Supărare

Suntem o nație de oameni înfometați după scandal, senzațional în sensul rău al cuvântului. De ce nu putem să fim sincer alături de ceilalți atunci când viața lor se schimbă?

Suntem atât de înfometați după scandal și senzațional astfel încât nici atunci cand ar trebui să suferim în tăcere sau să ne bucurăm, nu o putem face fără a mânji pe cel sau familia celui alături de care spunem că suntem.

În astfel de momente nu pot decât să mă gândesc  la cât de mult ne lipsește educația, sincera compasiune și respectul. 

Clar mă dezgustă toată tărășenia aceasta pe marginea înmormântării lui Sergiu Nicolaescu. De ce nu putem deplânge în liniște și cu respect trecerea în neființă a unei mari valori românești și să-l respectăm în final pe cel care a fost el ca om și dorințele lui?

Te plângi că nu vei avea unde să pui o floare în memoria lui? Ce-ar fi să o pui la mormântul lui din sufletul tău, la imaginea pe care i-o vei păstra in inima ta? Și în loc să te scandalizezi că omul acesta și-a dorit altceva pentru înmormântarea lui,  apleacă-ți capul, lasă lacrima să curgă și spune: ”Dumnezeu să te odihnească, Maestre!”

P.s.: fără comentarii, vă rog!