Cronica unei dureri de spate

A început acum vreo 3 săptămâni, ca urmare a ridicării în brațe a unor copilași. Acum nu știu dacă a fost de la faptul că erau ei mai plinuți așa sau că nu știu eu să-i ridic în brațe (căci da! este o tehnică de ridicare în brațe a copiilor, pe care eu recunosc cu rușine că nu o stăpânesc). Important e că s-a instalat, în partea lombară a spatelui, așa pe lângă coloană. Ușor jenantă, dar suportabilă.

Pentru că de multe ori îmi fac mustrări de conștiință că nu îmi tratez ”problemele de sănătate” așa cum trebuie, joia trecută mi-am făcut programare la medicul de familie. Am stabilit că vineri trec pe la cabinet în vederea unui tratament sau a unei trimiteri către un medic de specialitate.
Vineri

Bun!!! Programarea era dupămasa, iar până atunci aveam de rezolvat alte probleme de servici. Una dintre ele era aceea de a duce o butelie cu heliu dintr-o parte în alta. Nu neapărat sarcina mea, dar așa s-a nimerit. Zis și făcut! Butelia nu mare...are doar 5m3. Mi s-a părut ușoară așa că am ridicat-o. Singură! Ce s-a întâmplat după, lesne de ghicit! Dacă nu aveam un motiv foarte dureros să-mi vizitez doctorul de familie, brusc am făcut rost de unul.

Când am ridicat butelia am simțit o durere ascuțită care mi-a străbătut tot spatele și s-a oprit drept în genunchi. Nu o să vă povestesc despre cum îmi venea să plâng și să turui unele sfinte în momentul acela, clar este că abia așteptam să se facă ora 2. Mă mișcam foarte greu și foarte încet. Nu puteam sta așezată decât în anumite poziții care trebuiau schimbate din 2 în 2 minute. Condusul mașinii era un chin, iar pentru fiecare ambreiaj călcat aveam și câte o vorbă frumoasă.

Am ajuns la medicul de familie datorită lui baby al meu, care s-a oferit să conducă el (nici nu prea avea de ales, dar s-a oferit înainte, destul de imperios). Acolo mi se spune cu o oarecare compasiune că am făcut o sciatică (dar nu sunt convinsă că ăsta e termenul), mi s-a administrat o injecție și mi s-a dat o listă lungă de medicamente. Repaus la pat obligatoriu!

Și uite așa începe povestea!

M-am întins în pat cu gândul să mă uit la televizor. Nu am reușit! După multe foieli în încercarea disperată de a-mi găsi o poziție confortabilă, am adormit până la ora târzie din seara la care baby al meu m-a trezit ușurel ca deh, trebuia să mănânc și să-mi iau pumnul de medicamente. Greu, foarte greu! Și trezitul și ridicatul din pat. 

După ce mi-am luat pastilele am adormit din nou.

Sâmbătă

M-am trezit fresh, cu o durere mult mai puțin intensă decât cea de vineri seara. Așa am crezut inițial! După vreo 10 minute de fâțâială prin casă m-am liniștit. Nu s-a întâmplat nici o minune! Durerea era tot acolo, puțin mai moale. Mi-am luat iar medicamentele dinainte și de după mâncare, m-am așezat cât de cât confortabil în fotoliu și am început programul ”Telecomanda”. Un film aici, o reclamă dincolo, zece repoziționări de șezut până când am decretat sus și tare:” Vreau o carte! Dar nu oricare! Vreau ”Mănâncă, roagă-te, iubește!”” de Elizabeth Gilbert. 

De ce această carte? Citisem ceva cronici de carte înainte, văzusem un video cu prestația autoarei la o întâlnire TEDx undeva prin California parcă, și mai văzusem un scurt documentar despre filmul cu același nume. Nu știu pe voi, dar mie când mi se pune câte o pată mă mănâncă până în vârful picioarelor să fac acel lucru. Deci, mi-am luat pastilele de amiazi și ne-am îndreptat spre Cărturești. Șontâc, șontâc am ajuns, am luat cartea și ne-am întors acasă la patul care mă aștepta așa cum îl lăsasem. Și am citit, am citit vreo 100 și ceva de pagini pe nerăsuflate.  Foamea de a citi ceva nou clocotea în mine de multă vreme. Ei, aveam două zile libere la dispoziție! Baby al  meu m-a atenționat că nu mai merge cu mine a doua zi să mai cumpere o carte, așa că să fac bine să-mi împart lectura în așa fel încât să mă țină până luni. :))
Înainte de cină am schimbat sofaua cu cada de baie: sare de baie, apă fierbinte, lumânări, dar parcă lipsea ceva. Ok, am luat și cartea și tot nu era suficient! La un moment dat m-a pălit! Lipsea paharul de Martini! Am ”analizat” rapid compoziția medicamentelor. Nici un antibiotic! Deci nu am nici o restricție! Am comandat un astfel de pahar și în sfârșit m-am relaxat. A, am uitat! Am mai comandat ceva! Un film: acesta.
Deci, după cină și pastilele de seară, am stat până la 2.00 noaptea vizionând filmul.
Duminică
M-am trezit greu, cu o durere mai profundă decât sâmbătă. M-am trezit mohorâtă, și starea asta a ținut toată ziua. Am mai citit, dar nu cu același entuziasm. Cu telecomanda în mână navigam de pe un program pe altul, fără a urmări ceva cu interes. Schimbam poziții, luam medicamente, așteptam cu nerăbdare ziua de luni. Vă vine să credeți?!
Luni
M-am trezit la 6.00 dimineața, ca la 8.00 să fiu la birou. Zis și făcut! Nu conta că simțeam durerea în spate ca un cui, că mă deplasam ca un melc încetinit. Eram la birou! Departe de pat, televizor şi toate celelalte care îmi aminteau de "boala" mea. De carte nici măcar nu m-am apropiat!
Marţi
Când am intrat marţi dimineaţa în birou colegii au început să zâmbească și să îmi spună ” Domnișoara!”. Mai are rost să comentez! Era prima zi după pumni întregi de medicamente (cred că mi-am luat porția pe vreo 3 ani anticipat) și odihnă când durerea era la fel ca joi, adică mai mult decât suportabilă.
Mai am vreo două zile de tratament! Sper să treacă și durerea de tot! Că altă programare la doctor nu-mi fac repede! Că nu vreau să mă ia din nou!

Să fiți sănătoși!