Păsăricile mele

Fiecare dintre noi are câte un fix, meteahnă, păsărică sau,  mă rog, aproape fiecare. Şi cum sunt foarte departe de a fi perfectă, normal că le am şi eu pe ale mele. :-P

Unul dintre cele mai repede observate de cei din jur este stinsul luminii. Oriunde mă aflu trebuie să sting lumina dacă mi se pare că arde degeaba. La servici şi acasă sunt luată peste picior din această pricină, dar nu mă deranjează. Din contră devin şi mai îndârjită în privinţa aceasta.

De unde mi se trage? Copilărie. Tatăl meu. Tatăl meu, din dorinţa probabilă de a nu fi luată în râs (prospătură venită de la ţară ) că vorbesc, mă îmbrac, comport ca la ţară avea grijă să mă corecteze ori de câte ori călcam strâmb. Mai cu vorba bună, mai cu pedeapsa, mai cu trasul de ureche îmi arăta că am greşit.  Eu, copil deştept :-P, m-am deprins în a băga la scăfârlie şi a mă comporta ca atare, mai ales în prezenţa lui.

La fel şi cu lumina! Tatăl meu m-a şcolat cum e cu lumina risipită: " Draga mea, decât să plătesc lumina pentru becul ăsta care arde degeaba, mai bine vă duc la cofetărie." . Fata a priceput aluzia şi s-a conformat. Atât de bine, încât o face şi acum, cu atât mai mult cu cât banii aceia pleacă din buzunarul ei. Dar nu ajung nici la cofetărie. :)

Astfel învăţată, am rămas foarte şocată când ajunşi o dată la hotel (vara obişnuiam să mergem un weekend la Felix, dacă nu ajungeam la mare) tatăl meu a întrebat:

" Cine tot stinge lumina la baie?"

"Eu! " am răspuns mândră.

" De ce? Că doar nu noi plătim curentul aici, aşa că las-o aprinsă!"

În mintea mea de atunci s-a întâmplat ceva de genul "w.... a f....." de acum. Dar m-am conformat, atunci.

Că "păsărica" asta mi-a rămas! Şi, sincer, nu cred că e un lucru rău. Măcar atât să fac şi eu pentru planeta asta. Nu că ar fi foarte mult, dar ştiţi şi voi: puţin de la mine, puţin de la tine şi se adună. 

Că banii oricum îi arunc pe alte prostii.   

Tu ce "păsărică" ai?