Insula Krk, Croatia - #HaiHui
Prima zi pe insula Krk am dedicat-o explorarii cu bicicleta. Pe insula sunt multe trasee numai bune pentru asa ceva. La camping am gasit o brosura cu aceste trasee si ne-am gandit sa incercam cateva. Le puteti gasi si on line. Experienta noastra cu acestea a fost satisfacatoare in proportie de 80-90%. :( De ce spun asta? Pentru ca in anumite situatii pe harta eram unde trebuia, dar in realitate fie nu era drum, fie nu puteam merge mai departe din cauza ca drumul se infunda in niste tufisuri sau era o raspantie de drumuri si trebuia sa te orientezi in spatiu sau dupa google maps ca sa stii incotro sa o iei.
Am pornit cu bicicletele din Klimno si ne-am indreptat spre Dobrinj. Am respectat traseul indicat de harta, desi uneori ne-am pus intrebarea: Sigur mergem pe unde trebuie? Dupa cateva opriri, verificari de harta, indoieli si redresari am ajuns in Dobrinj. Acesta e un orasel micut, situat la 200 de metri deasupra marii. Il identifici usor datorita turnului bisericii Sf. Stefan care se vede de departe.
Datorita pozitiei inalte a oraselului, din parculetul de langa turn se vede toata partea aceasta nord estica a insulei. Pe de o parte marea, plaja, Cizici si continentul, pe de alta parte alte orasele inconjurate de padure.
Am lasat turistii nemti sa-si savureze cafeaua si berea pe terasele umbrite de langa turn si ne-am pornit inspre Suzan (cu caciulita pe z) cu intentia de a cobori inspre Cizici si apoi sa mergem inspre Rudine. Aceasta a fost intentia, dar la nici 2 km de Dobrinj, drumul indicat pe harta ca fiind ok pentru biciclisti s-a infundat in niste maracini. Am cautat cararui alternative, dar nu am gasit nimic. Obositi de atatea incercari esuate de a pastra traseul catre Suzan, am decis sa ne intoarcem la Soline pe drumul strabatut deja si de acolo sa luam calea asfaltului pana in Rudine.
Rudine e un sat parasit. Am inteles ca ar mai locui acolo (in 2016) 9 oameni. E o zona in care bate vantul foarte tare, motiv pentru care gradinile au forme ciculare si sunt mult mai jos decat nivelul drumului. In jurul lor au niste ziduri de piatra care protejau culturile de odinioara. E foarte multa piatra (casele sunt toate din piatra) in jur, plantele par a rezista foarte greu aici. Sofranul este o planta care creste bine mersi in zona, un alt lucru pentru care e vestit Rudine.
De cand am intrat in sat, nu am vazut nici o casa locuita. Totul e parasit, modul in care plantele supravietuiesc printr-atat de multa piatra ma ducea cu gandul la desert. Daca pana aici caldura nu a fost o problema, aici am simtit-o din plin.
Am iesit din Rodine si la vreo cateva sute de metri, pe un drum inconjurat de bucati de roca brazdate de suflul taios al vantului si arbusti teposi, am ajuns la pestera Biserujka.
Cand al meu mi-a propus sa o vizitam, ma asteptam sa vad o biserica intr-o pestera. Si tot drumul m-am gandit la cum o arata. Evident in mintea mea, s-a facut inconstient o legatura intre cuvantul biserica si biserujka. Nu mi-a trecut nici un moment prin minte ca ar fi altceva. Plus ca m-ai vazusem o poza asemnatoare cu cea de mai jos in pliantul cu ce poti face pe insula, si eram convinsa ca acesta e ca un fel de altar. :) Nu ma intrebati de ce?!
Cand am ajuns la pestera, asteptand sa iasa grupul de dinaintea noastra, mi-am dat seama de eroarea mea.:) Am tacut chitic si n-am spus nimanui, nimic! :-P
Pestera nu este foarte mare, cu roca calcaroasa, de unde si bogatia de stalactite si stalacmite. Se pare ca aici s-a descoperit o specie de nevertebrata unica in lume, motiv pentru care se tine foarte mult la pastrarea aceleiasi temperaturi (parca erau 10 grade) si a unei luminozitatii scazute. Reguli valabile de altfel cam in orice pestera deschisa turistilor.
Am ascultat povestile doamnei ghid despre pestera si despre Rudine si dupa vreo 15-20 de minute am iesit aproape tremurand de frig. Cand am intrat, fiind incalzita, temperatura de acolo mi s-a parut wow, dar inspre final imi era tot mai rece si regretam ca nu am ceva mai gros la mine.
Pozele din pestera sunt majoritar neclare din cauza luminii. Daca intrati pe site-ul pesterii, veti gasi poze mai frumoase si mult mai multe informatii inclusiv despre traseul educativ din jurul pesterii, pe care noi nu l-am mai facut. :)
Am plecat de la pestera pe acelasi drum pe care am venit si ne-am oprit la plaja pentru catei! :) Pe majoritatea plajelor sunt semne care arata ca este interzis accesul cu catei. De cand o avem pe cutzulina noastra suntem mai atenti la acest aspect.
Era o plaja intr-un mini golfulet, intre una de nudisti si una normala, vis a vis de Klimno!:) Pe ea erau vreo 3 cupluri cu catei. Unul dintre catei era un buldog englez foarte batran, am inteles de la proprietari. Dupa vreo 45 de minute in care a dormit sforaind si grohaind (de la batranete, presupun), stapana lui a incercat sa-l bage in apa. A tras de el, l-a pacalit cu tot felul de trucuri si l-a adus pana unde se sparg valurile. A intrat cat sa-si ude toate labutele si a hotarat ca ii e de ajuns. A venit inspre noi si, dupa ce al meu a inceput sa-l scarpine, nu s-a mai dat dus. :) Abia a reusit stapana lui sa-l ia de langa noi.
A mai venit apoi un cuplu cu un labrador si un dog german (cred). Labradorul nu ar mai fi iesit din apa, inota in larg si doar cand il fluiera stapanul se intorcea la mal, dar nu iesea. In schimb, celalalt a intrat in apa, dar a iesit foarte repede, si se agita pe mal, alergand intr-o parte si alta a plajei, latrand inspre labrador ca si cum i-ar fi spus acestuia: " Iesi afara! Esti in pericol! Te-as salva, dar mie frica!".
Dupa ce ne-am racorit picioarele si ne-am odihnit pe plaja, am plecat inspre Cizici. De la Rodine pana la Cizici, desi asfaltat, drumul strabate o zona relativ salbatica, serpuind, uneori aproape de mare, alteori urcand pe dealuri. E o zona usor deluroasa, dar foarte accesibila.
Am mancat o pizza la Cizici si ne-am indreptat inspre camping. Dar, ne-a tentat plaja dintre Cizici si Klimno, pe care poti face baie de namol. Ne-am distrat noroindu-ne corpul, dar si mai mare a fost distractia, cand am incercat sa-l dam jos. Acolo apa marii e foarte putin adanca pe o buna distanta, iar fundul ei e tot usor noroios. Am inaintat in mare vreo 50-60 de metri si apa abia imi ajungea pana la genunchi. Incercam sa ma curat de noroi, dar aveam impresia ca nu reusesc decat sa il intind si mai tare pe corp.
Am dat jos cat de mult am putut, si fara a mai sta sa ne uscam, ne-am imbracat cu hainele de biciclit si am pornit la drum.
Soarele apusese deja, iar de la viteza simteam cum pielea uda mi se face "de gaina". Acesta a fost unul din momentele in care m-am bucurat si mai mult ca stam la Camping Slamni si nu la un altul.
Aici apa calda nu e pe bani! :D Pentru cei care nu stiu, exista campinguri in care pentru a porni apa calda trebuie sa introduci o moneda. Apa curge pentru 1-3 minute si apoi curge mai departe, dar rece. Daca mai vrei apa calda, mai introduci o moneda si tot asa...
Dar nu si aici. Aici sunt dusuri care au acel buton pe care apesi si cand ajung intr-o anumita pozitie se opreste, dar apesi butonul si curge apa calda din nou! :D A fost un dus lung, daca ma intelegeti! :D
Am pornit cu bicicletele din Klimno si ne-am indreptat spre Dobrinj. Am respectat traseul indicat de harta, desi uneori ne-am pus intrebarea: Sigur mergem pe unde trebuie? Dupa cateva opriri, verificari de harta, indoieli si redresari am ajuns in Dobrinj. Acesta e un orasel micut, situat la 200 de metri deasupra marii. Il identifici usor datorita turnului bisericii Sf. Stefan care se vede de departe.
Datorita pozitiei inalte a oraselului, din parculetul de langa turn se vede toata partea aceasta nord estica a insulei. Pe de o parte marea, plaja, Cizici si continentul, pe de alta parte alte orasele inconjurate de padure.
Am lasat turistii nemti sa-si savureze cafeaua si berea pe terasele umbrite de langa turn si ne-am pornit inspre Suzan (cu caciulita pe z) cu intentia de a cobori inspre Cizici si apoi sa mergem inspre Rudine. Aceasta a fost intentia, dar la nici 2 km de Dobrinj, drumul indicat pe harta ca fiind ok pentru biciclisti s-a infundat in niste maracini. Am cautat cararui alternative, dar nu am gasit nimic. Obositi de atatea incercari esuate de a pastra traseul catre Suzan, am decis sa ne intoarcem la Soline pe drumul strabatut deja si de acolo sa luam calea asfaltului pana in Rudine.
Rudine e un sat parasit. Am inteles ca ar mai locui acolo (in 2016) 9 oameni. E o zona in care bate vantul foarte tare, motiv pentru care gradinile au forme ciculare si sunt mult mai jos decat nivelul drumului. In jurul lor au niste ziduri de piatra care protejau culturile de odinioara. E foarte multa piatra (casele sunt toate din piatra) in jur, plantele par a rezista foarte greu aici. Sofranul este o planta care creste bine mersi in zona, un alt lucru pentru care e vestit Rudine.
De cand am intrat in sat, nu am vazut nici o casa locuita. Totul e parasit, modul in care plantele supravietuiesc printr-atat de multa piatra ma ducea cu gandul la desert. Daca pana aici caldura nu a fost o problema, aici am simtit-o din plin.
Am iesit din Rodine si la vreo cateva sute de metri, pe un drum inconjurat de bucati de roca brazdate de suflul taios al vantului si arbusti teposi, am ajuns la pestera Biserujka.
Cand al meu mi-a propus sa o vizitam, ma asteptam sa vad o biserica intr-o pestera. Si tot drumul m-am gandit la cum o arata. Evident in mintea mea, s-a facut inconstient o legatura intre cuvantul biserica si biserujka. Nu mi-a trecut nici un moment prin minte ca ar fi altceva. Plus ca m-ai vazusem o poza asemnatoare cu cea de mai jos in pliantul cu ce poti face pe insula, si eram convinsa ca acesta e ca un fel de altar. :) Nu ma intrebati de ce?!
Pestera nu este foarte mare, cu roca calcaroasa, de unde si bogatia de stalactite si stalacmite. Se pare ca aici s-a descoperit o specie de nevertebrata unica in lume, motiv pentru care se tine foarte mult la pastrarea aceleiasi temperaturi (parca erau 10 grade) si a unei luminozitatii scazute. Reguli valabile de altfel cam in orice pestera deschisa turistilor.
Am ascultat povestile doamnei ghid despre pestera si despre Rudine si dupa vreo 15-20 de minute am iesit aproape tremurand de frig. Cand am intrat, fiind incalzita, temperatura de acolo mi s-a parut wow, dar inspre final imi era tot mai rece si regretam ca nu am ceva mai gros la mine.
Pozele din pestera sunt majoritar neclare din cauza luminii. Daca intrati pe site-ul pesterii, veti gasi poze mai frumoase si mult mai multe informatii inclusiv despre traseul educativ din jurul pesterii, pe care noi nu l-am mai facut. :)
Am plecat de la pestera pe acelasi drum pe care am venit si ne-am oprit la plaja pentru catei! :) Pe majoritatea plajelor sunt semne care arata ca este interzis accesul cu catei. De cand o avem pe cutzulina noastra suntem mai atenti la acest aspect.
Era o plaja intr-un mini golfulet, intre una de nudisti si una normala, vis a vis de Klimno!:) Pe ea erau vreo 3 cupluri cu catei. Unul dintre catei era un buldog englez foarte batran, am inteles de la proprietari. Dupa vreo 45 de minute in care a dormit sforaind si grohaind (de la batranete, presupun), stapana lui a incercat sa-l bage in apa. A tras de el, l-a pacalit cu tot felul de trucuri si l-a adus pana unde se sparg valurile. A intrat cat sa-si ude toate labutele si a hotarat ca ii e de ajuns. A venit inspre noi si, dupa ce al meu a inceput sa-l scarpine, nu s-a mai dat dus. :) Abia a reusit stapana lui sa-l ia de langa noi.
A mai venit apoi un cuplu cu un labrador si un dog german (cred). Labradorul nu ar mai fi iesit din apa, inota in larg si doar cand il fluiera stapanul se intorcea la mal, dar nu iesea. In schimb, celalalt a intrat in apa, dar a iesit foarte repede, si se agita pe mal, alergand intr-o parte si alta a plajei, latrand inspre labrador ca si cum i-ar fi spus acestuia: " Iesi afara! Esti in pericol! Te-as salva, dar mie frica!".
Dupa ce ne-am racorit picioarele si ne-am odihnit pe plaja, am plecat inspre Cizici. De la Rodine pana la Cizici, desi asfaltat, drumul strabate o zona relativ salbatica, serpuind, uneori aproape de mare, alteori urcand pe dealuri. E o zona usor deluroasa, dar foarte accesibila.
Am mancat o pizza la Cizici si ne-am indreptat inspre camping. Dar, ne-a tentat plaja dintre Cizici si Klimno, pe care poti face baie de namol. Ne-am distrat noroindu-ne corpul, dar si mai mare a fost distractia, cand am incercat sa-l dam jos. Acolo apa marii e foarte putin adanca pe o buna distanta, iar fundul ei e tot usor noroios. Am inaintat in mare vreo 50-60 de metri si apa abia imi ajungea pana la genunchi. Incercam sa ma curat de noroi, dar aveam impresia ca nu reusesc decat sa il intind si mai tare pe corp.
Am dat jos cat de mult am putut, si fara a mai sta sa ne uscam, ne-am imbracat cu hainele de biciclit si am pornit la drum.
Soarele apusese deja, iar de la viteza simteam cum pielea uda mi se face "de gaina". Acesta a fost unul din momentele in care m-am bucurat si mai mult ca stam la Camping Slamni si nu la un altul.
Aici apa calda nu e pe bani! :D Pentru cei care nu stiu, exista campinguri in care pentru a porni apa calda trebuie sa introduci o moneda. Apa curge pentru 1-3 minute si apoi curge mai departe, dar rece. Daca mai vrei apa calda, mai introduci o moneda si tot asa...
Dar nu si aici. Aici sunt dusuri care au acel buton pe care apesi si cand ajung intr-o anumita pozitie se opreste, dar apesi butonul si curge apa calda din nou! :D A fost un dus lung, daca ma intelegeti! :D
Comentarii
Trimiteți un comentariu