marți, 9 iunie 2015

About LIFE

Nu m-am putut abtine! Nu stiu cine este autorul, am citit-o undeva si mi-am spus ca trebuie sa o dau mai departe:
 
"Once a dog ran into a museum- where all the walls, the ceiling, the door and even the floor were made of mirror, seeing this the dog froze in surprise in the middle of the hall, a whole pack of dogs surrounded it from all sides, from above and below. Just in case, the dog bared his teeth -and all the reflections responded to it in the same way. Frightened, the dog frantically barked - the reflections imitated the bark and increased it many times. The dog barked even harder and the echo was keeping up. The dog tossed from one side to another, biting the air - his reflections also tossed around snapping their teeth.

Next day in the morning the museum security guards found the miserable dog, lifeless and surrounded by a million reflections of lifeless dogs. There was nobody, who would make any harm to the dog. The dog died by fighting with his own reflections.

The world doesn't bring good or evil on its own. Everything that is happening around us is the reflection of our own thoughts, feelings, wishes and actions. The World is a big mirror. Strike a good pose!"


Sursa foto: aici.


vineri, 26 aprilie 2013

Sighișoara


 Am trecut prin Sighișoara de mai multe ori in ultimii ani, dar nicioadată nu am vizitat zona Cetății. De fiecare dată o priveam cu jind de pe drum și-mi șopteam: ”data viitoare”. Ei a sosit și ”data viitoare” și în sfârșit am pătruns pe acest tărâm al altor timpuri. M-a fermecat! De la casele viu colorate, la turnurile biserircilor, la zidul vechi care mai înconjoară cetatea pe ici colo în varianta lui originală. M-a cucerit liniștea de pe străduțe și terase. Poate a fost un avantaj faptul că era extrasezon. Mi-aș fi dorit să găsesc suveniruri autohtone, altele decât cele pe care le găsești peste tot. Poate nu am căutat suficient.
Oricum, ceea ce am văzut nu a făcut decât să-mi ațâțe și mai mult interesul și să mă facă să revin aici, într-o altă zi în care să am mai mult timp să mă pot bucura în tihnă de fiecare colțișor.




































sâmbătă, 5 ianuarie 2013

Supărare

Suntem o nație de oameni înfometați după scandal, senzațional în sensul rău al cuvântului. De ce nu putem să fim sincer alături de ceilalți atunci când viața lor se schimbă?
Suntem atât de înfometați după scandal și senzațional astfel încât nici atunci cand ar trebui să suferim în tăcere sau să ne bucurăm, nu o putem face fără a mânji pe cel sau familia celui alături de care spunem că suntem.
În astfel de momente nu pot decât să mă gândesc  la cât de mult ne lipsește educația, sincera compasiune și respectul. 
Clar mă dezgustă toată tărășenia aceasta pe marginea înmormântării lui Sergiu Nicolaescu. De ce nu putem deplânge în liniște și cu respect trecerea în neființă a unei mari valori românești și să-l respectăm în final pe cel care a fost el ca om și dorințele lui?
Te plângi că nu vei avea unde să pui o floare în memoria lui? Ce-ar fi să o pui la mormântul lui din sufletul tău, la imaginea pe care i-o vei păstra in inima ta? Și în loc să te scandalizezi că omul acesta și-a dorit altceva pentru înmormântarea lui,  apleacă-ți capul, lasă lacrima să curgă și spune: ”Dumnezeu să te odihnească, Maestre!”


P.s.: fără comentarii, vă rog!

marți, 15 mai 2012

O glumă proastă

E clar! Azi nu am nici un chef de a mă apuca serios de ceva. Rezolv una alta, dar așa în doru` leli să treacă timpul și să merg acasă. Îmi sună într-una în minte refrenul celor de la Vama Veche : ”Nu am chef azi/ N-am chef de nimic...”
Ei și-n agonia asta a mea de a tăia iarbă la câini doar, doar o trece timpul mai repede, arunc o privire în colțul din dreapta jos al ecranului : 15.05.... 
Wow! Îmi zic, peste 55 de minute pot pleca. Tare!!!
Mai trec vreo douăjceva de minute în care mai fac una alta, cu o oarecare euforie că deh, imediat plec și hai să mai îngraș puțin porcul de azi. Mă uit din nou la ceas și văd : 52. Ce tare! 8 minute! Și brusc... din înaltul celui de-al șaptelea cer... simt cum cade bolovanul drept în centrul țestei mele! E 14:52! Îmi bulbuc ochii cât o broască. Mă mai uit o dată și văd sub oră: 15.05.2012!
Așa că mi-am înghițit în sec cuvintele frumoase adresate mie însămi, și m-am apucat să  vă povestesc și vouă gluma zilei de azi!
Hai că au mai trecut 14 minute! Ș-or mai trece!