa a X-a ."

Te întreb pe tine: " Tu ce i-ai face acestei secretare?".

De-a sercretara

2010-09-15T15:25:00.000+03:00

Mi s-a pus pata (oarecum împinsă de la spate) de a mai face şcoală. Nişte cursuri la distanţă la nişte facultăţi de pe alte meleaguri. Dar ca să mă pot înscrie îmi trebuie nişte acte, printre care şi o foaie matricolă de la o şcoală pe care am urmat-o. Până aici toate bune şi frumoase!

M-am dus săptămâna trecută să rezolv problema asta la secretariatul şcolii cu pricina şi mi s-a spus că trebuie să completez o cerere şi să achit o taxă de 10 lei. Zis şi făcut!(nu mai menţionez aici că a trebuit să aştept după casieriţă vreo 15 minute să-şi termine conversaţia la telefon). La secretariat mi s-a spus că trebuie să aştept până marţi, că nu se poate aşa pe loc. Ok! Mă cam ardea la degete, dar am zis că aştept.

Timpul a trecut şi s-a făcut miercuri (marţi nu am ajuns la timp). Am intrat şi, politicos, mi-am explicat prezenţa în biroul ei. S-a uitat la mine şi foarte nonşalant m-a întrebat:" Dar aţi depus cerere?". I-am răspuns că da, şi am făcut o mică încercare de a-i reaminti momentul primei noastre întâlniri. Eşec total, dar asta nu a fost tot. Dădea vina pe mine, că ea nu ştie unde şi-a pus hârtiile. Şi când încerc să-i spun că îmi e cam urgent să am foaia, ea îmi spune cu o voce ridicată: "Da ce dragă, că doar n-or intra zilele în sac! Hai peste vreo 20 de minute." Pusă la punct pentru îndrăzneala mea de a sublinia urgenţa hârtiei pentru mine, ies şi mă întorc peste vreo oră şi ceva (cu speranţa că s-a rezolvat), intru în birou şi ce să vezi: mă întreabă atunci toate datele mele personale şi-mi listează hârtia pe loc. O ştampilează şi o semnează ca director şi ca secretară şi între timp îmi aruncă: " Dar totuşi cred că aţi plătit chitanţa şi aţi uitat să mai treceţi pe aici!".

What a f--k! Poate că arat eu aşa mai prostuţă sau naivă, dar în loc să-ţi ceri scuze pentru incovenientul creat tu vii să-ţi motivezi lipsa de profesionalism şi starea de "cap în nori" acuzându-l pe celălalt? Şi nici măcar nu-ţi aminteşti persoana sau situaţia? Îi fii tu secretară şi ţi-o fi ţi-e cald în scaunul pe care îl ocupi, dar asta nu te ridică deasupra celorlalţi.

Tu ce faci sâmbătă dimineaţa?

2010-09-15T12:34:00.000+03:00

Eu voi face mişcare.Impreună cu mulţi alţi clujeni.

Unde? La "Crosul Hervis".

De ce? E fun, prinde bine la sănătate, am ocazia să cunosc şi alţi iubitori de sporturi de masă.

Aşa că dacă nu ai alt program fă-ţi puţin timp şi vino şi tu! Eu cred că va fi distractiv!

Mai multe informaţii ia de aici.

Aaaaa..... era să uit: faci mişcare şi eşti premiat. E suficient să participi şi să ajungi la linia de finish la expirarea timpului că eşti premiat! Cool nu?!

Declaraţie de dragoste :)

2010-08-17T16:22:00.003+03:00

De ziua mea!

2010-08-05T13:11:00.004+03:00

Azi e ziua mea, şi a tuturor celorlalţi născuţi pe 5 august! La mulţi ani şi vouă!
"Ziua mea" impropriu spus, pentru că e o zi la fel oricare alta, exceptând faptul că primesc mai multe cadouri şi mai multe telefoane/mail-uri cu urări de toate cele!
Am tot stat şi m-am gândit ce m-ar face să zic: "bă, asta da zi de naştere!".Şi din gând în gând a ieşit o listă:
1. un chef dintr-ăla surpriză până către dimineaţă, undeva pe o terasă, cu muzică şi oameni faini;
2. o zi la spa: cu masaj, măşti, saună, piscină....;
3.o croazieră undeva pe coasta Croaţiei, Italiei, Spaniei;
4. o zi într-un parc de distracţii;
5. şi ar mai fi ceva, dar asta mai greu de pus aici în văzul tuturor :-P.

Dacă există vreun doritor în a-mi îndeplini dorinţele îi spun să stea liniştit: nu le vreau pe toate odată, nu neapărat în ordinea asta şi poate că le-aş accepta la fel de bine şi dacă nu ar fi de ziua mea. Şi în afară de ultima dorinţă, sincer vă spun: vă iau şi pe voi!

So, aud ceva? Cineva? :)))

Scurtătură...

2010-08-03T19:39:00.005+03:00

Povestea începe aşa: weekend-ul trecut l-am petrecut la ţară, ca probabil mulţi alţii. Însă noi (eu şi baby al meu), din motive de renovare, nu am putut dormi în casă, aşa că am recurs la cort şi saci de dormit.

Zis şi făcut: am întins cortul pe iarba din curte, am trântit o plapumă pe jos şi ne-am băgat în sacii de dormit. Drept că dimineaţa ne-am trezit cu ochii umflaţi, eu, şi cu dureri de spate, el, dar am dormit în cort!
Însă povestea era alta. :-P
Dimineaţa, deşi cu ochii ca de broască (aşa îmi erau de umflaţi), văd o dungă lipicioasă şi în acelaşi timp strălucitoare pe cort. Ce-o fi asta, mă întreb şi încep să urmăresc mai îndeaproape. Să îmi dau seama, destul de repede, că e urma lăsată de un melc (ştiţi voi, mucusul acela transparent şi lipicios). Melcul nu-i, dar i-am apreciat efortul şi entuziasmul.
Ca să "scurteze" drumul, melcul nostru s-a urcat pe cort o bucată bună (cortul are undeva la 1,80m înălţime), aşa cam până la trei sferturi din înălţimea cortului, apoi s-a plimbat cu văi şi dealuri (a se înţelege suişuri şi coborâşuri) până aproape în cealaltă parte a aceleiaşi feţe a cortului, după care s-a pierdut în iarbă. Poza de mai jos (prelucrată puţin, pentru a se vedea urma melcului) vă va elucida mai bine, cred. Dunga albă e cea cu pricina. :)

Acum, dacă mergea drept, prin iarbă, făcea undeva la un metru. Dar cu "scurtătura" lui cred că a făcut vreo doi metri. Vă las pe voi să calculaţi viteza şi timpul, dar ţin să vă anunţ că prin iarbă, la ora la care circula melcul, traficul era aproape inexistent.

So, you wanna meet me?

2010-07-30T09:43:00.004+03:00

De-o vreme încoace am început să dau frâu liber imaginaţiei când a trebuit să fac un cadou. Spre deosebire de cadoul lui babe al meu, de anul acesta, care a fost sec, deşi ştiam că ceea ce i-am cumpărat o să-i placă (ca să vezi, tocmai am realizat că celui mai drag om i-am cam fuşerit cadoul anul acesta), celorlalţi le-am cam " creat" cadoul.
Pe de-o parte faptul că nu ştiam ce cadou aş putea face ca să placă cu adevărat, pe de altă parte nici situaţia financiară foarte roz m-au împins spre a fi mai creativă. Aşa că am început să personalizez cadourile şi culmea au plăcut mai mult. Sau cel puţin efectul de surpriză a fost mai mare.
Aseară am fost în vizită la nişte prieteni dragi. Ocazia, două zile de naştere pe care nu le-am onorat până acum din diverse motive. Unul dintre sărbătoriţi a fost voinicul familiei care a împlinit fabuloasa vârstă de 4 ani. I-am achiziţionat un joc de lemn haios de la Kideea (care sper să-i placă, aseară era prea preocupat să ne ştampileze peste tot) şi ,pentru că punga de cadou era simplă şi albastră, m-am distrat puţin cu ea. Cum? Am să-ţi arăt mai jos.
Am luat o pungă de cadou albastră, nişte coli de "foam" (un fel de hârtie spumată pe care o găseşti la orice magazin cu articole hobby), nişte lipici şi o pereche de foarfeci.

Cu ajutorul foarfecilor am decupat un soare, un nor în formă de maşinuţă şi un camion (a se înţelege: punga de cadou e pentru un băieţel :)).

Am lipit fiecare părticică la locul ei şi a ieşit:

... simplu, dar funny şi brusc nu mai e monoton.

Despre un alt cadou v-am povestit şi aici. Iar despre acest cadou se povesteşte încă:).

"Sfaturile bunicii"

2010-07-27T18:27:00.003+03:00

După ce-am vieţuit aproape o lună pe alte coclauri decât cele ale Clujului, la întoarcerea acasă am găsit pe masă o carte. Era un cadou de la baby al meu: "Sfaturile bunicii", apărută la Editura Aquila'93, prin 2008. Poate că voi aţi citit-o deja, poate că unii asemeni mie nici măcar nu au auzit de ea. Cert este că am devorat-o dintr-o copertă într-alta. Îmi place calitatea hârtiei, grafica, modul în care este organizată. Îmi plac la nebunie fotografiile cu care este ilustrată. Cât despre sfaturi, sunt: practice, la îndemână, aproape pentru orice.
Aşa, ca să vă fac curioşi vă spun doar atât: am aflat că.....
.....trandafirilor le plac bananele şi berea;
.........un pumn de frunze de măcriş te ajută să scapi de oasele mici ale peştelui gătit;
.............un dop de plută te ajută să scapi de mirosurile neplăcute din frigider, şi câte şi mai câte.
Baby al meu a cumpărat-o de la Cora cu 12,99 lei. Poate o mai găseşti şi tu! Merită!

Dacă nu, o poţi comanda şi de aici.

Vară

2010-07-27T09:33:00.009+03:00

În afara căldurii şi a soarelui, pentru mine vara este un amalgam de mirosuri şi gusturi:

- mirosul ierbii proaspăt tăiate,
- mirosul mereler verzi de vară,
- mirosul de levănţică,
- gustul pâinii proaspăt scoase din cuptor, unsă cu untură şi ceapă verde din grădină,
- mirosul florilor de câmp,
- mirosul caiselor,
- briza mării,
- gustul roşiilor coapte din grădină,
- gustul zmeurei sălbatice,
- mireasma aerului, după o ploaie rapidă.

Pe tine ce te duce cu gândul la vară?

Salată văratică

2010-07-22T20:34:00.006+03:00

După o lună de absenţă de acasă, abia am aşteptat să mă învârt iar printre cratiţe şi oale. Drept că pe căldura asta nimic gătit la foc nu m-ar fi răcorit, aşa că am optat pentru o salată.

Am cumpărat nişte salată creaţă, roşie, ştiuleţi mici de porumb murat, fasole roşie la conservă, roşii, ardei şi un morcov. Le-am spălat, rupt şi tăiat în bucăţi mai mici (doar ce a fost necesar) şi a ieşit o salată foarte gustoasă şi consistentă. Am mai adăugat ulei de măsline, sare şi pe final nişte brânză feta.

În loc de pâine am optat pentru biscuiţi săraţi. Uite aşa ne-am răcorit noi într-o seară fierbinte de vară.

Aşa grăit-o Hădean!

2010-06-11T17:20:00.002+03:00

Căldură mare, mon cher!

2010-06-11T15:11:00.004+03:00

Încă o zi foarte călduroasă care te face să te gândeşti la vacanţe exotice şi băi în mări limpezi, la cocktail-uri răcoritoare, servite pe şezlong-uri sub umbrele de trestie.

Visez frumos, dar picurul de transpiraţie care-mi alunecă şăgalnic pe sub tricou mă trezeşte la realitate. Am petrecut vreo două ore în oraş, mare parte în maşină. Cuptor, nu altceva! Şi , precum probabil ştiţi cu toţii, ăsta e doar începutul. Vara şi-a intrat în drepturi.

Totuşi, prefer canicula aceasta zilelor mohorâte şi ploioase de luna trecută, care îmi sorbeau şi ultima picătură de energie.

Ia şi un bonus:)

Adolescenţă, floare rară

2010-06-10T19:57:00.009+03:00

"Te iubesc dacă şi tu mă iubeşti mult de tot!"

Ha?!??
"Scz nu era pentru tine mesajul"
" Mă gândeam eu!... dar dacă tot se întâmplă, pt. cine e?"
" E pt o tipă"
" Speram şi eu să nu fie pt. un tip"
"Ei na, că doar nu-mi schimb eu orientarea aşa uşor!"
" Hope so"
" Vrei să o vezi pe vară-ta?"
" Ok. Dă-i drumul!"

Şi mă trezesc privind vreo 5 poze cu o tipă (nu ştiu cum să-i spun altfel că fetişcană nu se potriveşte, iar domnişoară mi se pare prea mult) de vreo 16-18 ani: botic uşor bosumflat, sâni încorsetaţi atât de strâns încât mă întreb dacă mai putea respira, mai mult fără, decât cu haine. Mă uit la poze încercând să recunosc figura. Eşec total.

" Asta mi-e vară?"
" Ei na, n-am zis eu că la 18 ani mă însor? :)))"

Asta pălăvrăgeam cu vărul meu de 18 ani pe mess. Mă uit mai bine la poze şi parcă trăiesc un deja vu. Unde oare? Aceeaşi poziţie de pisică în călduri, studiată în faţa oglinzii, aceleaşi buze bosumflate, dar care se doresc provocatoare, aceiaşi sâni pushed up de stau să se rupă, aceaşi privire care se vrea plină de dorinţă... Hello! Fătuţa asta încă nu a terminat liceul!!!
Şi din păcate nu e singura. De fapt e greu să găseşti o adolescentă care să nu arate de parcă ar avea douăştreizeci de ani. Oare fetele astea unde se grăbesc aşa? De ce aleg să arate ca nişte uşuratice şi pe deasupra se mai şi mândresc cu asta? DA: modelele care i se promovează. Ajunge să te uiţi la vreo trei videoclipuri cu cine ştie ce "mare artistă" şi identifici tiparul. Mai toate revistele pentru adolescenţi/te sunt pline de astfel de imagini. De ce să nu fii copie la indigou? De ce să ieşi din tiparul a 90% din populaţia feminină de vârsta ta? De ce ai fi tu însăţi, cea de dinaintea infectării cu virusul "Vreau să fiu o copie!"

" Ştii e normal să se poarte aşa, când ştiu bine că noi (băieţii) la asta ne uităm prima dată!Practic suntem şi noi de vină! Noi şi societatea!"
"Hello! Dar liberul arbitru doarme? Nu îţi stă nimeni cu pistolul la tâmplă!"

Problema rezolvată

2010-06-09T23:09:00.001+03:00

Cu ajutorul lui iubi al meu am reuşit să rezolv problema în proporţie de 95%. Lecţie învăţată! :-P

Pasiune cu ciocolată

2010-06-09T22:16:00.025+03:00

Désir Chocolaté e o afacere născută din pasiune. Manuela iubeşte foarte mult ciocolata şi este un fin cunoscător în acest domeniu. Ce-mi place mie la ea este pasiunea cu care îţi vorbeşte despre ciocolată. Niciodată nu am auzit-o spunând cumpără ciocolata mea că este cea mai bună, în schimb îţi recomandă să-i guşti produsele şi să compari. Dar după ce papilele tale gustative se răsfaţă cu ciocolata Manuelei vor ştii cu siguranţă ce înseamnă ciocolata fină belgiană, din ingrediente de cea mai bună calitate.

Weekend-ul trecut ne-am răsfăţat şi noi (eu şi iubi al meu) cu ciocolata Désir Chocolaté. Şi pentru că nouă ne place foarte mult Désir Chocolaté, m-am gândit să vă împărtăşesc şi vouă, puţin aşa, din festinul nostru. Altfel spus să vă fac puţină poftă de ciocolată fină, aromată, delicioasă :-P.

Jos aveţi ceea ce se numesc mini-snobinette cu violete de Parma. Interiorul e plin cu o cremă delicioasă de violete de Parma. Topping-ul este de ciocolată albă fină şi decorat cu violete de Parma. Mmmm!

N-au lipsit nici mini-snobinettele umplute cu cremă savuroasă de zmeură şi ornate cu perle fine din ciocolată. Interiorul e plin cu o cremă fină de ciocolată şi zmeură.

Dacă eşti amator de ciocolată cu aromă de rom, stai liniştit. Avem şi aşa ceva. E ceea ce eu am numit "buturugă" (ce să-i faci cu memoria asta, te lasă baltă când ţi-e lumea mai dragă). Dar sunt convinsă că o veţi recunoaşte în magazin!

Ce spuneţi de combinaţia: wasabi şi zmeură? Vă tentează? Eu vă spun că e delicioasă, nu doar excentrică.

Nici iubitorii de ciocolată albă nu sunt lăsaţi la o parte.

Dacă v-am stârnit cât de cât interesul papilelor gustative, vă recomand să o vizitaţi pe Manuela în incinta magazinului Central, la parter, standul Désir Chocolaté; aşa mai către seară, şi sunt sigură că o să vă împărtăşească şi vouă din pasiunea ei.

www.desirchocolate.ro

ahhhh!

2010-06-09T15:38:00.005+03:00

E drept că nu am cunoştinţe în ale HTML-ului, dar ceva intuitiv mai ştiu şi eu. Nu ştiu ce D-zeu am făcut, dar mi-am dat toate setările de pe blog peste cap. Mă refer la culori. Mă chinui de ceva vreme să o rezolv, dar nu reuşesc. Ahhh!

Clar, voi cere ajutor diseară!

Poze

2010-06-07T12:36:00.003+03:00

Revenind la eventul ce avu loc joi, în restaurantul Wok'n Roll (Str. Cheorghe Şincai nr 14, Cluj Napoca), Woktweetmeet, am promis că fac rost de poze.

Poze multe găsiţi pe foodie.ro , autor Emil Tamas şi aici, autor Mihai Macarie.
Eu zic sa daţi un ochi să vedeţi şi voi ce fain fu'!

Cum fu' la Woktweetmeet

2010-06-04T10:32:00.002+03:00

A fost super!
Mi-a plăcut mult ideea şi experienţa în sine. Lume atât de multă încât să te simţi bine, plină de voie bună şi dornică să încingă tigaia.
Normal că m-am abonat la gătit. Pentru mine personal a fost o experienţă funny: eu gătind în faţa unei audienţe din care cunoşteam doar 2-3 oameni (una dintre aceste persoane fiind baby al meu, normal), cu Adi Hădean în spate, cu un ditamai wok în mână, puţin fum şi aplauzele de final. Uite aşa în maxim 5 minute am putut savura wok-ul gătit de mine (carne de pui, legume, noodles şi sos de soia cu stridii).
Toţi cei dornici au avut parte în mare cam de aceeaşi experienţă la wok: distracţie, bună dispoziţie şi mâncare.
Mai vreau!

P.S. O să revin şi cu poze numai să pun mâna pe ele. Până una alta puteţi să vă faceţi o idee de aici.

Woktweetmeet!

2010-06-03T17:40:00.003+03:00

Azi voi merge la un woktweetmeet unde vom găti (cel puţin aşa am înţeles eu) împreună cu Adi Hădean. Abia aştept! Mi-am pregătit wok-ul, l-am cooptat şi pe baby al meu, aşa că diseară ne vom prezenta în faţa restaurantului Wok'n Roll, pe Gheorghe Şincai nr 14. Cum va fi acolo o să aflaţi mâine, cel mai probabil.

Mi se încinge wok-ul de nerăbdare!

Evadare din cotidian

2010-06-01T11:42:00.003+03:00

Sâmbătă am ieşit, aşa mai spre seară, la Handmade Market, în faţa Catedralei Ortodoxe. O mulţime de meşteri populari cu lucrările lor: oale de lut de toate folosinţele, linguri de lemn, fluiere de lut, costume populare, mărgele, icoane, turtă dulce, măşti care mai de care mai hilare.
Şi cum am primit cadou o pereche de cercei din lemn de tisa şi turtă dulce am spus că eu fac cinste cu un capucino.
Unde să fie? La Turnul Croitorilor? Se putea, dacă era deschis, dar se pare că cei de acolo au program preferenţial şi deschid numai când au chef şi cu siguranţă niciodată când intenţionez să merg şi eu acolo.
Aşa că ne-am pornit pe Eroilor. Şi la un moment dat, în locul în care era Fierul mai demult, am văzut o terasa, cel puţin asta credeam eu că e. Mă uit în sus şi descoper o reclamă pe care scria La Piazzetta. Hai să intrăm, aşa mai mult de curiozitate.
Înăuntru parcă eram în altă lume. Mi-a plăcut la nebunie designul terasei acoperite (pentru că vreau să cred în continuare că e o terasă acoperită). S-au folosit de ceea ce era ca structură acolo, şi au transformat un loc absolut impersonal (dacă vă amintiţi cum era înainte Fierul) într-un loc plin de căldură. Se aseamănă foarte mult cu o piaţetă italiană (poate culorile sunt puţin prea puternice, dar plăcute), intimă, din care mai lipsesc doar trecătorii. Căci mesele pline cu clienţi erau. În surdină se auzea muzică italiană.
Servirea a lăsat puţin de dorit. Nu ştiu care a fost cauza, dar deşi la masa noastră s-au perindat vreo 3 chelneri, am aşteptat ceva până ni s-a luat comanda şi apoi ni s-a dat bonul. Şi am băut doar un Honey Caffe şi un Coconut Caffe. Să fie asta cauza :-P. Cafeaua era Lavazza, preferata mea; foarte gustoase ambele.
A fost unul din puţinele locuri în care, deşi în Cluj, am simţit că sunt într-o ţară mediteraneeană.
Voi mai merge, voi testa şi bucătăria lor şi voi reveni cu poze!

O altă campanie pe care o susţin

2010-05-31T14:17:00.004+03:00

Sunt întru totul de acord cu această campanie şi cred că puţină responsabilizare din partea noastră nu strică.
Îmi place şi cred în ceea ce spun ei pe site-ul lor: "Dacă prin acţiunea ta, salvezi o singură viaţă de la drog, dependenţă, probleme de natură legală, decădere într-un cuvant, consideră că ţi-ai atins scopul, alături de noi toţi ceilalţi."

Intră şi tu pe site-ul acestei campanii. Poate o să-mi dai dreptate: merită susţinuţi!

German Bakery

2010-05-28T17:17:00.006+03:00

Am auzit de locul acesta de mult. Cele mai multe doar de bune. Baby al meu, mare iubitor de tot ce e produs de patiserie, mi-a vorbit de el ca de heaven al patiseriilor.
Ieri am nimerit şi eu pe acolo (in incinta Sigma Shopping Center) şi am intrat să văd despre ce este vorba.
Înăuntru lume, unii la mese, alţii grăbindu-se să cumpere ceva înainte de a se termina pauza de masă.
Vitrina plină de produse de patiserie foarte tentante, poate doar un pic cam pipărate (la preţ, mă refer :)). Foarte fresh mi s-au părut sandwichurile, care cred că de proaspete ce erau nici măcar nu le mai găseai pe raft. Mai era doar unul, dar l-au luat cei de dinaintea mea. Trebuia să le comanzi ca să le primeşti, dar cum nu prea aveam timp, am ales altceva: Desert cu struguri roşii.
Era o noutate sau cel puţin trecut la noutăţi. Preţul acceptabil comparându-l cu cantitatea.
L-am luat de pe raft, l-am achitat, l-am aşezat cu atenţie în punga de hârtie frumos branduită cu german bakery.
Să-l mănânc, să-l las pe mai târziu pentru a-l putea savura?
Am ales calea de mijloc: muşc o dată de poftă şi restul îl las pe când ajung la birou. Zis şi făcut! Am muşcat în grabă deliciul, m-am urcat în maşină şi dusă am fost.
La birou lume multă. Cum să-l scot, mai ales că ştiam deja că e foarte gustos. Fetele sunt şi ele pofticioase. Ce să fac? Foame imi era, pofta şi mai mare.
Mă abţin din greu şi îl las pe mai târziu ca să-l împart cu baby al meu. DA, a învins egoismul. Dar la aşa bunătate....

Aşa că l-am împărţit cu iubi al meu, seara, după câte o jumătate de ciabata cu roşii şi măsline, în parcare la Kaufland.

Bun de-ţi lingi degetele şi mai vrei!

Hard to choose

2010-05-26T17:00:00.002+03:00

Din seria: Citatul zilei

2010-05-25T20:06:00.004+03:00

"Fericirea este o decizie, nu o dependenţă – este ceea ce eşti, nu ceea ce ai." Osho (1931 – 1990) – de origine indiană, profesor de filozofie

Aventurile bobului de cafea

2010-05-24T19:43:00.006+03:00

"La mii de leghe depărtare, dincolo de nesfârşita întindere a oceanului, e ţara mea, iar eu sunt Bobul de Cafea." (vezi aici)
Aşa începe broşurica "Aventurile bobului de cafea" pe care am primit-o într-un supermarket în timp ce mă hilizeam la raftul de cafea. O promoteriţă mi-a întins broşura şi mi-a adus la cunoştinţă noile tipuri de cafea Tchibo. Da, era o promovare a acestui tip de cafea.
Am luat broşura deoarece mi-a plăcut titlul ei şi coperta. Ca şi background are o imagine cu textura unui sac din cânepă. Am răsfoit-o şi mi s-a părut interesantă. E scrisă ca o autobiografie a bobului de cafea prin care acesta te introduce în lumea lui. Are reţete de cafea, mâncăruri cu cafea şi sfaturi de la experţi. Recunosc că nu devii as după ce o citeşti, dar îţi stârneşte pofta de a ştii mai multe despre lumea cafelei şi, de ce nu, de o cafea bună.
Îmi amintesc cu mare plăcere mirosul cafelei proaspăt măcinate, dar recunosc că nu am mai folosit râşniţa de ani buni. Mirosul cafelei dimineaţa e o reală încântare pentru nările mele, căci, da, sunt o băutoare de cafea, nu mare cunoscătoare însă. Reuşesc totuşi să fac diferenţa între câteva tipuri de cafea. Mă refer la cele din comerţ. Prefer expresso-ul şi cafeaua făcută la presa de aragaz (sobă). Îmi place cafeaua tare, plină şi cu aromă pură.
După ce am citit "Confesiunile unui cafengiu", de Gheorghe Florescu, îmi doresc foarte mult să ajung într-o cafenea în care cel din spatele tejghelei să îmi spună povestea cafelei pe care o beau şi să îmi împărtăşească puţin din secretul unei cafele bine făcute. Tu nu?

Deci.... o cafea?

P.s. poza este de aici, unde poţi afla mai multe

Let's do it Romania!!!

2010-05-20T10:27:00.003+03:00

Când am primit prima dată invitaţia de a mă alătura acestui proiect (pe Facebook, of course) am zis că, deh, e o chestie populistă şi dă-i pace. A doua oară am studiat puţin mai mult problema.:) Şi mi-a plăcut! Acum vreau să vă aduc şi vouă la cunoştinţă de proiectul lor "Curăţenie în toată ţara". Acesta se va desfăşura în 25 septembrie în toată ţara.
In 22 mai se va face un fel de "repetiţie" pentru acest eveniment în Cluj. Aşa că dacă eşti clujean sau nu şi nu ai nimic deosebit de făcut pentru sâmbăta asta, alătură-te. Fă ceva bun pentru tine şi ceilalţi!
Mai multe informaţii despre acest proiect găseşti aici.

Vino şi tu!

Dintr-ale bucătăriei

2010-05-19T11:55:00.008+03:00

Anul acesta a fost foarte ciudat în ceea ce priveşte prestaţia mea la bucătărie. Dacă în primele luni am gătit ceva nou aproape în fiecare săptămână, în ultimele două luni abia dacă am mai gătit ceva. Asta pentru că am avut tot felul de evenimente mai mult sau mai puţin plăcute în familie şi am mâncat pe şi de la unii alţii:).
Weekend-ul trecut am spart lanţul acesta, şi pentru că a venit rândul nostru să primim oaspeţi mi-am curăţat de praf ustensilele şi m-am pus pe treabă. Meniul de vineri seara pentru invitaţi tineri: bruschete cu mozarella şi roşii cherri, platou de brânzeturi cu struguri, biscuiţi săraţi şi vin alb, iar ca desert nişte muffinşi cu stafide şi vişine (reţetă proprie). Comentariul serii: " Băi nu sunt bune, dar mai iau una!":) Cert este că după ce au plecat oaspeţii nu a mai rămas nimic pe platouri. Cred că le-a fost foarte foame!
Duminică, am invitat familia aşa că mi-am pus şorţul şi am gătit pulpe de pui în sos vânătoresc (de aici) cu garnitură de cartofi cu caşcaval şi smântână. Ca desert, mi-am răsfăţat invitaţii cu clătite cu gem de afine şi topping de îngheţată.

Recunosc că mi-a fost dor să fiu şef între oale şi mai ales să mă joc din nou cu reţetele. Căci aşa cum spuneam şi aici nu mă pot abţine să nu mă joc cu reţetele, să amestec condimentele, să mai adaug sau să tai una alta. Dar de lăsat nu mă las până nu iese aşa cum îmi place mie! Scriind acestea mi-am amintit de o altă seară în care am pregătit cina morarilor. Dar despre aceasta, altă dată! :-P

Pentru ca e marţi şi plouă întruna...

2010-05-18T14:09:00.006+03:00

.... şi pentru că în ultima perioadă am participat şi auzit de multe nunţi.
Iată unde se poate ajunge într-o căsnicie..... :))

So, take care!!! :))

Elucidare

2010-05-17T11:35:00.005+03:00

Deşi nu am reuşit să intru încă pe site-ul CityNews.ro am descoperit despre ce e vorba pe Facebook. După cum unii ştiu, cei de la Citynews au legături strânse cu Servus Cluj. De pe pagina celor din urmă am aflat că ştirea cea mare era despre concertul celor de la Iron Maiden la Cluj, aşa cum puteţi vedea pe afişul de mai jos. :))

Deci nu a fost o ţeapă şi nici un os !

Curiosul linge osul sau ia ţepe! :)

2010-05-17T11:17:00.003+03:00

Din când în când, cam de două ori pe zi intru pe CityNews.ro să mai citesc câte o ştire nouă despre Cluj. Aseară am dat din nou o tură pe net şi printre altele şi pe acest site. Aici, mare anunţ mare: In 17.05, la ora 11.00, Citynews va zgudui Ardealul cu o stire şoc. Parcă era o reclamă la ceva emisiune de pe OTV.
Azi, curioasă cum sunt din fire, deschid pagina site-ului şi aştept: 10:35; 10:46; 10:59, 11:00.... 11:03......şi..... ŞOC... De la 11:03, ora afişată pe calculatorul meu, până acum, 11:25 ,pagina site-ului cu pricina nu se mai încarcă. Să fi avut atât de mulţi vizitatori că nu mai face faţă sau ăsta a fost Şoc-ul.
Poate a fost doar un exerciţiu. Administratorul acestui site s-o fi trezit ieri dimineaţă mai târziu aşa că, deh a fost duminică, şi şi-a zis: "Hai să vedem noi cum stăm cu cititorii luni aşa pe la prânz. Ce-ar fi să le arătăm un ciolan aşa frumos şi bine afumat şi apoi să le aruncăm doar osul. " Vorba aceea: "Curiosul linge osul".
Om trăi şi ne-om elucida!

Revedere

2010-05-13T10:31:00.003+03:00

Aseară, pe o furtună care te făcea să te ascunzi mai tare sub pătură doar privind-o pe geam, m-am urcat în maşină şi am pornit spre locul întâlnirii.
Fetele erau deja acolo, vesele, aceleaşi şi parcă diferite, fiecare cu bagajul ei de amintiri. Cu Oana nu m-am mai văzut de 13 ani, de la terminarea liceului. Cu Cami m-am mai întâlnit ocazional, dar cam pe fugă.
Şi uite aşa la o cană de ceai şi un pahar de suc fiecare şi-a deşirat câte puţin din ghemul amintirilor. Au trecut 5 ore pe nesimţite.
Stând de vorbă îmi dădeam seama ce puţine lucruri ştiam despre aceste fete în timpul liceului sau, mai exact, ce multe am uitat eu de-a lungul acestor ani. În acelaşi timp mi se părea atât de firesc să fiu acolo, să stau la taclale cu persoane pe care nu le-am mai văzut de atâta vreme. Aveam impresia că nu ne-am întâlnit de vreo două zile, iar ceea ce ne povesteam erau noutăţile ultimelor două zile.
M-a bucurat mult întâlnirea de aseară. Sper să se repete.

Vine Paştele... din nou!

2010-03-29T21:46:00.003+03:00

Acum câteva zile am constatat, nu cu puţină stupoare, că Paştele e aici.
Sincer nu ştiu unde s-a scurs timpul. Am ajuns, din păcate, unul din acei roboţei care măsoară timpul prin problemele rezolvate şi altele noi care aşteaptă la colţ. Regret enorm acest lucru şi în acelaşi timp îmi promit că de mâine va fi altfel... dar cu fiecare nouă zi reintru pe făgaşul vitezei acestor vremuri şi nu fac nimic ca să "opresc" timpul măcar o secundă.

Un soare zâmbăreţ

2010-03-02T14:22:00.003+02:00

Cam cu dinţi e drept, dar din spatele geamului pare perfect.
Cred că azi e prima zi de primăvară din anul ăsta. Când zic prima zi, mă refer la faptul că azi am simţit prima dată că e primăvară afară. Normal că am aruncat cât colo hainele groase şi am sărit repede în cele de primăvară. Nu cred că a fost cea mai inspirată idee pe ziua de azi, dar sper ca după vreo două ceşti de ceai cu lămâie şi miere, totul să revină la normal.
În schimb, mă simt ca şi cum dintr-odată am ieşit din starea aceea de moleşeală specifică zilelor înfundate de iarnă fără zăpadă, şi, fără vreun motiv anume, sunt plină de energie şi de viaţă. Lucru pe care-l doresc şi altora.

I sogni diventano realtà.

2010-03-01T21:41:00.006+02:00

Hoinărind pe străzile Romei am ajuns în faţa unei vitrine în care figurinele păreau fărâme din vise. Aşa că, deşi ploua afară, am intrat să vedem mai multe. Şi am rămas vrăjită de ceea ce am văzut acolo. Totul lucrat manual din argilă.Fiecare figurină părea a avea propria poveste, propria viaţă.
Şi ca să vă daţi seama de ce vorbesc am ales, în special pentru fete, clipul de mai jos.Pentru cei care vor să vadă mai multe recomand site-ul www.thun.it. Da, era un Thun Shop! Iar titlul acestei postări e chiar sloganul lor: "I sogni diventano realtà." (Visul devine realitate.).

Carpe diem!

2010-02-28T19:59:00.004+02:00

De câte ori ţi-ai spus: " Abia aştept să treacă../ Abia aştept să vină.../ Abia aştept să..."? Eu cred că folosesc zilnic această expresie. Dar după ce acel ceva atât de aşteptat s-a întâmplat vine un alt ceva important şi tot aşa. Cei mai mulţi dintre noi ne trăim viaţa aşteptând ceva (mie mi se întâmplă des asta şi mai ştiu câţiva). Iar când acel ceva se întâmplă suntem prea preocupaţi de un alt ceva care stă să vină şi uităm să ne bucurăm de ceva-ul care are loc.
Un vechi proverb latin spunea "Carpe diem!". Adevărul e că viaţa noastră ar fi mai plăcută şi intensă dacă ne-am concentra mai mult asupra a ceea ce se întâmplă acum, asupra locului în care ne aflăm, asupra lucrurilor care ne înconjoară. De câte ori ai observat zâmbetul nevinovat al fetiţei bucălate din braţele domnului dinaintea ta, de la coada la poştă? Rar, pentru că nu te gândeşti decât la cum să faci să pleci mai repede de acolo pentru a ajunge în altă parte. De câte ori te-ai oprit pe trotuar ca să inspiri mai profund parfumul florilor de tei sau să admiri ghiocelul zgribulit din grădina pe lângă care treci zi de zi? Ne petrecem prezentul planificându-ne viitorul sau amintindu-ne trecutul, dar foarte rar ni-l petrecem trăind şi simţind clipa care se întâmplă.
Mă întrebam zilele trecute dacă pe un locuitor al Romei îl impresionează clădirile Romei la fel de mult ca pe un turist? Sunt convinsă că nu.
Pe Facebook sunt unul din fanii I love Cluj. Motivul este evident: sunt clujeancă. Aproape fiecare fotografie postată pe acest wall mă surprinde plăcut. Inevitabil apare şi întrebarea:" Eu cum de nu am văzut locul acesta aşa?" sau " Cum am putut trece pe aici fără să observ frumuseţea acestei clădiri?". De-abia aştept ( :) ) ca într-un weekend călduţ să mă plimb prin Cluj ca un turist. Oare pe urmă voi mai trece prin oraş la fel?
Dar cel mai mult îmi doresc să trec prin viaţă ca un turist! Nu mă refer la aspectul "fără probleme", ci la cel în care să mă minunez de fiecare clipă a vieţii mele.
Poţi planifica viitorul de o mie de ori. Poţi retrăi trecutul de o mie şi o sută de ori! Prezentul îl trăieşti doar acum!
Bucură-te de viaţă!

Un mic dejun haios

2010-02-24T09:14:00.004+02:00

Se ia un terorist ("a terrifying terrorist"), în cazul de faţă Achmed, se amestecă cu Jeff Dunham şi iese un mic dejun copios care să-ţi ajungă o zi întreagă!

O zi veselă!

Saying of the day

2010-02-23T12:31:00.001+02:00

A still tongue makes a wise head!

Hmmm! ;)

Roma - last days

2010-02-21T09:53:00.011+02:00

Marţi, 9.02. - 7,45

Rând pe rând ne-am trezit dornici de o nouă aventură. Principalele obiective: Vaticanul şi Pantheonul şi orice altceva ne mai atrage atenţia în drum. Aşa că după un mic dejun italienesc (toast cu unt şi gem, croissant, cacao cu lapte, juice şi, mmmm cafea) pornim la drum. De data aceasta nu mai mergem pe jos (deşi distanţele între diferite puncte de atracţie din Roma sunt foarte scurte, maxim 30 minute, mers lejer ), ci alegem unul din acele busuri supraetajate hop-in care te duc pe la diferite puncte de atracţie şi pe deasupra mai au şi acele înregistrări cu informaţii despre ceea ce vezi, disponibile în 8 limbi. Deci luăm un 110 Open (15 euro/pers-24 ore) , urcăm la etaj, ne aşezăm, ne punem căştile, selectăm engleza şi pornim în noua noastră explorare. Mi-a fost greu până m-am acomodat cu engleza auzită în căşti, dar şi aşa am mai aflat câte una alta despre diverse clădiri şi pieţe pe lângă care treceam. Pe unele dintre ele le văzusem şi cu o zi înainte, doar că de astă dată am mai aflat nişte lucruri despre ele.
11,10 -Prima noastră coborâre- porţile Vaticanului
Ne plimbăm puţin, foarte impresionaţi de ce vedeam în Piazza San Pietro. Obeliscul era imprejmuit de nişte garduri, unde nişte muncitori desfăceau nişte schele. Greu de imaginat ce au făcut acolo. În rest oameni care aşteptau să intre pentru a vizita Vaticanul. Mai admirăm puţin cele două fântâni aflate de o parte şi alta a Obeliscului şi cei 140 de sfinţi care păzesc piaţa de pe zidul ce o înconjoară.
Obeliscul egiptean înalt de 25 de metri, a fost mutat în această piaţă din Circul neronian care se afla în apropiere cândva între 1585-1590, sub supravegherea lui Domenico Fontana. Fântânile au fost ridicate mai târziu, fiecare create de altă persoană. Despre "Colonado" se spune că este cea mai frumoasă lucrare a lui Bernini.Cele două ziduri păzite de cei 140 de sfinţi sunt ca două palme care protejează cu drag mulţimea de oameni care se adună în această piaţă duminica şi mai ales la Paşte.
După ce trecem de check in, ne îndreptăm paşii înspre Basilica San Pietro. Privind ampla ei faţadă se pot observa cele 5 porţi:Poarta Morţii (prima în stânga), Poarta binelui şi răului, Poarta de bronz (poarta centrală), Poara Sfintelor Taine şi Poarta Sfântă, fiecare are alt autor. Poarta Sfântă (prima din dreapta) este aproape tot timpul închisă. Se deschide o dată la 25 de ani, la începutul anului sfânt. În ajunul Crăciunului, Papa trece primul prin ea, intrând în Catedrală, asta după o procesiune solemnă. La sfârşitul anului jubiliar, poarta se reînchide deasemenea în cadrul unei procesiuni.
Deasupra Porţii de Bronz se află Loja Papală, de la care Papa transmite salutul lui şi binecuvântarea asupra mulţimii din Piaţă.
Deasupra acestei faţade se ridică cupola concepută de Michelangelo.

Ce poţi vizita aici? În primul rând Basilica San Pietro, care se ridică pe mormântul Sf. Petru.
În momentul în care ai păşit în această biserică simţi cum măreţia ei te apasă. Stauete de marmură, picturi, monumente funerare, altarul papal care se află deasupra mormântului Sf. Petru, capele pline de oameni care se roagă, "La pieta" - lucrare în marmură a lui Michelangelo, şi nu în ultimul rând cupola lui Michelangelo.
Apoi poţi urca pe cupola bisericii ("a piedi"-5 euro/pers sau cu liftul 7 euro/pers). Când se ajunge la primul tambur al cupolei se poate vizita interiorul acesteia. Îţi poţi efectiv plimba degetele pe lucrarea lui Michelangelo: un mozaic aşezat pietricică cu pietricică şi apoi pictat. Sute de îngeraşi privesc mulţimea aflată în basilică. Deşi în vârstă (71 de ani), Michelangelo primeşte responsabilitatea realizării cupolei. Nu reuşeşte să o vadă finalizată, deoarece moare, dar ucenicii lui continuă lucrarea respectând întru totul schiţele maestrului.
Până în vârful cupolei sunt exact 551 de scări. Cel mai palpitant este când începi să urci cea de a doua parte, de la primul tambur al cupolei până la cel de al doilea. Scările se îngustează tot mai mult, până când ajungi să te sprijini de o sfoară pentru a urca spirala foarte strânsă de scări. Dar recompensa vine cu vârf şi îndesat când ajungi în vârf. De aici poţi vedea aproape întreaga Romă, grădinile Vaticanului, piaţa San Pietro, muzeul Vaticanului şi câte şi mai câte.
Un alt loc pe care îl poţi vizita sunt mormintele papale, aflate sub biserică, dar pe care anul acesta nu le-am vizitat, muzeul Vaticanului, Capela Sixtină al cărei tavan e acoperit de picturile lui Michelangelo, Camerele lui Rafael, Biblioteca Vaticană. Data acesta le-am sărit, dar cu siguranţă le voi vizita în următoarea mea vizită la Vatican.
14,45 - După un prânz frugal pe scările Vaticanului, ne îndreptăm paşii spre Castelul Sant'Angelo.
Pentru cei care au văzut filmul "Îngeri şi Demoni" cu Tom Hanks (o continuare a "Codului lu Da Vinci), da e acel castel legat de Vatican printr-un tunel prin zidul ce împrejmuieşte Vaticanul.
Iniţial acest castel a fost construit ca un mausoleu pentru împăratul Adrian. Dar diferiţi papi şi conducători l-au transformat pe rând în reşedinţă papală, închisoare, fortăreaţă, etc. Denumirea de Castel Sant'Angelo este dezvăluită de o legendă care spune că în timpul unei procesiuni condusă de Grigore cel mare, prin care implora Fecioara Maria să ridice pedeapsa ce s-a abătut asupra Romei (ciuma), un înger a apărut pe cer şi s-a aşezat pe cupola mausoleului. În acel loc a fost ridicată mai întăi o cupolă şi apoi au aşezat statuia unui înger.

Înfriguraţi şi alungaţi de picurii de ploaie, ne-am urcat din nou în autobuz şi ne-am îndreptat înspre Pantheon. În drum trecem din nou pe lângă Fontana di Trevi, ne întâlnim cu un Chaplin rotofei, dar foarte vesel, vizităm atelierul lui Gepetto şi implicit pe Pinochio. Aici ne minunăm de toate jucăriile de lemn scoase de sub dalta lui Gepetto.
Pe drum o mulţime de vânzători ambulanţi ne îndemnau să cumpărăm umbrele la un "good price". Îi refuzăm, dar nu ne putem abţine să nu aruncăm priviri pofticioase către ofertele restaurantelor. Ne abţinem. Multe de vizitat, timp foarte scurt.
Ajungem la Pantheon. O altă minunăţie. Un templu roman transformat în biserică. Nu orice biserică; după ce Vaticanul s-a intitulat stat independent, această biserică a devenit un fel de catedrală: biserica tuturor italienilor. E una din puţinele clădiri din Roma care s-a conservat atât de bine: arhitectură originală; coloanele de la intrare, porţile de bronz sunt cele originale; cupola în mijlocul căreia se află un "ochi", o deschizătură de aproape 9 metri diametru, lăsată descoperită şi prin care acum cădeau picuri de ploaie. Interiorul de asemenea impresionant: mormintele primilor doi regi ai Romei şi al primei regine; mormântul lui Rafael pe racla căruia stă scris "Aici zace Rafael, de care, pe când era în viaţă, Mama tuturor lucrurilor (Natura) s-a temut că ar putea fi biruită, şi murind acesta, s-a temut că va muri la rândul ei!"; multe alte monumente funerare.

De aici am alergat să vizităm Altaro di Patria, mai exact expoziţia dedicată unirii Italiei. În faţa lui se află monumentul înălţat în memoria lui Victor Emanuel al II-lea, primul rege al Italiei, apoi aici a fost ridicat şi mormântul eroului necunoscut. La ora 18,30 suntem invitaţi afară, muzeul se închide.
Ploaia continua afară, aşa că mai luăm o dată autobzul şi căutăm un loc unde să mâncăm. L-am găsit pe o străduţă care lega Fontana di Trevi de Pantheon: Rotonda, Typical Restaurant Roman Style, condus de un.... român. Dar nu l-a fel de drăguţ ca cel întâlnit cu o seară înainte, chelnerul (mă refer la român). În schimb mâncarea gustoasă, multă şi ieftină. Ne-am ales câte un meniu cu trei feluri de mâncare (lasagna, friptură de vită cu cartofi la cuptor şi tiramisu sau canioli, pui la grătar cu cartofi prăjiţi şi tiramisu, alţii) la 9 ,50 euro. Andrei a gustat şi o Peroni. Şpriţul a fost din partea casei, dar am plătit servizio (4 euro).
Prin stropi de ploaie, ne-am îndreptat pe jos spre hostel, dar nu fără a ne opri vreo 20 de minute la o slujbă în biserica Santa Maria Maggiore, o biserică cu o arhitectură interioară aparte.

Miercuri, 10 .02 -8,00

După ce am servit micul dejun, ne-am îndreptat spre Termini pentru a ne lua bilete la trenul Leonardo. Speram ca preţ de 50-60 de minute să mai putem vizita Roma. Dar n-a fost să fie. Achiziţionarea biletelor a durat vreo 35 de minute, fapt care ne-a "ajutat" să pierdem primul tren. L-am luat pe următorul, după vreo 20 de minute şi la limită am ajuns la aeroport pentru a ne întoarce acasă.

A fost frumos la Roma şi cu siguranţă mă voi întoarce. Mai am multe de văzut!

Ciao!

Roma - first day

2010-02-16T19:05:00.008+02:00

Duminică, 7.02- 22,15

Stăteam toţi patru relaxaţi in living, fiecare cu treaba lui. La un moment dat baby al meu intră pe site-ul oficial al aeroportului. Eu întreb în glumă:
- Verifici anulările?
Lumea râde. Era o glumă bună. După nici un minut se aude un : "Sh...it!".
- What?
- Zbor anulat din 1.02.
- Hai că gluma ta a fost mai tare. Ai câştigat!
- Serios, uite aşa scrie aici. Trei dintre noi ne "holbăm" la ecranul laptopului.
- Cum adică l-au anulat? Şi nu ne-au anunţat? Hai să verificăm mail-ul.
-Bine, dar noi aveam biletele plătite.
Într-un final sunăm la aeroport de unde aflăm că zborul nu este anulat, asta după ce am luminat-o şi pe doamna care a răspuns la telefon că au un site pe care sunt afişate zborurile.
- Hurray!Roma venim!
- Aţi zis cumva că s-a anulat zborul? ... era sora mea, care preocupată cu altele nu a auzit discuţia noastră decât la final.
Ne-am făcut ultimele pregătiri şi ne-am dus la culcare, dar nu foarte convinşi că a doua zi vom ajunge la Roma.

Luni, 8.02 - 08,30

În staţie făceam mişto de toate autobuzele care treceau pe lângă noi. Eram plini de adrenalină. Luni dimineaţa şi noi plecăm în concediu. Sîc!
Ajungem la aeroport lejer, ne luăm ceva de citit, biletele şi ajungem la check in. Pun tot în tăviţe, geanta pe bandă, trec prin poarta magnetică şi se porneşte piuitul. Ce-o fi? Mi se spune că ar fi bine să mă descalţ! Ok... fac şi asta şi, în şosete (noroc că nu erau albe sau rupte:)) ,trec din nou prin poartă fără a mai declanşa alarma. Capsele, bată-le vina!
Ajungem la Poliţia de frontieră, dau buletinul şi aştept cam un minut să mi se verifice poza şi plasticul cărţii de identitate. Trec şi de asta şi după vreo 5 minute ne regrupăm. Am trecut victorioşi! :)).
Aşteptăm avionul, care după vreo 45 de minute aterizează şi ne îmbarcăm pentru un zbor de o oră şi 45 de minute.
Nu intrăm bine în avion şi stewardesa vorbitoare de limba română (pentru că erau 4 şi cred că fiecare avea o altă limbă maternă, dar ele se înţelegeau în engleză- da companie low cost, v-am mai spus asta) ne întâmpină cu mesajul de "Welcome on board!" pe care îl citea de pe o foaie... ca de altfel toate informaţiile pe care ni le-a transmis pe urmă. O fi fost la primul ei zbor oficial! Who knows?
Privelişti superbe: Clujul morocănos, nori pufoşi ca o pătură moale de zăpadă, Croaţia însorită, Mediteraneana verde - albăstrui, Roma ...

11,45 ora Italiei
Aterizăm pe aeroportul Leonardo Da Vinci - Fiumicino. Trecem uşor prin aeroport, căutăm trenul Leonardo care să ne ducă direct în gara Termini, contra a 11 euro/persoană, dar găsim în schimb un "chalet" (minibus) care ne duce direct la hostelul la care ne-am făcut rezervări, cu doar 10 euro pe persoană. Hey, am economisit un euro şi am văzut mai multe.
Iarba de un verde crud ne încântă privirile imediat ce am intrat pe autostradă, lămâile şi portocalele coapte ne zâmbesc din pomi. Superb! Am scăpat de lumina mohorâtă din Cluj şi am ajuns în însorita Romă.
9 grade Celsius.
Ruinele romane ne apar răzleţ printre clădirile mai noi de la periferia Romei. În douăzeci de minute suntem în centrul Romei, la porţile hostelului nostru, aproape de biserica Santa Maria Maggiore.
12,55 - Sunăm la uşa hostelului. Proprietara ne spune că vine imediat. Ajunge la noi şi ne anunţă că din cauza unei defecţiuni la baie ne va caza la un alt hostel nu foarte departe. Hmmm!
O urmăm, minunând-ne de ceea ce vedeam. După vreo cinci minute ajungem la noua noastră cazare, foarte aproape de gara Termini.
Verificăm camera. E exact ce ne trebuie. Ne lăsăm bagajele şi o pornim din nou la drum.
Andrei e nerăbdător să ajungă la Colosseum, eu la Fortul Latin. Dar paşii ne-au dus pentru prima dată la biserica St Pietro in Vincoli (Sf Petru în lanţuri). Am ajuns aici din întâmplare; ne-am oprit pe scările bisericii deoarece era cald şi bine. Tot întâmplător citesc ceea ce scrie pe un afiş şi aflu că aici se află lucrarea Moise a lui Michelangelo (de fapt Moise e doar o parte din monumentul funerar pe care Michelangelo l-a făcut la comanda Papei Julius al II-lea). Intrăm curioşi şi descoperim o biserică plină de monumente funerare. Pe urmă am aflat că aici se află şi lanţurile cu care Sf Petru a lost legat de către romani.

Mai departe descoperim Colosseum-ul. Mulţi oameni, deşi extrasezon se plimbau prin faţa acestei clădiri uriaşe. Unii chiar şi înăuntru. Dar pentru noi era cam târziu, trecuse ora de intrare. Aşa că ne-am mulţumit cu ceea ce am văzut pe exterior. Lasă Andrei, data viitoare intrăm şi vizităm şi locurile unde ţineau închise animalele.:)

Pe când am ajuns la Forumul latin, aceeaşi dezamăgire (pentru mine de astă dată). Tocmai s-a închis, deci numai puteam intra. Asta e, bine că l-am putut vedea în 2005. Şi poate data viitoare, că doar nu degeaba am aruncat bănuţi în Fontana di Trevi. :)) Dar ajungem şi acolo.

Între timp ne întâlnim cu Tuthankamon, sau, mă rog, o sosie de-a lui. Venise probabil să viziteze şi el Roma şi rămas fără bani s-a gândit să facă rost de ceva mărunţiş. Contribuim şi noi la banii lui de buzunar cu vreo 10 eurocenţi :), şi ne facem o poză pentru eternitate.
Mergem mai departe să ajungem la Fontana di Trevi, dar nu înainte să trecem pe lângă Columna lui Traian scăldată în lumina unui soare somnoros, pe care Andrei a fotografiat-o amănuţit (şi-a făcut el ceva planuri); Altaro di Patria, în faţa căruia se află mormântul eroului necunoscut; Museo delle Cere, unde în poartă ne aştepta Einstein; şi o scurtă oprire la L'Antica Birreria Peroni pentru un capucino (baby), două ceşti de cafea (eu şi Ali) şi o cafea cu lichior (Andrei); pe lângă un magazin cu pipe în vitrină, la care baby al meu se uita cu bucuria unui copil care vede un magazin cu dulciurile preferate. Deasemenea renuţăm la un briceag care i-a plăcut mult lui Andrei, după ce ne dăm seama că nu puteam să-l luăm cu noi în avion.
Încălziţi şi cu forţe proaspete ne îndreptăm spre Fontana di Trevi. Ajunşi aici suntem întâmpinaţi de susurul apei şi de o mare de oameni, unii dornici de poze, alţii doar admirând frumuseţea acestei fântâni. Am aruncat şi noi bănuţi sperând să ne reîntoarcem la Roma. Am admirat şi noi fântâna, biserica greco-ortodoxă din colţ şi magazinul Benetton din faţă, nu de alta dar pe vitrină scria reduceri. Era o păcăleală, sau cel puţin mie aşa mi se părea.

Mai departe am ajuns şi în Piazza de Spania, care trebuie să recunosc e mult mai frumoasă vara când e plină de flori. Am trecut pe lângă Villa di Medici şi încet am ajuns în Piazza del Popolo. În centrul ei un super obelisc egiptean înconjurat de patru fântâni leu.
Ne retragem spre casă dar înainte ne oprim la o pizza la unul din restaurantele din drum. And guess what... Ne aşezăm, iar chelnerul printre altele ne întreabă de unde suntem. Spunem România, iar el:
- Atunci să vorbim româneşte. Sper să mă descurc. Nu am mai fost pe acasă de nouă ani. Şi uite aşa mai aflăm şi noi una alta despre bucătăria italiană şi viaţa în Roma. Mulţumim frumos, achităm nota pe care erau trecute inclusiv pâinea cu ulei de măsline şi busuioc şi apa, care cică erau din partea casei. Dar ştiam asta de acasă aşa că ne-am comportat civilizat şi nu am pus întrebări suplimentare despre notă. Pizza: gustoasă.
Ne-am întors în cameră şi am adormit frânţi.

Aşa s-a terminat prima zi la Roma!

Ciudăţenii

2010-02-16T18:53:00.004+02:00

Strange... când am început acest blog eram curioasă dacă cineva îmi citeşte blogul şi care sunt reacţiile lor la ceea ce scriu. De vreo trei săptămâni încoace prieteni şi cunoştinţe, la care nu mă aşteptam să fie interesaţi de gândurile mele scrijelite aici, au început să mă întrebe de ce postez aşa de rar în ultima perioadă. În fiecare seară când deschideam laptop-ul cu intenţia de a scrie mintea mea se golea, gândurile mele zburdau aiurea... Cred că sufeream de trac; nu trac de scenă, dar ceva asemănător:" Cineva îmi citeşte gândurile, ce o să spună, dacă nu o să-i placă?"... Cred că am depăşit momentul, cel puţin sper asta, deoarece mă pregătesc de vreo săptămână să vă scriu despre scurta mea excursie la Roma.

Everyday a Valentine's Day

2010-02-14T21:53:00.004+02:00

14 februarie, Sf. Valentin... mare zarvă de ziua îndrăgostiţilor. Cadouri, pupici, flori, declaraţii de dragoste... Oare chiar avem nevoie de astfel de zile ca să celebrăm dragostea? De ce nu am face lucrul acesta zi de zi. De multe ori un gest simplu, o privire, o atingere transmit mai multă dragoste decât orice cadou de Sf. Valentine. Ce ar fi dacă am transforma fiecare zi într-o zi a dragostei? Să ne arătăm dragostea faţă de cei din jurul nostru, cunoscuţi sau nu, prin gesturi simple, un zâmbet, o privire. Să ne imbogăţim viaţa dând şi la rândul nostru acceptând dragostea celorlalţi.
Iubiţi şi fiţi iubiţi!

Şi încă una pentru sufleţelul meu...

2010-02-04T21:10:00.002+02:00

Bebel Gilberto: "So nice"

Oldies but goodies

2010-02-04T19:41:00.004+02:00

Vă amintiţi? Blondie: "One way or another"

Buongiorno Roma!

2010-01-20T21:06:00.004+02:00

Săptămâna trecută am primit un sms de la Blue Air (sau, mă rog, cei care trimit mesaje pentru ei) cu o reclamă la o promoţie a lor. Reclama spunea ceva de genul: hai cu noi la Roma sau Paris cu preţuri de la 2,99 euro. I-am dat ignore, că, deh, e o reclamă... Seara intrând pe City News văd aceeaşi reclamă. Hai să vedem ce iese! Nu am stat foarte mult pe gânduri şi ne-am făcut rezervare spre Roma (Parisul era mult prea scump). Uite aşa ne-am ales cu 4 bilete dus-întors la preţul de 18,75 euro. Faza cea mai tare a fost că, plătind cu cardul, ne-au mai luat 5 euro, taxă de procesare de card. Dar şi aşa ...23,75 euro pentru 4 bilete dus-întors nu mi se pare foarte mult.Cazarea ne-am rezervat-o la ceva hostel, foarte aproape de Colosseum, deci practic de tot ceea ce vrem să vizităm.

Roma, stai că vin!!!

Robin Williams

2010-01-18T22:42:00.002+02:00

Mă impresionează pofta de viaţă, optimismul şi permanenta buna dispoziţie a acestui mare actor.

P.S. Între timp Letterman şi-a tăiat barba. Good job!