Sesul Craiului - Scarita Belioara - #HaiHui
Inainte de a va povesti despre Sesul Craiului - Scarita Belioara, trebuie sa fac o marturisire. Cele mai multe drumetii si ture cu bita sunt trasee descoperite de iubitul meu. El e cel care cauta pe net ture de bita faine (efortul depus e recompensat de privelisti sau descoperiri superbe- uneori o inghetata cu arome de visine, cumparata de la un bufet in varf de munte, poate fi un wow dupa o urcare luuuuuuunga ) si trasee pentru drumetii. Tot aportul meu in treaba aceasta este ca zic da provocarii, incurajez cand dam de greu, si va mai povestesc si voua cate un pic aici. Aaaa, si se mai intampla ca pe traseu sa vad chestii despre care el nu stia ca le vom intalni acolo sau sa il alimentez si pe el cu fructele pe care le gasesc pe drum. :D
Tin sa-i multumesc si pe asta cale pentru toate aventurile traite impreuna si pentru ca suporta toate gafaielile si bombonelile mele cand suntem pe biciclete si traseul urca, urca, urca si nu se mai termina.
Acum sa revenim la oile noastre. :)
Traseul Sesul Craiului - Scarita Belioara (propus tot de al meu), cerc alb cu centru rosu, de pe harta de mai sus, l-am facut intr-o zi de mai. Numai bine: nici prea cald nici prea rece. Am parcat masina in Posaga de Sus si de acolo am luat-o la pas vreo 2-3 km pana la intrarea pe traseu. Se poate merge cu masina pana acolo, dar nu stiam sigur cum e drumul asa ca ne-am luat betele si am pornit #haihui pe jos.
E un traseu superb. Scoate un pic duhul din tine in prima parte, dar merita fiecare pas.
Traseul incepe cu o urcare lina pe sub o poarta din lemn, asemanatoare celor din Maramures, desi nu cred ca e de pe acolo, si dupa vreo trei curbe umbrite de coroanele copacilor de pe margine, o ia ”ață” in sus, pe deal. Poti sa o iei si serpuit, dar tot fara suflu ajungi sus. Si cand crezi ca nu mai poti, intra lin intr-o padure, unde te racoresti putin si iti tragi sufletul.
Cand am ajuns aici ne-am intalnit cu un grup format din adulti si multi copii, vreo doi dintre ei bebelusi. Am apreciat efortul lor, nu cred ca le-a fost usor nici copiilor, dar nici parintilor.
Cararea iese din padure, trece printr-o zona cu iarba pana la un perete stancos. Aici iti iei o portie buna de adrenalina, dar e fain: daca iti cauti cu grija locul unde sa calci si ai incredere in papucii si picioarele tale, sigur treci peste aceasta provocare.
Ajungi din nou in padure si incepi sa urci, si urci si urci mai prin padure mai prin iarba, mai pe la umbra mai pe la soare, pana ajungi in varf. Traseul trece pe langa niste case de lemn si anexe parasite, pe langa platoul Bedeleu, loc numai bun de facut poze (am facut si noi, au facut si altii :) ).
Dar o faci, pentru ca simti ca te asteapta mai mult. Si-ti continui drumul, lasand serpii sa se adaposteasca din calea ta (a fost doar unul, cred ca de alun, dar, daca nu erau si alti turisti in zona, cred ca strigatul meu se auzea din Posaga) spre Scarisoara.
Drumul e mult mai lin, si mai frumos: plin de flori colorate, de tablite in care ti se ilustreaza specii de plante, pasari si alte animale care vietuiesc in zona. Traseul continua pe culme, aproape de buza prapastiei. Sunt locuri de bellvedere, unde lumea se opreste sa-si faca poze si sa admire. Am facut si noi la fel. Desi mult mai lin si mai usor, cred ca aici am petrecut cel mai mult timp, admirand peisajul ce se revarsa in fata noastra.
Dupa ce am iesit din rezervatie, am intrat in alta lume. Copaci rupti, arsi de flacara fulgerelor si a trasnetelor, sol plin de bolovani si pietris, aveai impresia ca esti intr-o padure fantomatica. Am coborat prin ceea ce a mai ramas din padure pe o cararuie serpuita, alunecoasa, care de multe ori te ducea drept in jos, sarind peste trunchiurile culcate de vant, incercand din rasputeri sa nu alunecam, in ciuda talpilor antigrip ale papucilor din dotare.
Iesind din padure si lasand in urma coborarea alunecoasa, am intrat din nou pe ”drum safe”: iarba, cate un copac, oi, pastori. La o curba am vazut cum in culmea stancoasa pe care o ocoleam se deschide o grota: pestera ”Coșul Boului”. Pestera nu e adanca, are o gura foarte mare, si, din cate am citit pe net, se pare ca ii lipseste o parte din tavan.
Urmand cararea si traseul, ne-am intors in locul de unde am plecat, parcurgand vreo 15-16 km in total.
Asa cum va spuneam e un traseu superb, departe de a fi monoton si care merita facut. Data viitoare o sa fac mai multe poze. :)
Daca sunteti curiosi si vreti sa intelegeti mai usor pe unde v-am plimbat, urmariti rezumatul video. :D
Tin sa-i multumesc si pe asta cale pentru toate aventurile traite impreuna si pentru ca suporta toate gafaielile si bombonelile mele cand suntem pe biciclete si traseul urca, urca, urca si nu se mai termina.
Acum sa revenim la oile noastre. :)
Traseul Sesul Craiului - Scarita Belioara (propus tot de al meu), cerc alb cu centru rosu, de pe harta de mai sus, l-am facut intr-o zi de mai. Numai bine: nici prea cald nici prea rece. Am parcat masina in Posaga de Sus si de acolo am luat-o la pas vreo 2-3 km pana la intrarea pe traseu. Se poate merge cu masina pana acolo, dar nu stiam sigur cum e drumul asa ca ne-am luat betele si am pornit #haihui pe jos.
E un traseu superb. Scoate un pic duhul din tine in prima parte, dar merita fiecare pas.
Traseul incepe cu o urcare lina pe sub o poarta din lemn, asemanatoare celor din Maramures, desi nu cred ca e de pe acolo, si dupa vreo trei curbe umbrite de coroanele copacilor de pe margine, o ia ”ață” in sus, pe deal. Poti sa o iei si serpuit, dar tot fara suflu ajungi sus. Si cand crezi ca nu mai poti, intra lin intr-o padure, unde te racoresti putin si iti tragi sufletul.
Cand am ajuns aici ne-am intalnit cu un grup format din adulti si multi copii, vreo doi dintre ei bebelusi. Am apreciat efortul lor, nu cred ca le-a fost usor nici copiilor, dar nici parintilor.
Cararea iese din padure, trece printr-o zona cu iarba pana la un perete stancos. Aici iti iei o portie buna de adrenalina, dar e fain: daca iti cauti cu grija locul unde sa calci si ai incredere in papucii si picioarele tale, sigur treci peste aceasta provocare.
Ajungi din nou in padure si incepi sa urci, si urci si urci mai prin padure mai prin iarba, mai pe la umbra mai pe la soare, pana ajungi in varf. Traseul trece pe langa niste case de lemn si anexe parasite, pe langa platoul Bedeleu, loc numai bun de facut poze (am facut si noi, au facut si altii :) ).
Iar cand ajungi in varf, totul se deschide in fata ta. Linia orizontului e foarte departe, dezvaluindu-ti culmi semete tocmai pana in Muntele Baisorii. Nu pot descrie in cuvinte emotia traita cand, dintr-o data, in fata ochilor ti se astern ca niste valuri culmile indepartate. Amestecul de iarba, paduri si stanci iti vrajesc ochii si greu te mai desprinzi din loc.
Dar o faci, pentru ca simti ca te asteapta mai mult. Si-ti continui drumul, lasand serpii sa se adaposteasca din calea ta (a fost doar unul, cred ca de alun, dar, daca nu erau si alti turisti in zona, cred ca strigatul meu se auzea din Posaga) spre Scarisoara.
Drumul e mult mai lin, si mai frumos: plin de flori colorate, de tablite in care ti se ilustreaza specii de plante, pasari si alte animale care vietuiesc in zona. Traseul continua pe culme, aproape de buza prapastiei. Sunt locuri de bellvedere, unde lumea se opreste sa-si faca poze si sa admire. Am facut si noi la fel. Desi mult mai lin si mai usor, cred ca aici am petrecut cel mai mult timp, admirand peisajul ce se revarsa in fata noastra.
Dupa ce am iesit din rezervatie, am intrat in alta lume. Copaci rupti, arsi de flacara fulgerelor si a trasnetelor, sol plin de bolovani si pietris, aveai impresia ca esti intr-o padure fantomatica. Am coborat prin ceea ce a mai ramas din padure pe o cararuie serpuita, alunecoasa, care de multe ori te ducea drept in jos, sarind peste trunchiurile culcate de vant, incercand din rasputeri sa nu alunecam, in ciuda talpilor antigrip ale papucilor din dotare.
Iesind din padure si lasand in urma coborarea alunecoasa, am intrat din nou pe ”drum safe”: iarba, cate un copac, oi, pastori. La o curba am vazut cum in culmea stancoasa pe care o ocoleam se deschide o grota: pestera ”Coșul Boului”. Pestera nu e adanca, are o gura foarte mare, si, din cate am citit pe net, se pare ca ii lipseste o parte din tavan.
Urmand cararea si traseul, ne-am intors in locul de unde am plecat, parcurgand vreo 15-16 km in total.
Asa cum va spuneam e un traseu superb, departe de a fi monoton si care merita facut. Data viitoare o sa fac mai multe poze. :)
Daca sunteti curiosi si vreti sa intelegeti mai usor pe unde v-am plimbat, urmariti rezumatul video. :D
Comentarii
Trimiteți un comentariu