fărâme de copilărie
Amintirile mele despre copilărie sunt fragmentare.
Am o fărâmă de amintire de la 3 anişori când am călătorit prima dată cu avionul. Mergeam la mare, la Venus şi ai mei luaseră hotărârea de a călători cu avionul. Nu îmi amintesc mulţimea de bomboane mâncate şi apoi "deversate" în avion, în schimb am o imagine uşor ştearsă a unui gemuleţ oval pe care eu vedeam nişte acoperişuri mici ale unor căsuţe minuscule. "Atolo e tasa noastră?", i-am întrebat pe ai mei (sufeream de un defect de vorbire, înlocuiam "c" cu "t", problemă rezolvată chiar în acel concediu). Şi ai mei mi-au spus "Da, acolo e căsuţa noastră!", noi locuind la ţară în vremea aceea.
În schimb îmi amintesc toate situaţiile în care din diverse motive am primit injecţii. Uram injecţiile şi implicit pe cei care ni le făceau. Nu se puteam să primesc o injecţie (mă refer în special la vaccinurile de la şcoală/ grădiniţă ) fără ca jumate din sat să ştie acest lucru. Şi nu pentru că urlam. Aceasta era partea cea mai uşor acceptabilă pentru ceilalţi, dar strângeam hainele pe mine şi mă adunam în bancă, de trei oameni abia reuşeau să mă desfacă. Cred că acesta era motivul pentru care primeam injecţiile întotdeauna ultima. Le era frică să nu facă şi ceilalţi la fel :)).
După ce ne-am mutat la oraş toate amintirile mele au devenit cenuşii. Cenuşiul oraşului a luat locul culorilor vesele din perioada în care locuiam la ţară. Părinţii mei lucrau, unul în ture, celălalt program de 8-10 ore. Sora mea, mică fiind, era pasată când la bunici, când la mătuşi. În general eram singură acasă. Clar că evadam ori de câte ori se putea, îmi făceam temele în fugă, motiv pentru care seara când se întorceau ai mei le refăceam. Minte de copil, ce mai: băteam mingea cu băieţii, prăjeam cartofi în straturile din spatele blocului, mă băteam ori de câte ori se "impunea" acest lucru, mai făceam vizite pe ascuns la colegii sau copiii din vecini, mă ascundeam pe după dulapuri când părinţii acestora veneau acasă şi stăteam acolo până când se ivea ocazia să o zbughesc pe uşă , etc...
Dar am puţine amintiri de timp calitativ petrecut cu părinţii mei. Şi nu pentru că nu erau genul acesta, mai ales mama mea, dar pentru simplul fapt că atunci când eram cu toţii acasă, fiecare era în colţul lui făcându-şi treaba lui. În afara concediilor şi excursiilor pe care le făceam împreună, se întâmpla mai rar să petrecem timpul împreună făcând toţi acelaşi lucru. Jucam remi de obicei duminica seara, uneori şah eu şi tatăl meu, şi sâmbetele la ţară, când lucram toţi în grădină (asta după revoluţia din '89).
Regret lipsa acestor amintiri mai ales cu tatăl meu, care a plecat dintre noi acum15 ani. În schimb, recuperez uneori acum, cu mama mea, care e o femeie ce se implică emoţional în tot ceea ce face: râde şi plânge în acelaşi timp. Mi-e tare dragă, aşa femeie simplă cum e ea. Mai recuperăm lipsa acestor amintiri şi cu sora mea, atunci când ne întâlnim sau ne petrecem concediile împreună (ea s-a mutat în alt oraş).
În schimb am o mulţime de amintiri extraordinare alături de bunicul meu. În vacanţe plecam la ţară. Bunicul meu bolnav fiind, era în pensie de boală, acasă. Era bunicul tuturor copiilor de pe uliţă. Ne adunam pe un răzor în jurul bunicului şi el ne povestea despre Păcală, ne cânta şi juca precum popa din poveste, ne povestea amintiri din copilăria lui, din mină... se juca cu noi, ne învăţa să facem capcane pentru o familie de veveriţe aciuiată într-o salcie, câte şi mai câte. Şi acum, când mai povestim (eu şi sora mea) cu foştii " copii" de pe uliţă, ne amintim cu mare drag de poveştile şi jocurile bunicului meu.
Simţind şi ştiind cât de important este ca puţinul timp petrecut alături de cei dragi şi mai ales alături de copilul/copiii tăi să fie unul calitativ am început fărâme de copilărie, un blog în care împărtăşesc din experienţă mea de lucru cu copiii. În principal sunt activităţi pe care le puteţi realiza împreună cu copiii voştri, bucurându-vă şi distrându-vă unul cu celălalt. Sunt alternative la jocul pe calculator, la televizor, simple sugestii de ce poţi face astfel încât timpul alături de copilul tău să fie unul petrecut efectiv împreună , chiar dacă este de durată scurtă.
Amintirile viitoare ale copilului vostru, comportamentul lui şi relaţiile lui viitoare sunt puternic influenţate de modul în care vă petreceţi timpul împreună acum cât este copil. Este foarte important să îi acorzi copilului tău atenţie, să îl asculţi, să rezolvaţi sarcini împreună chiar dacă acest lucru înseamnă 10-15 minute din timpul tău. Pentru el (copilul) este foarte important să simtă că în cele 10 minute tu eşti acolo doar pentru el. Că te prosteşti, pictezi, lipeşti, lucrezi, etc cot la cot cu el. În felul acesta îi arăţi cât de important este el pentru tine.
Dacă v-am stârnit cât de cât interesul :), puteţi să mă vizitaţi şi aici
.
După ce ne-am mutat la oraş toate amintirile mele au devenit cenuşii. Cenuşiul oraşului a luat locul culorilor vesele din perioada în care locuiam la ţară. Părinţii mei lucrau, unul în ture, celălalt program de 8-10 ore. Sora mea, mică fiind, era pasată când la bunici, când la mătuşi. În general eram singură acasă. Clar că evadam ori de câte ori se putea, îmi făceam temele în fugă, motiv pentru care seara când se întorceau ai mei le refăceam. Minte de copil, ce mai: băteam mingea cu băieţii, prăjeam cartofi în straturile din spatele blocului, mă băteam ori de câte ori se "impunea" acest lucru, mai făceam vizite pe ascuns la colegii sau copiii din vecini, mă ascundeam pe după dulapuri când părinţii acestora veneau acasă şi stăteam acolo până când se ivea ocazia să o zbughesc pe uşă , etc...
Dar am puţine amintiri de timp calitativ petrecut cu părinţii mei. Şi nu pentru că nu erau genul acesta, mai ales mama mea, dar pentru simplul fapt că atunci când eram cu toţii acasă, fiecare era în colţul lui făcându-şi treaba lui. În afara concediilor şi excursiilor pe care le făceam împreună, se întâmpla mai rar să petrecem timpul împreună făcând toţi acelaşi lucru. Jucam remi de obicei duminica seara, uneori şah eu şi tatăl meu, şi sâmbetele la ţară, când lucram toţi în grădină (asta după revoluţia din '89).
Regret lipsa acestor amintiri mai ales cu tatăl meu, care a plecat dintre noi acum15 ani. În schimb, recuperez uneori acum, cu mama mea, care e o femeie ce se implică emoţional în tot ceea ce face: râde şi plânge în acelaşi timp. Mi-e tare dragă, aşa femeie simplă cum e ea. Mai recuperăm lipsa acestor amintiri şi cu sora mea, atunci când ne întâlnim sau ne petrecem concediile împreună (ea s-a mutat în alt oraş).
În schimb am o mulţime de amintiri extraordinare alături de bunicul meu. În vacanţe plecam la ţară. Bunicul meu bolnav fiind, era în pensie de boală, acasă. Era bunicul tuturor copiilor de pe uliţă. Ne adunam pe un răzor în jurul bunicului şi el ne povestea despre Păcală, ne cânta şi juca precum popa din poveste, ne povestea amintiri din copilăria lui, din mină... se juca cu noi, ne învăţa să facem capcane pentru o familie de veveriţe aciuiată într-o salcie, câte şi mai câte. Şi acum, când mai povestim (eu şi sora mea) cu foştii " copii" de pe uliţă, ne amintim cu mare drag de poveştile şi jocurile bunicului meu.
Simţind şi ştiind cât de important este ca puţinul timp petrecut alături de cei dragi şi mai ales alături de copilul/copiii tăi să fie unul calitativ am început fărâme de copilărie, un blog în care împărtăşesc din experienţă mea de lucru cu copiii. În principal sunt activităţi pe care le puteţi realiza împreună cu copiii voştri, bucurându-vă şi distrându-vă unul cu celălalt. Sunt alternative la jocul pe calculator, la televizor, simple sugestii de ce poţi face astfel încât timpul alături de copilul tău să fie unul petrecut efectiv împreună , chiar dacă este de durată scurtă.
Amintirile viitoare ale copilului vostru, comportamentul lui şi relaţiile lui viitoare sunt puternic influenţate de modul în care vă petreceţi timpul împreună acum cât este copil. Este foarte important să îi acorzi copilului tău atenţie, să îl asculţi, să rezolvaţi sarcini împreună chiar dacă acest lucru înseamnă 10-15 minute din timpul tău. Pentru el (copilul) este foarte important să simtă că în cele 10 minute tu eşti acolo doar pentru el. Că te prosteşti, pictezi, lipeşti, lucrezi, etc cot la cot cu el. În felul acesta îi arăţi cât de important este el pentru tine.
Dacă v-am stârnit cât de cât interesul :), puteţi să mă vizitaţi şi aici
Comentarii
Trimiteți un comentariu