One team, one nation! - Nelson Mandela

Zilele trecute m-am uitat la "Invictus", un film creat de Clint Eastwood, cu Morgan Freeman şi Matt Damon în rolurile principale.
La început eram destul de sceptică: un film cu rugby şi puţină politică. Dar n-a fost deloc aşa! E de fapt un film despre cum un om a reuşit să topească ura rasială care a dominat Africa de Sud mult prea mult timp. Nu a reuşit să facă asta în momentul alegerii lui ca preşedinte al Africii de Sud, primul preşedinte de culoare, deşi încă de pe atunci le vorbea tuturor şi le arăta prin faptele sale că, indiferent de rasă, toţi aparţin aceleiaşi naţii. În schimb a ştiut cum să transforme un moment sportiv important pentru Africa de Sud, organizarea Campionatului mondial de rugby, într-un triumf al naţiei pe care o conducea.
A reuşit să îşi urmeze visul, acela de a-i face pe albii şi negrii din Africa de Sud să se accepte unii pe alţii ca membrii ai aceleiaşi naţii, mândri de ceea ce sunt. Şi asta nu prin violenţă, cum se putea aştepta datorită situaţiei sociale existente în acea perioadă, ci prin exemplul propriu şi invitaţia de a se accepta şi a-şi înţelege reciproc temerile. Într-o lume plină de violenţă rasistă el a reuşit să unească o ţară prin bunăvoinţă, deschidere faţă de celălalt, înţelegere şi acceptarea temerilor acestuia.
Victoria echipei de rugby a Africii de Sud a fost de fapt victoria unui Om şi în acelaşi timp al unei naţii: "One team, one nation!".
Şi ca să vezi că nu e doar un film cosmetizat de americani cu happy end:
http://www.metacafe.com/watch/3360389/one_team_one_nation_nelson_mandela/
http://video.google.ro/videoplay?docid=-5196561604397046465&hl=ro&emb=1#

Comentarii

  1. Si noi l-am vazut si am ramas impresionati, plus ca nu am vazut un film cu batranul Freeman care sa fie slab catalogat (7.7/10 5,504 votes spune imdb.com).


    p.s. felicitari pt. blog

    RăspundețiȘtergere
  2. da, stiu....oricum multumesc! Recomandarile tale ne-au facut sa ne uitam la el.

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare