De-a moaşa

Ieri am trăit o experienţă nouă pentru mine. Dimineaţa, când am ajuns la birou, am aflat că Lisa, căţeluşa fiicei colegilor mei e în travaliu de ceva vreme. Normal că ne-am adunat vreo trei în jurul ei şi am "asistat-o" vreo oră, minunaţi de puii nou născuţi şi de efortul căţeluşei. E prima ei experienţă de genul acesta; la fel şi a mea. Am asistat la naştera a doi dintre puii ei şi m-a impresionat extraordinar instinctul matern al Lisei. Modul în care absolut firesc îşi lua fiecare pui nou născut, îi mânca placenta pentru a-i da puiului libertatea şi viaţa în acelaşi timp. Cum îl lingea până când acesta era curat, cum simţea de fiecare dată când vreunul dintre noi îi luam câte un  puişor. Ne urmărea atent ce facem cu puiul ei, deşi mai avea câţiva pe lângă ea, şi nu ne abandona cu privirea până când nu puneam puiul din nou lângă ea. Deşi slăbită era foarte atentă la tot ce se întâmpla în jurul ei, mai ales la puii ei.

Iar puii... nişte ghemotoace de blăniţă, care bâjbâiau în căutarea laptelui şi care mai degrabă mieunau atunci când plângeau. Se târau, se împingeau şi se căţărau unii pe alţii poate, poate vor reuşi să ajungă  mai repede la căldură şi lapte. Mai rămâne să învingă ceea ce se numeşte selecţie naturală sau legea junglei:" Supravieţuieşte cel mai puternic!".