Norvegia- Geiranger Fiord 2

E dimineață. De jur împrejur ne învăluie o liniște caldă. Ne sorbim încet cafeaua așezați pe malul apei, bucurându-ne de priveliștea ce se deschide în fața ochilor noștri. În dreapta apele fiordului cotesc printre stânci, iar în stânga se zăresc casele orășelului Geiranger. În fața noastră, celălalt mal se înalță drept și verde. Între noi și el e doar apa lină a fiordului.

Urmărim jocul  bancurilor mici de peștișori, sparte ocazional de trecerea unui pește mai mare. Trezirea celorlalți turiști din camping ne scot din acestă stare contemplativă și ne amintesc de planurile noastre pentru acea zi. Cu un regret tacit ne ridicăm de pe mal și ne îndreptăm spre mașină.
După rutina de dimineață, închiriem o barcă de la recepția campingului. Ne punem vestele, ne urcăm în barcă și ascultăm instrucțiunile date de recepționist. Glumim puțin cu el pe seama bărcii și după ce el se retrage pe ponton ne îndepărtăm de mal.

Știți nodul acela care ți se pune în gât când vrei să zbieri de bucurie? Exact la fel mă simțeam și atunci. Nu pot explica de ce. Cred ca a fost adrenalina, indusă oarecum de imensitatea apei din jurul nostru, viteza bărcii (nu foarte mare dacă stau bine să mă gândesc ) și vântul care sufla din față. După ce am trecut de această stare, m-am lăsat furată de peisajul din jurul nostru: stânci mai mult sau mai puțin împădurite, brăzdate adânc de ape de mult secate, culmi înzăpezite, cascada celor Șapte Surori, Pețitorul.

Mă așteptam ca cele Șapte Surori să fie un wau!. Dar sincer, dacă nu număram firele de apă care coborau subțire pe stâncă, nu aș fi recunoscut-o.

În schimb cascada Pețitorul e un spectacol.

Am citit pe urmă că debitul apei cascadei Șapte Surori a scăzut în ultima perioadă datorită precipitațiilor reduse.
M-am distrat când barca sălta peste valurile destul de mari ce apăreau în urma trecerii feribotului, am urmărit jocul razelor de soare în apa fiordului, m-am bucurat de adierea vântului care-mi mângâia tăios fața. Ce mai! Mă bucuram și trăiam totul cu intensitatea unui copil dus într-un parc de distracții pentru prima dată!
 

După două ore, ne-am întors la mal, am luat prânzul și ne-am reluat călătoria. De data aceasta ținta noastră era un camping cât mai aproape de Bergen.
Ne-am stabilit traseul pentru acea zi pe baza unei postări de pe amfostacolo.ro. Să mergem prin munți sau să urmăm linia fiordurilor? Am decis să alegem munții. Nu știu ce spectacol ne aștepta pe celălalt traseu, dar sunt convinsă că cel urmat de noi a fost cel puțin la fel, dacă nu și mai spectaculos.
Am lăsat în spate apele fiordului și Eagle Road, urcând drumul șerpuit printre culmi pleșuve, răsărite printre altele extraordinar de frumos colorate de licheni. Coloritul verde-roș-gălbui îți fura ochii!

Nu mă puteam abține să nu scot câte un Uau! după fiecare curbă. Spectacolul a continuat: culmi golașe, cu gulere colorate amestecate cu vârfuri acoperite de zăpadă, lacuri turcoaz atât de calme încât își oglindeau perfect malurile.
Furați de peisajul din jur era să ratăm drumul care urca la Dalsnibba. Când am plecat din Geiranger nu eram convinși că vom putea urca pe platou (in articolul citit, scria ca drumul îngust are o porțiune cu pietriș și nu eram convinși că autorulota cu care călătoream se va descurca ok acolo), dar drumul era asfaltat, așa că am plătit taxa și ne-am încercat norocul. La fel de sinuos și de îngust ca mai toate drumurile pe care am călătorit până atunci, drumul se strecura printre bolovani și stânci golașe până în vârf. Platoul Dalsnibba e plin de stânci și bolovani, dar, din nou, arhitecții și inginerii norvegieni ne-au surprins foarte plăcut cu punctul de bellvedere construit aici. O terasă metalică, continuă absolut natural stânca platoului oferindu-ți o priveliște extraordinară asupra fiordului Geiranger și a drumului care duce înspre el.

Dacă te întorceai înspre stânga fiordului vedeai crestele acoperite de zăpadă. Dacă te intorceai înspre dreapta vedeai culmile golașe și pline de pietre și bolovani. Un adevărat spectacol!

Magazinul de suveniruri aflat la baza terasei se pierdea în peisaj. Acoperișul de aceeași culoare cu stâncile din jur, îmbinarea discretă de piatră, metal și sticlă par atât de firești și de naturale, de parcă acea clădire a fost acolo de la începuturi.

Turnulețele de pietre, ridicate de jur împrejur, erau un semn al numărului mare de turiști ce au trecut pe acolo. Recunosc, nu m-am mai putut abține și am ridicat și eu unul. :) Îmi doream să fac un astfel de turnuleț de când am străbătut El Camino, în Spania. Și acolo, la răscruci de drumuri  sau pe culmi, găseai turnulețe de pietre ridicate de pelerini. Nu am făcut-o în Spania, dar mi-am ridicat un turnuleț aici (nu, nu e cel din fotografie :D ), la Dalsnibba, la 1500 de metri deasupra mării - punctul cel mai înalt de belvedere a unui fiord din Europa.

Am savurat un ceai fierbinte pe băncuțele de piatră de pe terasă și ne-am reluat călătoria. Drumul a continuat șerpuind printre stânci colorate, ape calme, albăstrui-verzui ale lacurilor, tuneluri și culmi înzăpezite. Am făcut un scurt popas la Jostedalsbreen National Park Center în Oppstryn, unde nu ne-am putut abține să nu fotografiem lacul cu apele lui neclintite. Nici măcar piatra aruncată de o turistă din Germania nu a deranjat neclintirea lacului pentru mult timp.

Peisajul din jur a început să se schimbe. Culmile împădurite, străbătute de cascade, satele și orășelele au luat locul stâncilor pleșuve și a celor îmbrăcate în licheni, dar au rămas lacurile neclintite și ghețarii.
Încet noaptea și ploaia au luat în stăpânire pământul, iar noi ne căutam un loc pentru campare. L-am găsit cu greu, ascuns, undeva în apropierea orașului Lavik. Campingul era oficial închis, dar proprietarii l-au lăsat accesibil celor care aveau să ajungă aici. Aveam curent pentru mașină, acces la baie și dușuri, toate gratuit. Dimineața aveam să descoperim și farmecul locului. Am înnoptat aici, copleșiți încă de frumusețea zilei care încheia.